Social Media

ÎNVĂȚĂMÂNT

Școala ”Nedelcu Chercea”, reclamată de vecini

• zidul din spatele curții unității de învățământ a fost construit temeinic la vremea lui, dar vechimea a început să-și spună cuvântul, iar fisurile tot mai pronunțate ar putea pune în pericol copiii care se joacă în zonă • asta reclamă un locatar din vecinătatea școlii • acesta se plânge și de buruienile necurățate de pe trotuar, dar și că pomii netoaletați din curtea școlii rup firele electrice și lasă fără curent casele din zonă • conducerea unității de învățământ a răspuns punctual la fiecare aspect sesizat dar a și contraatacat, acuzându-i la rândul său pe anumiți locatari că aruncă în curtea școlii tot felul de gunoaie sau cadavre de animale

Publicat

în

• ⏱ 6 minute citire
Școala din Chercea, reclamată de vecini

Școala nr. 13, ”Nedelcu Chercea”, din cartierul cu același nume, este una dintre cele mai vechi din municipiu, fiind construită în urmă cu peste 100 de ani, din banii donați de marele filantrop al cărui nume îl poartă în prezent. Clădirea școlii, cu o arhitectură specifică sfârșitului de secol XIX – începutului de secol XX, a fost reabilitată în urmă cu câțiva ani și se prezintă în condiții bune.

Nu același lucru se poate spune, însă, despre gardul din spatele curții școlii, care prezintă semne vizibile de degradare. Este un gard construit temeinic la vremea lui: a fost zidit din cărămidă, cu tencuială de beton, înalt de aproape 2 metri și lung de circa 100 m, delimitând latura dinspre strada Fundătura Niculescu Basu.

Nu se știe dacă a fost ridicat exact în perioada în care a fost făcută clădirea principală a școlii, însă cu certitudine are zeci de ani vechime, iar vârsta a început să își spună cuvântul, astfel că în zidărie au început să apară fisuri, unele mai puțin vizibile, altele foarte pronunțate.

O astfel de fisură îi îngrijorează pe locatarii străzii Fundătura Niculescu Basu, care spun că acea porțiune de zid s-ar putea oricând prăbuși, punându-i în pericol pe copiii care se joacă în zonă.

”Spărtura asta este din ce în ce mai mare, se vede că zidul nu mai rezistă mult. Oricând poate să se rupă o bucată din el și să cadă peste cineva. Sunt copii care se joacă în curtea școlii, dar și pe partea dinspre stradă. Nepoțica mea se joacă și ea pe aici cu alți copii, tot timpul stăm cu grijă să nu se întâmple o nenorocire. Nu-i lăsăm se se apropie de zidul școlii, dar sunt copii, nu poți să stai permanent cu ochii pe ei…”, ne-a spus Nelu Pârvu, unul dintre locatarii străzii.

Acesta afirmă că a vorbit cu directorul școlii și că i-a cerut să ia măsuri pentru consolidarea zidului, dar că nu s-a făcut nimic.”Nici măcar n-au venit să taie iarba asta care a crescut pe trotuar, la baza gardului. Și trotuarul și gardul sunt din beton, dar vă dați seama ce fisuri sunt aici, dacă iarba crește de jumătate de metru prin ele!”, ne-a mai spus cetățeanul nemulțumit.

În altă ordine de idei, acesta atrage atenția că și copacii care au crescut în curtea școlii, pe lângă gard, nu au fost toaletați, astfel că au început să pună în pericol firele electrice. În urmă cu câteva zile, când a bătut vântul puternic, chiar s-a rupt un fir electric, fiind întreruptă alimentarea cu energie electrică în zonă, timp de mai multe ore.

Cei care au venit să remedieze avaria au tăiat atunci câteva crengi, însă n-au făcut treaba până la capăt, lăsând neatinse alte crengi, care sunt încurcate printre firele electrice, putând  astfel să provoace în orice moment o nouă avarie.

Cum răspunde conducerea școlii

Față de cele sesizate de locatarul străzii Fundătura Niculescu Basu, conducerea unității de învățământ ne-a răspuns punctual pentru fiecare aspect în parte. În primul rând, în răspunsul oficial transmis redacției noastre, directorul Dorel Costel Onosă a precizat că nu a fost contactat în prealabil de niciun cetățean nemulțumit.

”La nivelul compartimentului secretariat al Școlii Gimnaziale ”Nedelcu Chercea” nu există înregistrată nicio sesizare privind situațiile reclamate”, a punctat sursa citată.

În ceea ce privește spărturile din gard, conducerea scolii spune că este la curent cu situația, dar că până în prezent nu a fost făcută nicio expertiză specializată din care să reiasă că ar fi pusă în pericol siguranța publică. Lucrările de reparații pot fi efectuate doar cu sprijinul financiar al Primăriei Brăilei.

”Nu există expertize, evaluări sau note tehnice referitoare la siguranța împrejmuirii, efectuate de către persoane de specialitate. Școala Gimnazială «Nedelcu Chercea» va solicita sprijin Primăriei Municipiului Brăila pentru efectuarea reparațiilor deficiențelor constatate la gardul unității”, se arată în documentul de răspuns semnat de directorul Onosă.

Referitor la buruienile crescute pe trotuarul din jurul școlii, conducerea transmite că se fac periodic lucrări de întreținere a spațiilor exterioare, însă frecvența acestora depinde de posibilitățile logistice limitate ale școlii, care se confruntă cu deficiențe atât la capitolul personalului nedidactic cât și în ceea ce privește dotările materiale.

De remarcat aici faptul că, pe teren, conducerea școlii a dat curs sesizării primite prin intermediul cotidianului nostru, astfel că, la începutul acestei săptămâni, au fost îndepărtate buruienile crescute pe trotuarul în cauză.

În ceea ce privește crengile care ar fi provocat avarii ale rețelei electrice, s-a făcut precizarea că unitatea școlară solicită anual sprijinul Serviciului ”Seroplant” din cadrul Primăriei Brăila pentru toaletarea arborilor din incintă.

”Serviciul Primăriei Brăila a răspuns solicitărilor venite din partea unității. Școala Gimnazială Nedelcu Chercea nu este responsabilă de prevenirea incidentelor de la rețeaua electrică de pe strada Fundătura Niculescu Basu”, transmite direcțiunea, fără să lămurească, totuși, de ce, după ultimele toaletări, au rămas pe poziție acele crengi încurcate printre firele electrice.

În final, conducerea școlii contraatacă printr-o reclamație pe care o face la rândul său împotriva unor locatari ai străzii Fundătura Niculescu Basu, al căror comportament și spirit civic ar lăsa mult de dorit: ”Conducerea unității își exprimă solidaritatea cu îngrijorarea cetățenilor de pe strada Fundătura Niculescu Basu și, de asemenea, unitatea școlară își exprimă regretul că cetățenii acestei străzi nu au dat dovadă, de-a lungul timpului, de același spirit civic și în situațiile în care vecinii lor au aruncat în curtea untății școlare resturi de vegetație, gunoi menajer, animale moarte și reziduri rezultate în urma construcțiilor sau renovărilor efectuate în locuințele din proximitatea școlii!”.

  • Școala din Chercea, reclamată de vecini

  • Școala din Chercea, reclamată de vecini

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile