Religie
Arhiepiscopul Casian, la ”Buna Vestire”. Îndemn la milostenie față de nevoiașii Brăilei
* în ajunul Bunei Vestiri, Înaltpreafințitul Părinte Casian s-a întâlnit cu brăilencele din comitetele parohiale * în perioada prepascală, acestea vor merge la persoanele nevoiaşe, nedeplasabile şi bolnave pentru a le duce daruri pentru Sfintele Sărbători * „Nicio persoană nedeplasabilă să nu rămână în afara bucuriei de a avea pe cineva aproape de Paști!”, a fost îndemnul ierarhului
În ajunul sărbătorii Bunei Vestiri, pe 24 martie, la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian, la Biserica româno-elenă „Buna Vestire” (Greacă) a avut loc întrunirea misionară a femeilor din noile Comitete parohiale din Protopopiatul Brăila.
Comitetul parohial este cel de-al doilea organism executiv de la nivelul parohiei,având un număr dublu de membri față de cel al Consiliului parohial.
Evenimentul, desfășurat în „Anul omagial al pastoraţiei familiei creştine” şi al praznicului Bunei Vestiri, a debutat cu slujba Veceniei unită cu Litia, în prezența Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Au fost prezenţi clericii din Protopopiatul Brăila, însoţiţi de doamnele preotese şi de credincioasele din noile Comitete parohiale, elevi și credincioși.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Eparhiei, pr. Rareș Bucur, după momentele de rugăciune, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop a ţinut o meditaţie teologică în care a vorbit despre bucuria mare a darului vieţii, oferit de Dumnezeu umanităţii prin Preacurata Fecioară Maria şi despre misiunea femeii creştine, plecând de la modelul celor 16 sfinte femei românce canonizate în acest an de Biserica Ortodoxă Română.
„Din izvorul nesecat al bucuriei din har, pe care ne-o oferă Născătoarea de Dumnezeu la primirea bunelor vestiri de bucurie prin întruparea Fiului Lui Dumnezeu, care, prin Maica Domnului, a dezlegat blestemul și a adus binecuvântarea vieții, în Biserica Buna Vestire, Evangelismos, româno-elenă, din Brăila, în fața icoanelor urmașelor smereniei, rugăciunii și sfintelor nevoințe pentru credință și temelie creștină în familie, în biserică și în societate, stau sfintele femei românce, icoanele vii ale slujirii smerite în familie, în școală și îndeosebi în biserică”, a spus ierarhul.
Părintele Arhiepiscop le-a vorbit celor prezenţi despre programul misionar şi social-filantropic iniţiat de Înaltpreasfinţia Sa prin care, în perioada prepascală, preoţii şi femeile din comitetele parohiale, însoţiţi şi de alţi voluntari, vor merge la persoanele nevoiaşe, nedeplasabile şi bolnave pentru a le duce „primenire sufletească şi trupească”, precum şi daruri pentru Sfintele Sărbători ale Învierii Domnului.
„Surorile, doamnele, voluntarele iubirii milostive din toate comitetele parohiale din municipiul Brăila sunt însoțite de preacucernicii părinți parohi și, împreună, ne-am rugat să prelungim bucuria în postul Sfintelor Paști prin a ajuta păstorii sufletești să vestească, mai întâi, Paștele pentru toate persoanele nedeplasabile care să se bucure de curățirea sufletelor prin spovedanie și împărtășanie și de puțină curățenie și în patul de suferință, prin contribuția voluntarelor sufletelor curățite, hăinuțelor curate și puțină dragoste pe masă, laolaltă cu lumina pascală și cu pasca. Nicio persoană nedeplasabilă să nu rămână în afara curățirii sufletești și bucuriei de a avea pe cineva aproape! Nimeni nu poate fi mai aproape de cei în suferință ca voluntarele iubirii – candele nestinse de mamă, de soție și de creștină continuatoare a jertfei sfintelor femei românce. Bucurie și dar din harul bucuriei Mântuitorului, în toate familiile, în toate parohiile și în toate căsuțele din municipiu și din județul acesta, cu harul și cu bucuria Maicii Domnului!”, a mai spus Părintele Arhiepiscop.
Înaltpreasfinţia Sa a încheiat citind rugăciunea mare de dezlegare şi mulţumindu-le şi oferindu-le daruri copiilor şi tuturor doamnelor prezente la acest duhovnicesc eveniment.
Religie
Elevii de seminar, binecuvântați de Sfântul Nectarie
• luni, 9 noiembrie, în Capela Seminarului „Sf. Apostol” Andrei Galați, a fost oficiată Sfinta Liturghie, de către un sobor de preoți profesori, în prezența ierarhului Dunării de Jos • elevii și profesorii s-au închinat moaștelor Sf. Nectarie Taumaturgul • la final, a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru ctitorii, profesorii și elevii seminariști trecuți la Domnul
Sărbătorit an de an, la data de 9 noiembrie, Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul i-a binecuvântat pe elevii Seminarului Teologic „Sf. Apostol Andrei”, din Galați, unde învață și elevi brăileni.
Cinstirea Sf. Ierarh Nectarie se înscrie în seria programelor pastoral-misionare și social-filantropice dedicate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al orașului Galați și al întregii Românii.
Evenimentele au debutat în Capela Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Apostol Andrei” Galați, care îl are ca ocrotitor și pe Sf. Ierarh Nectarie Taumaturgul, prin săvârșirea, în ajunul sărbătorii, a Vecerniei unită cu Litia, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian.
Pentru a spori evlavia tinerilor seminariști, ierarhul a adus din patrimoniul sacru al Reședinței Arhiepiscopale icoana cu o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie.
Sărbătoarea a continuat luni, 9 noiembrie, în ziua hramului, cu oficierea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoți profesori, în prezența ierarhului Dunării de Jos, a întregului corp didactic și a elevilor.
„În cadrul slujbei, au fost rostite rugăciuni speciale pentru bolnavi și pentru cei aflați în suferință, iar la momentul liturgic rânduit, mulți dintre copiii prezenți la slujbă au fost împărtășiți cu Sfintele Taine. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Casian a arătat că Sfântul Nectarie, cunoscut pentru viața sa lipsită de bunuri materiale, este un model de smerenie și rugăciune, bucurându-se de o evlavie deosebită în rândul românilor, care îl cheamă în ajutor pentru vindecarea bolilor grele, precum cancerul”, a transmis părintele Rareș Bucur, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei.
De asemenea, Părintele Arhiepiscop i-a îndemnat pe copii să urmeze generozitatea, blândețea și bucuria acestui sfânt.
„Din preaplinul iubirii Mântuitorului, din revărsarea harului și a iubirii Sale de oameni, s-a înălțat chipul unui copil sărac și al unui adolescent și mai sărac, în care Dumnezeu a arătat bogăția smereniei, dogoarea rugăciunii și dragostea revărsată către toți oamenii. Astfel, cu toții Îl regăsim pe Sfântul Nectarie, prăznuit astăzi la Eghina și în toată lumea.
El este prăznuit cu deosebire și chemat în rugăciuni în timpurile noastre, mai ales de către români, alături de cei din Grecia, la Eghina. Este surprinzătoare iubirea Sfântului Nectarie pentru români, arătată prin participarea credincioșilor la sfintele liturghii din toată țara, în sfintele biserici și mănăstiri care devin clinici de speranță, în căutarea ajutorului și a milei lui Dumnezeu pentru cea mai grea boală și încercare: cancerul”, a rostit Părintele Arhiepiscop.
„Copiii de astăzi, deși bogați în hăinuțe, pot fi foarte sensibili dacă îl cunosc pe Sfântul Nectarie și pot urma și ei generozitatea, blândețea și bucuria de a fi copil în familie, în școală și în biserică, învățând de la cei mici curățenia, blândețea și bunătatea. Și ei sunt în icoană cu Sfântul Nectarie”, a mai spus ierarhul Dunării de Jos.
Pe tot parcursul slujbei, elevii seminariști de la clasele primare, gimnaziale și liceale au venit în capela școlii pentru a se închina la icoana cu sfintele moaște ale Sfântului Nectarie. Iar la final, a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru ctitorii, profesorii și elevii seminariști trecuți la Domnul.
Religie
Moșii de toamnă, sărbătoriți sâmbătă, 7 noiembrie. Ce se dă de pomană și ce trebuie să conțină pachetele
Moșii de toamnă sunt sărbătoriți sâmbătă, 7 noiembrie, când creștinii ortodocși îi pomenesc pe cei trecuți la cele veșnice. Ziua mai este cunoscută și sub denumirea de Sâmbăta Morților.
Este una dintre zilele importante din calendarul ortodox dedicate pomenirii celor adormiți. Credincioșii merg la biserică, participă la slujbele de pomenire, duc pomelnice cu numele celor dragi și pregătesc colivă și alimente care sunt împărțite de pomană.
Ce se duce la biserică de Moșii de toamnă
Printre cele mai cunoscute lucruri pregătite pentru această zi se află coliva, colacii sau pâinea, vinul, lumânările și pomelnicul cu numele persoanelor care urmează să fie pomenite.
Coliva ocupă un loc important în rânduiala pomenirii celor adormiți, fiind asociată, în tradiția creștină, cu Învierea și speranța vieții veșnice.
După slujba de pomenire, familiile împart pachete cu alimente în memoria celor dragi care au murit.
Ce poate conține un pachet de pomană
Nu există o listă obligatorie și nici un număr fix de pachete care trebuie împărțite. Fiecare familie poate pregăti darurile în funcție de posibilități și de tradițiile locale.
În pachete se pot afla:
- colivă;
- colac sau pâine;
- fructe de sezon, precum mere, pere, struguri sau nuci;
- dulciuri;
- mâncare gătită sau alte preparate pregătite în casă.
În unele zone ale țării există și obiceiul ca alimentele să fie oferite în vase noi, precum farfurii sau căni, care rămân persoanei care primește pomana.
Important este însă gestul de rugăciune și milostenie făcut în memoria celor adormiți, nu valoarea sau cantitatea produselor oferite.
Anul acesta, Moșii de toamnă sunt sărbătoriți cu o săptămână înainte de începutul Postului Nașterii Domnului, care începe pe 15 noiembrie.






















