CULTURĂ
Acord de colaborare între Muzeul Brăilei și Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova
• documentul a fost semnat la Chișinău, pe 22 septembrie 2026, de conducerea celor două instituții • acordul semnat se referă la dezvoltarea unor forme de cooperare în domenii de interes comun, cu accent pe cercetarea științifică și valorificarea patrimoniului istoric și cultural
Muzeul Brăilei „Carol I” a semnat, pe 22 septembrie 2026, la Chișinău, un acord de colaborare cu Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova.
Potrivit părților semnatare, documentul marchează un nou pas în dezvoltarea relațiilor instituționale și academice dintre cele două instituții. Din partea Facultății de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova, acordul a fost semnat de lect. univ. dr. Igor Bercu, decanul Facultății de Istorie și Filosofie de la USM, iar din partea Muzeului Brăilei „Carol I”, de conf. univ. dr. Costin-Emilian Croitoru, managerul instituției.
Documentul stabilește cadrul pentru dezvoltarea unor forme de cooperare în domenii de interes comun, cu accent pe cercetarea științifică, valorificarea patrimoniului istoric și cultural, activități academice și educaționale, schimb de experiență și de informații științifice, organizarea în comun a unor manifestări științifice și culturale. totodată, cooperarea dintre cele două instituții oferă noi oportunități pentru cadrele didactice, cercetători, muzeografi și studenți, contribuind la intensificarea dialogului academic și cultural dintre România și Republica Moldova.
„Prin acest parteneriat, istoria și patrimoniul devin punți de dialog între generații, instituții și comunități, iar colaborarea dintre mediul universitar și cel muzeal poate genera noi proiecte de cercetare, activități de promovare a patrimoniului și inițiative educaționale”, au precizat surse din cadrul Facultății de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR
































