Social Media

CULTURĂ

ETEROGEN7. Vernisaj la Galeria de Artă din Piața Traian

* evenimentul va avea loc sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 12:00 * expun artiștii plastici: Bogdan Mosorescu, Daniel-Mihai Nistor, Ciprian Petre, Cristian Radu, Dennis Teodorescu, Traian Tsamuris, Raluca Iancu Spătaru * intrarea este liberă

Timp de citire: 2 minute

Galeria de Artă a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) – Centrul de Creație Brăila găzduiește sâmbătă, 31 octombrie 2026, de la ora 12:00, vernisajul Expoziției ETEROGEN7.

Lucrările expuse aparțin membrilor grupului „Eterogen”, aflați acum, iată, la al șaptelea vernisaj. Vor expune artiștii plastici: Bogdan Mosorescu, Daniel-Mihai Nistor, Ciprian Petre, Cristian Radu, Dennis Teodorescu și Traian Tsamuris, împreună cu un artist invitat, Raluca Iancu Spătaru. Evenimentul cultural-artistic va fi prezentat de criticul de artă Ana Amelia Dincă.

Vernisajul de sâmbătă este susținut de Filiala Brăila a Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAPR), condusă de Florentina Giol (președinte al filialei, artist plastic) și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Brăila, reprezentat de Alina Sulicu, manager. Cele două distinse doamne vor fi prezente la vernisajul Expoziției ETEROGEN7 și vor susține scurte alocuțiuni.

Participarea la evenimentul cultural este liberă, publicul fiind invitat, ca de fiecare dată, să interacționeze cu autorii lucrărilor. Elementul central al expoziției ETEROGEN7 este diversitatea, fiecare lucrare expusă având o identitate artistică distinctă, de la explozii cromatice și texturi dense și până la minimalism și introspecție. Un adevărat „labirint al creației contemporane” așteaptă să fie explorat de către iubitorii de artă din Brăila.

CULTURĂ

„Cinematograful poveștilor” la Casa Memorială „Fănuș Neagu”

* evenimentul cultural-educativ va avea loc vineri, 30 octombrie 2026, începând cu ora 11:00 * coordonator al activităților: Roxana Serea, muzeograf – Casa Memorială „Fănuș Neagu”, din comuna Grădiștea

Publicat

în

Muzeul Brăilei „Carol I” – Casa Memorială „Fănuș Neagu”, organizează vineri, 30 octombrie 2026, de la ora 11:00, activitatea cu tema „Cinematograful poveștilor – O aventură printre cărți, imagini și personaje”.

În cadrul evenimentului cultural-educativ, se vor desfășura următoarele activități: vizionare de filme și scurtmetraje inspirate din povești; descoperirea legăturii dintre literatură și cinematografie; jocuri interactive și provocări pentru micii cinefili; atelier de creație: inventăm povești și personaje; realizarea unor storyboard-uri – poveștile prind viață în imagini; prezentarea creațiilor și aprecierea originalității și creativității participanților.

La eveniment participă copii din satul natal al marelui scriitor brăilean, însoțiți de cadre didactice. Coordonator al activităților de vineri, 30 octombrie: Roxana Serea, muzeograf – Casa Memorială „Fănuș Neagu”, Strada Scriitorului nr. 32, comuna Grădiștea, județul Brăila.

Citește articolul complet

CULTURĂ

Ce spectacole pot vedea brăilenii la Teatrul „Maria Filotti” în luna noiembrie

Publicat

în

Ce spectacole pot vedea brăilenii la Teatrul „Maria Filotti” în luna noiembrie

Teatrul „Maria Filotti” Brăila a anunțat programul spectacolelor pentru luna noiembrie 2026. Publicul va putea urmări atât producții ale teatrului brăilean, cât și spectacole invitate, în Sala Mare și Sala Studio.

Programul include comedii, drame și un spectacol de teatru imersiv, precum și reprezentații susținute în cadrul unor deplasări la alte instituții teatrale.

Programul spectacolelor din noiembrie

  • Duminică, 1 noiembrie, ora 18:00 – „O oră de liniște”, de Florian Zeller, regia Ciprian Chiricheș, Sala Mare.
  • Sâmbătă, 7 noiembrie – „Moartea unui comis voiajor”, de Arthur Miller, regia Mădălin Hîncu. Spectacol în deplasare, la Festivalul Internațional de Teatru „Liviu Ciulei” 2026, organizat de Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești.
  • Sâmbătă, 7 noiembrie, ora 18:00 – „Vecina de deasupra”, de Pierre Chesnot, regia Natalie Ester și Dragoș Stemate. Spectacol invitat, producție Ludus & Logos, Sala Mare.
  • Duminică, 8 noiembrie, ora 18:00 – „Azi nu, poate mâine”, de Andreas Petrescu, regia Andrei Răduț. Spectacol invitat al Teatrului „Victor Ion Popa” din Bârlad, Sala Mare.
  • Joi, 12 noiembrie, orele 18:00 și 20:00 – „Dacă zidurile ar vorbi”, spectacol de teatru imersiv, text de Simona Țăruș și Mihaela Trofimov, dramaturgia și regia Simona Țăruș.
  • Vineri, 13 noiembrie, ora 18:00 – „Fii cuminte, Cristofor”, de Aurel Baranga, regia Marcel Turcoianu, Sala Studio.
  • Sâmbătă, 14 noiembrie, ora 18:00 – „O oră de liniște”, de Florian Zeller, regia Ciprian Chiricheș, Sala Mare.
  • Duminică, 15 noiembrie, ora 18:00 – „Bădăranii”, de Carlo Goldoni, regia Petru Vutcărău, Sala Mare.
  • Miercuri, 18 noiembrie – „Omul care aduce ploaia”, de Richard Nash, regia Andrei Huțuleac. Spectacol în deplasare, la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava.
  • Vineri, 20 noiembrie, ora 18:00 – „Lunga cină de Crăciun”, de Thornton Wilder, regia Ana Maria Țîrlea, Sala Studio.
  • Sâmbătă, 21 noiembrie, ora 18:00 – „Omul care aduce ploaia”, de Richard Nash, regia Andrei Huțuleac, Sala Mare.
  • Duminică, 22 noiembrie, ora 18:00 – „Când apare copilul”, de André Roussin, regia Laura Moldovan, Sala Mare.
  • Vineri, 27 noiembrie, ora 18:00 – „Tache, Ianke și Cadâr”, de Victor Ion Popa, regia Radu Nichifor, Sala Mare.
  • Sâmbătă, 28 noiembrie, ora 18:00 – „O oră de liniște”, de Florian Zeller, regia Ciprian Chiricheș, Sala Mare.
  • Duminică, 29 noiembrie, ora 18:00 – „Papagalița și curcanul”, de Robert Thomas, regia Radu Nichifor, Sala Mare.

Reprezentanții teatrului precizează că eventualele modificări ale programului vor fi anunțate în timp util.

Pentru informații suplimentare, publicul poate contacta Agenția Teatrală la numărul de telefon 0239 613 969 sau poate consulta site-urile blt.ro și tmf.ro.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧