Social Media

LOCAL

Zilele Comunelor Traian și Tudor Vladimirescu. Zeci de persoane legitimate și amenzi pentru persoane puse pe scandal

• vineri, până la miezul nopții, au avut loc evenimentele dedicate ”Zilei Comunei Traian” și ”Zilei Comunei Tudor Vladimirescu”, la care au participat aproximativ 1.500 de persoane • polițiștii au consiliat 140 de persoane, au legitimat 50 de persoane și au aplicat 19 sancțiuni, în valoare de peste 5.800 de lei, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și ilegalități pe linie rutieră

Timp de citire: 3 minute
Zilele Comunelor Traian și Tudor Vladimirescu. Zeci de persoane legitimate și amenzi pentru persoane puse pe scandal

Evenimente de amploare și cu sute de oameni prezenți, cu ocazia Zilei Comunei Traian și Ziua Comunei Tudor Vladimirescu.

Polițiștii au fost alături de comunitate, au venit cu recomandări pentru prevenirea unor incidente neplăcute, dar au aplicat și sancțiuni în valoare de peste 5.800 de lei, pentru fapte care au tulburat ordinea și liniștea publică și nereguli privind circulația pe drumurile publice.

Astfel, la data de 11 septembrie, în intervalul orar 15:00–00:00, în comunele Traian și Tudor Vladimirescu au avut loc diverse evenimente la care au participat aproximativ 1.500 de persoane, după cum spun polițiștii.

Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a manifestărilor, polițiștii au acționat pentru menținerea ordinii și siguranței publice, prevenirea și combaterea faptelor antisociale și fluidizarea traficului rutier.

”Pe durata evenimentelor, nu au fost constatate probleme deosebite și nu au fost înregistrate evenimente negative care să afecteze buna desfășurare a manifestărilor.
În intervalul 15:00–00:00, polițiștii au acționat pe raza celor două comune, conform planurilor de măsuri stabilite pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru siguranța traficului rutier.

În urma activităților desfășurate au fost obținute următoarele rezultate: 140 de persoane consiliate; 50 de persoane legitimate; 48 de autovehicule controlate; 25 de testări efectuate cu aparatele din dotare; 19 sancțiuni aplicate, în valoare de peste 5.800 de lei, conform Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

Acțiunile desfășurate au contribuit la creșterea vizibilității poliției în comunitate, prevenirea faptelor antisociale și consolidarea climatului de siguranță publică și rutieră în rândul participanților la evenimente și al celor aflați în trafic.

Prevenirea violenței domestice în mediul rural

Având în vedere fenomenul violenței domestice în mediul rural, polițiștii au desfășurat, cu această ocazie, o serie de activități de informare și prevenire destinate victimelor violenței domestice și membrilor comunității.

”S-a acționat pentru creșterea gradului de conștientizare a comunității, informarea cu privire la drepturile victimelor și promovarea unei atitudini de toleranță zero față de orice formă de violență. Polițiștii au prezentat informații privind principalele forme de violență, astfel cum sunt reglementate de Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice. Prin aceste demersuri, polițiștii au urmărit încurajarea victimelor și a persoanelor care cunosc situații de violență să solicite sprijin și intervenție, prevenirea escaladării actelor de violență și identificarea situațiilor cu potențial risc letal.”, au mai spus polițiștii.

Totodată, au fost distribuite materiale informative, care au cuprins informații utile pentru victime și pentru persoanele care cunosc astfel de situații, inclusiv date privind serviciile de sprijin și modalitățile de solicitare a ajutorului.

În cadrul activităților preventive a fost prezentată și aplicația Bright Sky, un instrument destinat furnizării de informații și sprijin persoanelor afectate de violența domestică.

Polițiștii vor continua activitățile de prevenire și informare în comunitățile rurale, cu accent pe protejarea victimelor violenței domestice, prevenirea faptelor cu violență și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

LOCAL

Cere monitorizarea electronică atunci când ești în pericol. Nimeni nu merită să trăiască în frică

* polițiștii au purtat discuții cu brăilenii, femei și bărbați, pe linia prevenirii violenței domestice * oamenii legii spun că nimeni nu trebuie să suporte amenințări sau abuz, iar recunoașterea violenței și solicitarea ajutorului la timp pot face diferența

Publicat

în

Nimeni nu trebuie să trăiască cu frică, în propria familie! La data de 27 octombrie, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila – Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității, alături de jandarmi, au desfășurat o activitate de prevenire a violenței domestice, demers circumscris campaniei naționale „Protejează-ți viața! Cere monitorizarea electronică atunci când ești în pericol!”.

Prin recomandări și discuții directe cu cetățenii, oamenii legii au transmis informații esențiale despre recunoașterea comportamentelor abuzive, drepturile victimelor și măsurile de protecție disponibile, importanța solicitării sprijinului autorităților. S-a discutat și despre rolul monitorizării electronice în protejarea persoanelor aflate în pericol.

Ai nevoie de ajutor? Iată unde poți apela

Poți cere ajutor la 112, dacă te afli într-un pericol iminent, sau la 0800 500 333 – linia națională gratuită, disponibilă non-stop, pentru victimele violenței domestice, discriminării pe criteriul de sex și traficului de persoane. Se poate apela 119 – pentru sesizarea situațiilor de abuz, neglijare sau exploatare a copiilor. În caz de pericol iminent, sună la 112


Persoanele care au nevoie de ajutor pot obține informații despre drepturi și servicii de sprijin la ANES – anes.gov.ro, sau la DGASPC și serviciile publice de asistență socială – pentru informații despre adăposturi, consiliere și sprijin la nivel local.

Mesajul polițiștilor: ”Nu ignora semnele violenței. Nu rămâne singur în fața abuzului! Cere ajutor! Distribuie această informație! Poate ajunge la cineva care are nevoie de sprijin”.

Citește articolul complet

LOCAL

16 accidente rutiere produse din cauza abaterilor bicicliștilor, trotinetiștilor și pietonilor

• în septembrie, au fost 12 accidente rutiere produse pe fondul abaterilor săvârșite de bicicliști și câte două accidente cauzate de abaterile comise de pietoni și trotinetiști • au fost aplicate 167 de sancțiuni contravenționale pietonilor, 246 de sancțiuni contravenționale bicicliștilor și 140 de sancțiuni conducătorilor de trotinete electrice

Publicat

în

Inspectoratul de Poliție Județean Brăila prezintă situația statistică aferentă lunii septembrie a anului 2026, privind accidentele rutiere înregistrate din cauza celor care circulă cu bicicleta sau trotineta, dar și din cauza pietonilor iresponsabili.

Au fost în total 16 accidente rutiere, iar participanții la trafic care au ignorat legea au fost amendați.

În cadrul implementării Planului național de măsuri ”Siguranță rutieră pentru pietoni și bicicliști în 2026”, polițiștii au desfășurat multiple activități în scop preventiv.
Potrivit polițiștilor, la nivelul județului Brăila, în luna septembrie au fost 12 accidente rutiere produse pe fondul abaterilor săvârșite de bicicliști, două accidente rutiere cauzate de abaterile comise de pietoni și două accidente ca urmare a abaterilor săvârșite de trotinetiști.
În perioada 1-30 septembrie, polițiștii rutieri au organizat și desfășurat cinci acțiuni având ca scop creșterea siguranței rutiere pentru categoriile vulnerabile de participanți la trafic.

”Ca urmare a activităților desfășurate, au fost aplicate 167 de sancțiuni contravenționale pietonilor; 246 de sancțiuni contravenționale bicicliștilor; 140 de sancțiuni contravenționale conducătorilor de trotinete electrice. Inspectoratul de Poliție Județean Brăila reamintește tuturor participanților la trafic importanța respectării regulilor de circulație, ca principal factor de prevenire a accidentelor rutiere”, au precizat polițiștii.
Pietonii sunt sfătuiți să traverseze drumul doar pe trecerile de pietoni semnalizate și după o asigurare temeinică și să evite utilizarea telefonului mobil sau a căștilor audio în timpul traversării. Este important să se respecte semnificația semafoarelor și să nu se traverseze în fugă.
Bicicliștii și conducătorii de trotinete trebuie să circule pe pistele special amenajate, iar în lipsa acestora pe acostament sau, după caz, pe partea carosabilă. Aceștia nu trebuie să circule pe trotuare, cu excepția situațiilor în care sunt amenajate piste pentru biciclete. ”Deplasați-vă pe un singur rând, asigurați funcționarea sistemelor de iluminare, purtați echipament de protecție și îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante pentru creșterea vizibilității”, recomandă oamenii legii.
Polițiștii vor continua acțiunile de prevenire și control, însă siguranța rutieră depinde, în primul rând, de responsabilitatea fiecăruia dintre noi.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧