* asta a declarat, ieri, subprefectul cu atribuții de prefect, Simona Drăghincescu, cu precizarea că se așteaptă ca hotărârea să fie aprobată cât mai rapid de...
* noul președinte al Autorității Teritoriale de Ordine Publică Brăila este PSD-istul Dorel Vîlsan * în ședința din luna noiembrie, membrii CJ Brăila și-au ales reprezentanții...
* cel puțin asta au declarat că vor face cu ocazia sărbătorilor de iarnă cei mai mulți dintre noii aleși ai Brăilei * în contextul pandemiei...
* echipa Serviciului de Ambulanță Brăila a ținut să transmită un mesaj, la finele acestui an, în primul rând pentru a mulțumi tuturor celor care au...
* consilierii municipali au aprobat, recent, majorarea valorii burselor acordate elevilor brăileni, anul următor * anunțul a fost făcut pe rețelele de socializare de către primarul...
* Biroul Electoral Central (BEC) a publicat, la începutul săptămânii, varianta finală a celor două mandate de senatori și cinci de deputați ai Județului Brăila *...
* este o decizie adoptată deja de Biroul Politic Municipal al PNL, care îl vizează atât pe fostul lider al organizației județene, Alexandru Dănăilă, cât și...
* deputatul PNL Brăila, Vasile Varga, a postat, ieri, un mesaj pe rețelele de socializare, prin intermediul căruia a anunțat că a participat la începutul săptămânii,...
* Francisk Chiriac, președintele CJ a anunțat, recent, că s-a finalizat inventarierea drumurilor din județ * consilierii județeni au aprobat opt proiecte legate de înscrierea în...
* este ceea ce au aprobat membrii Consiliului Județean Brăila, pentru ca echipa HC ”Dunărea” să poată participa la începutul anului viitor la mai multe meciuri...