Social Media

ADMINISTRAȚIE

Zece milioane de euro pentru fostul CEC

• Primăra Brăila a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea monumentului istoric de pe strada Mihai Eminescu • 9,8 milioane de euro vor veni de la Uniunea Europeană pentru acest proiect, la care se adaugă și contribuția municipalității, în valoare totală de circa 1,7 milioane de lei • urmează licitația pentru desemnarea constructorului, iar lucrările vor începe, cel mai probabil, la jumătatea anului viitor • reabilitarea presupune, după cum a anunțat primarul Marian Dragomir, consolidarea structurii de rezistență, restaurarea fațadelor, săli de spectacole, spații expoziționale, ateliere, camere tematice etc • în final, imobilul va găzdui activități culturale destinate tinerilor – muzică, dansuri populare, balet, gimnastică, șah, IT și robotică, desen, pictură etc

Timp de citire: 8 minute
Zece milioane de euro pentru fostul CEC

Este oficial! Primăria Brăila a semnat, marți, 15 septembrie, contractul de finanțare pentru reabilitarea clădirii fostului CEC de pe strada Mihai Eminescu, unul dintre cele mai frumoase și impunătoare monumente istorice din Centrul Vechi al municipiului. Anunțul a fost făcut, miercuri dimineață, de primarul Marian Dragomir, pe pagina sa de Facebook.

”Ieri, am semnat contractul de finanțare pentru această bijuterie arhitecturală din Centrul Istoric! Și nu a fost deloc ușor să ajungem aici, mai ales că au fost peste 12 ani de procese pentru ca Primăria să devină proprietarul clădirii! Nu puteam altfel! Acum, 9,8 milioane de euro din fonduri europene vor ajunge în orașul nostru”, a precizat edilul-șef al Brăilei, adăugând că, prin acest proiect, ”mai punem o cărămidă la planul prin care am readus la viață Centrul Istoric!”.

Zece milioane de euro pentru fostul CEC

Potrivit primarului Dragomir, lucrările la fostul CEC vor include consolidarea structurii de rezistență, restaurarea fațadelor, săli de spectacole, spații expoziționale, ateliere, camere tematice etc.

”DESTINAȚIA va fi una de suflet: PENTRU TINERII BRĂILEI – GRATUIT!!! Un uriaș spațiu destinat activităților culturale  – muzică, dansuri populare, balet, gimnastică, șah, IT și robotică, desen, pictură și multe altele!!!

În paralel, modernizăm parcarea alăturată – cimentul a fost turnat și urmează montarea granitului”, a conchis primarul.

Valoarea proiectului și fondurile care vin de la bugetul local

Proiectul propriu-zis și cheltuielile necesare pentru restaurarea clădirii de pe Strada Mihai Eminescu, numărul 23A, a fost votat, în vara acestui an, în Consiliul Local Municipal. În imobilul respectiv a funcționat, în perioada comunistă, filiala locală a Casei de Economii și Consemnațiuni (CEC). Tot aici, în spațiile de la parter, era cunoscuta cofetărie ”Corso”. În perioada interbelică, înainte de a fi naționalizată, clădirea adăpostea Tipografia ”Moderna” Frankel, iar la etaj erau și câteva apartamente de locuit.

După 1989, imobilul a intrat într-o avansată stare de degradare, însă autoritățile locale n-au putut să intervină, deoarece clădirea era în litigiu, existând câteva persoane care pretindeau că sunt urmașii foștilor proprietari.

Încă de pe vremea fostului primar Anton Lungu, municipalitatea s-a judecat cu acești pretendenți, iar procesul a fost câștigat definitiv în anul 2018. Din acel moment, clădirea a trecut  în patrimoniul administrației locale, care a tot încercat, pe diverse căi, să obțină finanțare pentru reabilitarea sa.

În 2019, aflat în vizită la Brăila, Ministrul Culturii din acea perioadă a promis că va aloca banii necesari, însă acea promisiune nu s-a materializat. Abia acum a fost obținută finanțarea europeană, în cadrul Programului Regional 2021-2027. Mai precis: ”Prioritatea 6 – O regiune atractivă, Acțiunea 6.1 – Dezvoltare integrată în zonele urbane prin regenerare urbană, conservarea patrimoniului și dezvoltarea turismului, Obiectiv specific RSO 5.1 – Promovarea dezvoltării integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului, precum și a culturii, a patrimoniului natural, a turismului sustenabil și a securității în zonele urbane, apelul de proiecte, nr. PRSE/6.1/1.1/2025”.

Concret, valoarea proiectului aprobat de consilierii locali se ridică la 51.407.178,51 lei cu TVA. Aceștia sunt banii europeni, pentru care s-a semnat, pe 15 septembrie, contractul de finanțare. În ceea ce privește contribuția municipalității brăilene în acest proiect de reabilitare, este vorba despre 2% din valoarea eligibilă a proiectului în cuantum de 1.010.298,52 lei. Plus 692.252,71 lei, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului.

Consilierii locali l-au împuternicit primarul Marian Dragomir să semneze toate actele necesare și contractul de finanțare în numele Municipiului Brăila și al partenerului din societatea civilă, Asociația ”Pentru Adevăr” (una dintre condițiile necesare pentru ca municipalitatea să obțină finanțare de la Uniunea Europeană pentru acest proiect a fost încheierea unui parteneriat cu un ONG).

Urmează licitația pentru stabilirea constructorului. Lucrările vor începe, cel mai probabil, în vara anului viitor

Un prim pas, foarte important, în reabilitarea impozantului monument istoric a fost făcut, așadar, în data de 15 septembrie, prin semnarea, de către primarul Dragomir, a contractului de finanțare, prin care Brăila primește de la Uniunea Europeană 9,8 milioane de euro pentru reabilitarea impozantului monument istoric  finanțării.

Edilul-șef ne-a explicat, ieri, că urmează licitația pentru execuția lucrărilor. Sunt preconizate câteva luni pentru organizarea acesteia, iar dacă se iau în calcul și eventualele contestații, constructorul va fi desemnat, cel mai probabil, până în primăvara anului viitor, iar lucrările ar putea începe efectiv în vara lui 2027.

Cu cât mai repede, cu atât mai bine, deoarece monumentala clădire a fostului CEC de pe strada Mihai Eminescu chiar are nevoie de lucrări serioase de reabilitare. Din cauza degradării, există riscul desprinderii unor foi de tablă de pe acoperiș, ce ar putea fi luate de vânt și aruncate peste clădirile apropiate sau, mai grav, peste trecătorii nimeriți prin zonă.

În urmă cu circa trei ani, s-au luat măsuri pentru îndepărtarea tablelor desprinse deja și pentru fixarea celor care dădeau semne că s-ar putea desprinde la următoarea rafală de vânt. Acea intervenție a fost, însă, doar o măsură provizorie, în așteptarea reabilitării generale care, iată, acum este mai aproape ca niciodată!

De ce a ajuns fostul CEC în starea actuală

Așa cum v-am mai informat, situația actuală a impozantului imobil de pe fosta stradă Regală a Brăilei a fost cauzată de revendicările care s-au ținut lanț și au blocat orice inițiativă de consolidare și reabilitare.

Toate aceste revendicări au fost formulate de un grup de persoane, cetățeni ai statului Israel, începând din anul 2002, fostul sediu CEC făcând obiectul a nu mai puțin de nouă procese intentate de opt persoane, descendente ale familiei Raziel, care se considerau îndreptățite să intre în posesia clădirii.

Totul a început în 2001, cu o notificare formulată către Primăria Brăila de avocatul Lucia Cherecheș. Aceasta solicita pentru numiții Miriam Raziel, Tzipora Ghershon, Ariel Dayan, Zița Raziel, Ilan Raziel și Ariel Raziel, restituirea în natură, în temeiul Legii nr. 10/2001, a imobilului situat în Brăila, str. Mihai Eminescu nr. 25 (fostă Regală nr. 25 colț cu str. Coroanei).

Printr-o dispoziție semnată de fostul primar Anton Lungu, în martie 2002, a fost respinsă cererea de restituire formulată de avocat Lucia Cherecheș, pe motiv că aceasta nu este împuternicită conform legii de persoanele pe care susține că le reprezintă și că acestea din urmă sunt descendente ale familiei Raziel, iar imobilul a fost naționalizat de la familia Radzwiller.

Pretinșii moștenitori au formulat o contestație, în baza Legii 10, a retrocedărilor, împotriva deciziei primarului Brăilei, însă au întârziat să depună la tribunal documentele solicitate de judecători, iar contestația lor s-a perimat. Părea că lucrurile vor rămâne așa, însă câțiva ani mai târziu, mai exact în 2007, cei care se considerau moștenitorii de drept ai clădirii au revenit cu o acțiune în baza Dreptului Civil, prin care solicitau să se constate nulitatea absolută a Dispoziției primarului din 2002 și să li se restituie în natură imobilul de pe Str. Mihai Eminescu nr. 25.

Procesul început în 2007 s-a finalizat în ianuarie 2012, când Înalta Curte de Casație și Justiție a respins acțiunea revendicatorilor. La scurt timp după acea sentință, primarul de atunci, Aurel Simionescu, anunța că procesul a fost câștigat de Primărie, astfel că există posibilitatea ca autoritățile locale să atragă fonduri europene pentru reabilitare. Planurile primarului Simionescu au rămas însă doar la stadiul de intenție pentru că revendicatorii n-au renunțat la încercarea lor de a intra în posesia clădirii.

Astfel, în februarie 2013, casa de avocatură “Cherecheș&Cherecheș” a formulat o nouă acțiune de cerere în judecată, prin care solicita încă o dată să se constate nulitatea absolută a dispoziției emise în 2002 de primarul Anton Lungu. Nu mai puțin de cinci dosare au urmat din acel moment, toate soluționate în favoarea Primăriei Brăila, fie de Tribunalul Brăila, fie de Curtea de Apel Galați.

Ultima sentință, emisă de Tribunalul Brăila și rămasă definitivă datează din luna iunie 2018, iar din acel moment administrația locală a intrat în posesia clădirii cu acte în regulă.

ADMINISTRAȚIE

Încă o surpriză în Piaţa Mare

* în rotonda Halei Mari, dar și în sectorul lactate, au apărut, pe lângă aranjamentele florale realizate astă-vară, câteva bănci și jardiniere noi * inițiativa este apreciată în special de cumpărătorii vârstnici, care se pot odihni, preț de câteva minute, într-un spațiu cu aspect plăcut

Publicat

în

Reamintim că, odată cu reparaţiile şi igienizările executate în acest an în Hala Mare, Administraţia Pieţelor și Târgurilor (APT) Brăila a venit şi cu o serie de surprize plăcute pentru brăileni: sutele de glastre cu flori expuse în vitrine din sticlă, un aranjament floral cu o minifântână şi păsări exotice, în rotonda halei.

Două dintre cele 28 de ferestre/luminatoare sunt pictate pe sticlă cu imagini ce evocă produse agroalimentare, iar restul urmează să treacă prin același proces, conform promisiunilor administrației. De curând, însă, o altă surpriză în hala centrală: bănci şi flori (inclusiv de sezon).

“Nu mai rezemăm pereţii pe afară, fiindcă aici au apărut bănci, pe care putem să stăm și să privim la ceea ce este frumos, uitând un pic de grijile bătrâneţii şi ale vieţii”, ne-a declarat o familie de pensionari.

Ei aducându-şi aminte de vremurile când toamna debuta cu o avalanşă de produse agroalimentare româneşti, proaspete, ieftine şi gustoase, îndestulătoare pentru cămările iernii, toate provenind doar de la adevăraţii producători şi comercianţi brăileni.

În acele vremuri, Zilele Recoltei însemnau şi mustării/terase cu mici, pastramă, peşte şi lăutari. Deci, voie bună! Nu extindem acum subiectul, dar venim cu propunerea ca printr-un fotomontaj expus tot în rotonda halei, alături de o succintă istorie scrisă, să fie reamintite transformările prin care au trecut, de-a lungul timpului, Hala Centrală, dar și Piața Mare în ansamblul său.

Care piață merită această aducere aminte, ea devenind un simbol al unui comerţ civilizat la Brăila.

Citește articolul complet

ADMINISTRAȚIE

Jandarmeria Brăila a revenit la vechiul sediu, după finalizarea proiectului european de eficientizare energetică

* activitatea a fost reluată în sediul de pe strada Industriei după ce, din primăvara anului 2023 până la începutul acestei luni, sediul provizoriu a fost mutat într-o clădire a Liceului Tehnologic ”Constantin Brâncoveanu” Brăila – fostul liceu „Progresul” din cartierul Vidin

Publicat

în

Au fost finalizate lucrările de reabilitare la fostul sediul al Jandarmeriei Brăila, de pe strada Industriei, iar instituția va reveni ”acasă”. În februarie 2023, contractul de finanțare pentru proiectul de renovare a clădirii, pentru eficientizarea energetică, a fost preluat de la Ministerului Afacerilor Interne, de fostul șef la instituției, colonel Nicolae Iulian Albăceanu.

După începerea lucrărilor de reabilitare, activitatea de la Jandarmeria Brăila s-a desfășurat într-o clădire a Liceului Tehnologic ”Constantin Brâncoveanu” Brăila – fostul liceu ”Progresul” din cartierul Vidin.

Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Brăila, au anunțat, marți, că proiectul «Creșterea eficienței energetice în sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila», implementat de Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a fost finalizat, valoarea finală a investiției fiind de 8.551.881,71 lei, inclusiv TVA.

”Investiția a avut ca obiectiv îmbunătățirea performanței energetice a clădirii, reducerea consumului de energie și a costurilor de funcționare, precum și asigurarea unor condiții de lucru îmbunătățite pentru personal. Proiectul a fost implementat în perioada 14.02.2023 – 30.08.2026, având o valoare inițială de 9.632.174,08 lei, inclusiv TVA, și codul C5-B2.2.b125. Odată cu finalizarea lucrărilor, activitatea Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila se reia la sediul principal modernizat, situat în municipiul Brăila, strada Industriei nr. 1”, se arată în informarea IJJ Brăila.

Pentru informații suplimentare, instituția poate fi contactată la numerele de telefon 0239.619.380 și 0239.617.112, pe site-ul www.jandarmeria-braila.ro sau la adresa de e-mail jandarmeriabraila@jandarmeria-braila.ro.

Renovare cu fonduri europene

După cum v-am informat, în februarie 2023, șeful Jandarmeriei Brăila a preluat de la Ministerului Afacerilor Interne contractul de finanțare semnat pentru proiectul de renovare a clădirii în care funcționează unitatea. Sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Brăila intra în renovare, iar consumul de energie electrică și cel de încălzire urmau a fi reduse considerabil.

La vremea respectivă, la conducerea inspectoratului se afla colonelul Nicolae Iulian Albăceanu, care ulterior avea să fie suspendat pentru fapte de corupție. Între timp, acesta și-a recăpătat funcția, însă a intrat în concediu de paternitate.

Cert este că, la începutul anului 2023, în momentul lansării proiectului, Albăceanu, din postura de șef al IJJ Brăila, a explicat de ce era necesară reabilitarea sediului și ce lucrări urmau a fi executate.

Astfel, a fost punctat faptul că imobilul a fost construit în anul 1978 și nu mai corespundea din punct de vedere al eficienței și calității termice, rezistența termică a pereților exteriori fiind sub valoarea minimă prevăzută de normele tehnice în vigoare.

Învelitoarea era de tip terasă necirculabilă și trecuse în timp printr-o serie de reparații curente, care însă nu rezolvaseră complet problema infiltrațiilor. Din această cauză, pereții adiacenți erau predispuși în permanență la umezire, favorizând apariția degradărilor la tavane și pereți, precum și apariția igrasiei și a mucegaiului.

Era nevoie, așadar, de soluții moderne pentru stoparea infiltrațiilor. În plus, proiectul a prevăzut implementarea unor soluții de ultimă generație.

„Sursele regenerabile de energie ce vor fi implementate în cadrul proiectului sunt reprezentate de pompe de căldură de tip aer-apă și integrarea acestora în sistemul existent de încălzire; panouri solare fotovoltaice pentru asigurarea parțială a consumului electric; pentru reducerea consumului de energie datorat ventilării spațiilor se propun recuperatoare de căldură locale; instalație de panouri solare termice cu tuburi vidate, instalație de stingere cu apă a incendiilor cu hidranți interiori și exteriori, instalații de iluminat de securitate, instalații detectare și avertizare incendiu, stație de pompare pentru hidranți și rezervă de incendiu montată subteran. Clădirea nu necesită consolidare, întrucât expertiza a încadrat-o în clasa de risc seismic 3”, a precizat, în februarie 2023, conducerea Inspectoratului Județean de Jandarmi Brăila.

S-a anunțat atunci că perioada de implementare a proiectului nu va depăși termenul de 30 iunie 2026, dar a fost totuși o mică întârziere.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧