Local
Diminuarea salariului și mustrări scrise pentru polițiștii care nu au reușit să localizeze victima crimei din Mircea Vodă
• v-am informat recent că, în urma anchetei Direcției Control Intern – Poliția Română, au fost aplicate sancțiuni disciplinare pentru polițiștii implicați în dosarul crimei din Mircea Vodă, când o femeie a fost ucisă de concubin • un ofițer de poliție și un subofițer de poliție au fost sancționați cu diminuarea salariului, pe trei luni, iar doi subofițeri de poliție au primit mustrare scrisă • nu avem nume, dar sancțiunile au fost cu siguranță aplicate polițiștilor care nu au reușit să identifice locuința femeii din Mircea Vodă care a sunat disperată la 112, solicitând ajutor
Dosarul Crimei din Mircea Vodă! Un ofițer și un subofițer de poliție au fost sancționați cu diminuarea salariului, pe trei luni, iar doi subofițeri au primit mustrare scrisă. După cum v-am informat, în urma anchetei Direcției Control Intern, din cadrul Poliției Române, au fost aplicate sancțiuni disciplinare pentru polițiștii care nu au identificat imobilul din comuna Mircea Vodă unde se afla o femeie care ceruse ajutor la 112. Victima a fost ucisă de concubinul violent, iar o intervenție mai eficientă a oamenilor legii ar fi putut preveni această dramă.
În baza unei solicitări transmise la Inspectoratul General al Poliției Române, redactorii ”Obiectiv” au aflat, în primă fază, că față de patru polițiști au fost dispuse sancțiuni disciplinare conform dispozițiilor art. 58, alin 1, din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, fără precizări exacte, iar procedura cercetării disciplinare este în desfășurare și față de alți doi polițiști. Am revenit cu o nouă solicitare și am aflat în ce au constat sancțiunile, reducerea salariului și mustrare scrisă. Nu avem nume, dar sancțiunile au fost cu siguranță aplicate polițiștilor care nu au reușit să identifice locuința femeii, din Mircea Vodă, care a sunat disperată la 112, pentru a cere ajutor. S-a găsit locuința, însă cu întârziere, după ce crima se petrecuse deja, iar atacatorul s-a sinucis.
Răspunsul de la Inspectoratul General al Poliției Române – Centrul de Informare şi Relaţii Publice: ”În urma consultării structurii de specialitate din cadrul Poliției Române a rezultat faptul că, un ofițer de poliție și un subofițer de poliție au fost sancționați conform art. 58, alin 1, lit. c), din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu diminuarea salariului funcției de bază cu 20%, pe o perioadă de 3 luni, respectiv, doi subofițeri de poliție au fost sancționați conform art. 58, alin 1, lit a), din Legea 360/2002 privind Statutul polițistului, prin aplicarea sancțiunii de mustrare scrisă. Vă mulţumim pentru încrederea acordată şi vă asigurăm de întreaga noastră disponibilitate în rezolvarea problemelor ce intră în competenţa informaţiilor de interes public”.
Reamintim că, în iunie anul trecut, Rădița Dumitrașcu, de 44 de ani, și Dumitru Lalu, de 50 de ani, au fost găsiți fără viață în casa lor, iar procurorii au stabilit că a fost o crimă urmată de sinucidere. După acest caz șocant din localitatea Mircea Vodă, ofițeri de la Poliția Română – Direcția Control Intern au venit la Brăila pentru anchetă. Astfel, mai mulți polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila (IPJ) au fost cercetați de Direcția Control Intern din cadrul Poliției Române, după ce s-a stabilit că în urmă cu o zi înainte de a fi ucisă, Rădița a sunat la 112 și a cerut ajutor, fără a spune unde se află, iar poliția a localizat apelul și a aflat că acesta provenea din localitatea Mircea Vodă. Și-atât! Abia a doua zi s-a aflat adresa exactă de unde sunase femeia, după ce biata de ea fusese ucisă chiar de concubin, care apoi și-a luat și el viața.
Modul în care Rădița și-a găsit sfârșitul, după ce a încercat să cheme oamenii în uniformă pentru a fi ajutată să scape cu viață, a făcut vâlvă în presă și a atras atenția Poliției Române.
V-am informat în edițiile anterioare, că după aproape trei luni de la oribila crimă, în august anul trecut, Poliția Română ne-a comunicat că a fost dispusă cercetarea prealabilă în cazul a șase polițiști. ”În urma verificărilor efectuate de specialiștii Direcției Control Intern din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, cu privire la evenimentul la care faceți referire, a fost dispusă cercetarea prealabilă în cazul a 6 polițiști, fiind în curs de desfășurare”, se arăta în răspunsul primit de la Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) – Centrul de Informare şi Relaţii Publice, la sfârșitul lunii august 2024.
Am aflat acum și care au fost sancțiunile aplicate, însă, din păcate, din cauza unei slabe cercetări la fața locului, care nu a dus la identificarea femeii aflate la un pas de moarte, aceasta nu a mai putut fi salvată.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















