Social Media

EDITORIAL

Tudose o să se-mpiedice de-un ciot?

Timp de citire: 5 minute

“Mă numesc Ionuţ Pucheanu, am 34 de ani, vârsta ideală la care să poti face lucruri remarcabile! Sunt în politică de 7 ani şi am facut pasul acesta pentru că l-am simţit firesc. Atunci cand simţi că poţi schimba ceva în jurul tau e natural să tinzi către locul care îţi permite asta. Se spune că pentru a fi politician trebuie să fii şulfit! Eu cred că politica se poate face şi cu sinceritate, câtă vreme pasiunea pe care o pui în tot ce faci rămâne constantă!”, sunt vorbele primarului din Galaţi din timpul campaniei electorale pentru alegerile locale din 2016. De altfel, oricine dă o căutare pe Google găseşte aceste vorbe precum şi altele, la fel de patetice, cu care Ionuţ Pucheanu, candidatul PSD la Primăria Galaţi, a câştigat bătălia pentru oraşul vecin. Sigur, după mandatul dezastruos al lui Marius Stan, şi sub sigla PSD, nu e de mirare că Pucheanu a ajuns cel mai tânăr primar din România. Să-i fie de bine! Problema mea este că acest ins care, după cum singur spune, este în politică de 7 ani, se burzuluieşte spre guvernul condus de brăileanul Mihai Tudose care încearcă să îndrepte, legal, o nedreptate făcută Brăilei în urmă cu 15 ani. Reamintesc pe scurt cât de samavolnică a fost Hotărârea Guvernului Năstase care, peste noapte, i-a făcut cadou Galaţiului 1000 de ha din terenul Brăilei ca să construiască un cartier de locuinţe sociale. Repet, peste noapte, fără nicio consultare a liderilor PSD Brăila, a preşedintelui CJ de atunci, Aurel Simionescu.
Adrian Năstase a călcat în picioare pur şi simplu organizaţia PSD Brăila şi n-a oferit nimic la schimb brăilenilor, măcar aşa, de ochii lumii. Ani de zile, votul masiv al brăilenilor pentru social-democraţi n-a contat pentru liderii de la Bucureşti. Mai mult decât atât, când s-a pus în practică spoiala aia de regionalizare a instituţiilor, bineînţeles că Brăila a pierdut tot ba în favoarea Galaţiului, ba în favoarea Constanţei. Pentru nicio instituţie n-am fost suficient de buni ca să deţinem sediul central pe regiunea sud-est.  Au urmat ani de contraziceri pe tema buletinului persoanelor care locuiesc în  nou ridicatul cartier, a instituţiilor care eliberează autorizaţiile de construcţie, şi, deşi Gheorghe Bunea Stancu avea tupeu, n-a reuşit să mişte nimic în favoarea Brăilei. Hotărârea Guvernului Năstase avea totuşi un element de bun simţ: terenul a fost dat STRICT pentru construcţia de locuinţe sociale. Nicidecum ca domnul tânăr primar de 7 ani în politică să-l dea unui arendaş şi să scoată sume uriaşe pentru bugetul Galaţiului din pamântul aflat pe zona administrativă a Brăilei. Aici au intervenit liberalii brăileni, informaţi probabil de colegii lor de la Galaţi cu privire la tupeul acestui Pucheanu. De aici bulgărele a început să se rostogolească. Deşi rezervat la început, Francisk Chiriac, preşedintele CJ, a demarat demersurile şi pac! a venit decizia Guvernului Tudose de a lua în proprietatea statului cele aproximativ 600 de ha rămase “neconstruite”. Ce să vezi? “Evident că nu vom sta cu mâinile în sân şi nu vom lăsa lucrurile să se întâmple după cum doresc unii sau alţii. Eu înţeleg că la Brăila am produs un deranj… Voi face tot ce este imperios necesar şi legal pentru a ne apăra proprietatea municipiului Galaţi! Vom merge până în pânzele albe cu toate demersurile legale”, a afirmat Pucheanu pentru “Viaţa Liberă” Galaţi. În primul rând, sutele alea de hectare nu sunt proprietatea Galaţiului. În al doilea rând, ce-o fi vrut să zică Pucheanu când s-a lăudat în “Viaţa Liberă” că “nu va sta cu mâinile-n sân”? O să sară la gâtul lui Tudose? Pentru că este evident că decizia Guvernului a venit după o analiză consistentă în ceea ce priveşte legalitatea. Vorbe, oameni buni! De fapt, Pucheanu este deja catalogat de presa independentă din Galaţi, drept un ins pe care nu-l interesează altceva decât imaginea proprie. La capitolul fapte, în schimb, vai de gălăţeni! Ca dovadă, din orgoliu, Ionuţ Pucheanu şi-a luat jucăriile şi nu mai vrea să discute despre Asociaţia “Dunărea de Jos”. De parcă o astfel de asociaţie, într-o zonă care reprezintă a doua aglomerare urbană din România, ar fi doar în favoarea Brăilei. Tânărul Pucheanu, în viziunea lui, nu vede că viitorul brăilenilor, dar şi al gălăţenilor depinde de această asociere. S-ar putea accesa fonduri la comun, pentru că în UE sunt agreate proiectele care vizează regiuni, s-ar putea  face atâtea în zonă, mai ales dacă, până la urmă, se va construi mult visatul pod peste Dunăre. Dar nu, el, Pucheanu, tânărul, vizionarul, vrea să facă ce vrea pe tarlaua lui! Trist este că atitudinea acestui ins confirmă că nu ajunge să fii tânăr ca să ştii măcar ce-nseamnă o viziune. Şi mai trist ar fi ca acest proaspăt “baronaş” de Galaţi chiar să reuşească să-i pună beţe-n roate Guvernului Tudose în încercarea reinstaurării legalităţii şi, implicit, a unei minime reparaţii morale pentru Brăila.

EDITORIAL

Alexandru Popa și Ilie Bolojan, umăr la umăr la DNA Iași! Martori!

Publicat

în

Alexandru Popa și Ilie Bolojan, umăr la umăr la DNA Iași! Martori!

Liderul PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a fost citat ca martor de DNA Iași. Popa a dat declarații cam două ore joi, 1 octombrie. A doua zi, vineri, 2 octombrie, Ilie Bolojan a fost la DNA Iași unde a stat cam trei ore, tot în calitate de martor.

Dosarul este legat de o presupusă mită uriașă de 1,5 milioane euro pe care omul de afaceri din Vaslui Fănel Bogos ar fi dat-o ca să intre la premierul demis pentru a-l schimba pe directorul DSVSA Vaslui.

De altfel, în aceeași oală cu șeful DSVSA Vaslui este și Alexandru Bociu, șeful suprem al ANSVSA, care-ar fi refuzat să-l schimbe din funcție pe subalternul lui din Vaslui.

Conform unor surse de încredere, Alexandru Bociu a deranjat multă lume bună din PNL tocmai pentru că el aplică legea și nu execută ordine de partid.

Conform altor surse, inclusiv Alexandru Popa, liderul PNL Brăila, s-ar fi străduit să-l schimbe după ce Bociu nu l-a ”executat” pe Costică Peltea omul PSD din fruntea DSVSA Brăila. Cică Peltea nu i-ar fi dat lui Popa autorizație pentru un abator! Mai mult, după scandalul uriaș cu variola la ovine care-a lovit ferme din Brăila unde s-au depistat animale neînregistrate legal, Bociu a demis întreaga conducere a DSVSA, inclusiv adjunctul care era omul PNL.

La acest moment, DSVSA Brăila este condusă de specialiști trimiși de la București de același incomod Bociu. Pe de altă parte, ziarul Comunitatea a obținut o declarație de la deputatul Alexandru Popa, conform căreia el a fost citat ca martor al apărării: „Sunt un profesionist în agricultură (…) Nu am avut nicio treabă cu dosarul propriu-zis, dar am fost citat de doamna Trăilă (Cristina Trăila, secretar general al Guvernului Bolojan, în prezent inculpată în acest dosar- n.n) ca martor din partea dumneaei, ca să pot să dau o expertiză mai mult tehnică”.

Logic, asta înseamnă că Trăilă are încredere în Popa, că doar nu este singurul profesionist în agricultură din țara asta. Mai mult, am putea afirma că Popa i-ar putea fi dator! Cu ce , nu se știe! În fond, nimănui nu-i convine să depună mărturie la DNA, decât dacă nu are loc de întors.

Apoi, dacă știi că ești total neimplicat în practicile toxice ale demiterilor și numirilor după propriile interese în acest caz, de ce mergi cu avocatul de mână? Sincer, când ești complet nevinovat, când nu ai făcut nimic care să miroasă a trafic de influență, de ce ai nevoie de avocat?

Un răspuns ar putea fi legat de maniera controversată de instrumentare a dosarelor, dar și de măsurile preventive care au un puternic iz politic, de aici și scăderea dramatică a credibilității justiției în general. Ca să nu mai vorbim de maniera în care se face justiție la televizor.

În acest context, nu putem să nu ne aducem aminte cum a tratat PNL Brăila, în frunte cu Alexandru Popa și numitul Chivu Cătălin, episodul în care, în urma unui denunț, DNA a ridicat documente de la Consiliul Județean legate de HC Dunărea.

Vă aduceți aminte că Francisk Chiriac, președintele CJ, și Adrian Manole, președintele HC Dunărea, erau deja condamnați de liderii PNL și Chivu? Acum aceiași liberali în frunte cu numitul Chivu nu mai scot o vorbă! Culmea, nu se mai aude nimic în legătură cu acel dosar in rem, deși au trecut atâtea luni! Sau poate procurorii așteaptă alegerile locale… Orice e posibil!

Citește articolul complet

EDITORIAL

Nicușor Dan calcă în picioare Constituția! Ei, și? De parcă ar fi primul!

Publicat

în

Nicușor Dan calcă în picioare Constituția! Ei și? De parcă ar fi primul!

Constituția este stâlpul democrației! Când se încalcă o dată legea fundamentală a statului, puteți fi siguri că vor urma și alte încălcări, din ce în ce mai ”justificate”, până se va ajunge ca respectarea Constituției să devină excepția.

În ultimii ani au fost multe încălcări și aș aminti de încălcările flagrante ale drepturilor și libertăților cetățenești în perioada pandemiei. Pe o ură colectivă  – vacciniști versus anti-vacciniști – guvernele (Orban, dar mai ales Câțu) din acea perioadă și-au bazat așa-zisele reguli, care-au încălcat în lanț drepturile și libertățile cetățenești.

Un singur aspect reamintesc: cum să impui vaccinarea cu un vaccin experimental, când cetățenii sunt atât de diferiți, au boli, au alergii, au slăbiciuni etc etc. Ei bine, s-a putut și poporul plătește și va plăti în continuare pentru milioanele și milioanele și milioanele de doze, care ar fi trebuit administratate tuturor, cam câte 6 de căciulă. ”Noroc” că a izbucnit războiul Rusia – Ucraina astfel că, peste noapte, a dispărut și Covid-ul și regulile absurde.

Următoarea încălcare flagrantă a Constituției a fost atunci când i s-a interzis Dianei Șoșoacă, președintele S.O.S România, să candideze la președinția țării. Ion Iliescu care se bucura de o popularitate imensă nu a avut curajul să facă așa ceva atunci când a candidat Corneliu Vadim Tudor din partea PRM. Să ne aducem aminte cât de dur și amenințător era în limbaj C.V. Tudor. Până la urmă, liderul PRM a fost învins democratic la vot.

Dacă Diana Șoșoacă era lăsată să candideze, cu siguranță ”mânca” din voturile lui Călin Georgescu și niciunul nu ajungea în turul 2. Părerea mea! Sau poate ajungea, dar nu cu un scor atât de mare și atunci ”proeuropenii” se aliau în spatele candidatului pro-occidental, care câștiga democratic alegerile.

Acum, după atâtea luni de la învestirea lui Nicușor Dan, sincer, nu era mai bună Elena Lasconi? A treia oră când s-a încălcat fragrant legea fundamentală a țării a fost când s-au anulat alegerile prezidențiale – turul I -, când s-au calificat Călin Georgescu și Elena Lasconi. Pe ce motiv? Nicușor Dan a promis  desecretizarea documentelor, că le va face publice ca să priceapă toată lumea de ce s-au anulat alegerile prezidențiale, o premieră în România post-comunistă. Nu s-a desecretizat nimic, că nu aveau ce. În schimb, Călin Georgescu a fost martirizat și a intrat în categoria adulaților. Ferească Dumnezeu să zici ceva de Georgescu!

Dar cum a fost sacrificată Elena Lasconi pentru Nicușor Dan, vă mai aduceți aminte? Iar acum progresiștii nu-l mai înghit pe președintele Dan! S-au lipit de Ilie Bolojan care este și el un ”Mesia”, adulat, indiferent ce-ar face. Să te ferească Dumnezeu să zici ceva de Bolojan!

În fine, abia acum vine lovitura de grație: preaiubitul și întâiul matematician al țării, Nicușor Dan a început să interpreteze Constituția ca pe un text de la Limba Română. Fără nicio legătură cu Matematica. Astfel că, întâi l-a propus pe Tomac, al cărui partid nici nu a intrat în Parlament. Acum l-a desemnat pe Veștea, peste capul Bolojan al PNL, ceea ce a dus deja la împărțirea liberalilor în două tabere. În plus, o dă încontinuu că el ”nu vrea” un guvern votat de AUR sau cu membri AUR pe post de miniștri.

Păi, cum vine asta? Votanții AUR nu sunt români? Nicușor Dan nu este președintele tuturor românilor, ci doar al ”proeuropenilor”? Am zis-o și-o repet: întâi președintele să fi desemnat un premier de la PSD, partidul situat pe locul I la ultimele parlamentare. Dacă Grindeanu&Co nu treceau un guvern de Parlament, la rând intra AUR! Dacă nici AUR nu făcea nimic, a treia oară votau toți parlamentarii cu ochii închiși, orice guvern. Asta-i formula rezultată după ultimele parlamentare! Este practic imposibil fără PSD sau fără AUR. Și dacă partidele ”proeuropene” nu se înțeleg între ele, atunci hai la anticipate! De ce-i este frică lui Nicușor Dan să respecte Constituția?

Ce crede el sau altcineva – Bolojan, Veștea, Grindeanu, Fritz –  că dacă împart, pe față, alegătorii românii în cetățeni de mâna întâi și cetățeni de mâna a doua, după votul exprimat la ultimele alegeri, Europa va ajuta România cu bani, dacă nu-și îndeplinește jaloanele pe care tot ai noștri conducători le-au negociat? Nu, fraților! Stați liniștiți! Uitați-vă la țările din jur cum tratează interesul național. Cu atenție! Că vremurile se schimbă!

Ai noștri conducători însă, par din ce în ce mai mult rupți de realitatea în care trăiesc românii și își permit să facă ”fițe” de parcă am fi o țară bananieră, fără Constituție, fără democrație, fără reguli.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧