Social Media

ÎNVĂȚĂMÂNT

Aproape 300 de elevi brăileni prezenți la Olimpiada „Cultură și spiritualitate românească”

• faza județeană a olimpiadei a fost găzduită sâmbătă, 28 martie, de Colegiul Național „Nicolae Iorga” • Înaltpreasfinţia Sa Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, le-a transmis elevilor un mesaj de binecuvântare şi de încurajare • în total, aproape 800 de elevi din Eparhia Dunării de Jos au participat la Olimpiada „Cultură și spiritualitate românească”

Publicat

în

Aproape 300 de elevi brăileni prezenți la Olimpiada „Cultură și spiritualitate românească”

Weekendul trecut, în cele două județe ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Brăila și Galați, s-a desfășurat faza județeană a Olimpiadei naționale interdisciplinare „Cultură şi spiritualitate românească”.

Potrivit pr. Rareș Bucur, purtătorul de ucvânt al Eparhiei, olimpiada „valorifică personalitatea culturală deschisă, flexibilă a elevului capabil de performanţă din învăţământul preuniversitar și se adresează elevilor creativi, cu un orizont cultural adecvat vârstei, care pot valorifica elemente de antropologie culturală din programele disciplinelor limba şi literatură română şi religie”. La acest concurs au participat elevi de gimnaziu și de liceu din judeţele Brăila și Galaţi (clasele V – XII).

La Brăila, 280 de elevi cu rezultate deosebite la Limba și literatura română și Religie s-au calificat la etapa judeţeană a Olimpiadei „Cultură şi spiritualitate românească”. Elevii brăileni au participat, mai întâi, la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala „Sfântul Ierarh Nicolae”, de pe Strada Ana Aslan, unde au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine. Înaltpreasfinţia Sa Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, le-a transmis elevilor, prin telefon, un mesaj de binecuvântare şi de încurajare, ierarhul aflându-se în acel moment alături de elevii gălățeni participanți la aceeași olimpiadă.

După momentele de înălţare duhovnicească din biserică, elevii au susţinut proba de concurs la Colegiul Naţional „Nicolae Iorga”, unitate de învățământ de prim rang, aflată în Centrul Istoric al Brăilei. Delegatul Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, preotul Horaţiu Moldovan, a trecut pe la sălile de concurs pentru a-i susţine pe tinerii participanţi şi pentru a le oferi acestora cărţi de rugăciune, iconiţe, metaniere, precum şi alte daruri.

La Galaţi, faza județeană a olimpiadei a fost găzduită de Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Apostol Andrei“. Elevii au participat, mai întâi, la Sfânta Liturghie, oficiată în capela seminarului, în prezenta Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Ierarhul a rostit rugăciuni către Milostivul Dumnezeu şi a ţinut un cuvânt de binecuvântare şi de apreciere pentru interesul pe care tinerii îl arată faţă de cele două discipline, Limba şi literatură română şi Religie.

ÎPS Casian a purtat, totodată, un dialog de suflet cu elevii şi le-a oferit acestora cărţi de rugăciune, iconiţe, metaniere, precum şi alte daruri. La etapa judeţeană a Olimpiadei „Cultură şi spiritualitate românească” s-au calificat 500 de elevi din județul vecin.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile