* potrivit presei centrale, anunțul a fost făcut chiar de premierul României, Viorica Dăncilă, vineri, după Conferința de alegeri a Organizației Județene Constanța * vestea privind...
*niște țevi ar fi căzut peste un muncitor * a fost anunțată Medicina Legală În urmă cu puțin timp, a fost anunțat un accident...
* Ministrul Finanţelor Publice şi interimar la Fonduri Europene, Eugen Teodorovici a anunţat, joi seară, la Brăila, în timpul vizitei sale pe şantierul podului că, în...
* ea a venit însoțită de ex-premierul României, deputatul Mihai Tudose * cei doi candidați din partea Pro România la alegerile europarlamentare au vrut să vadă...
* evenimentul este programat la ora 14.00, la sediul Ministerului Transporturilor Pas important pentru Brăila în mega-proiectul de infrastructură „Pod suspendat peste Dunăre Brăila –...
* decizia CNSC a fost deja comunicată autorității contractante și asocierii având drept lider China Communication Construction Company Ltd * aceasta poate fi atacată cu plângere...
“Mă numesc Ionuţ Pucheanu, am 34 de ani, vârsta ideală la care să poti face lucruri remarcabile! Sunt în politică de 7 ani şi am facut pasul...
• este promisiunea şefului Companiei Autostrăzi, Ştefan Ioniţă, făcută în weekend, în cadrul unei emisiuni la TVR Se apropie deznodământul licitaţiei pentru mega-contractul privind proiectarea...