RELIGIE
Popas de suflet pentru copiii de la Parohia „Sf. Spiridon Nou”
• marți, 21 iulie, mai mulți copii de la Parohia „Sf. Spiridon Nou”, însoțiți de părintele paroh Mircea Băncilă, au vizitat Casa Colecțiilor Etnografice, în cadrul unei binemeritate excursii de o zi • în aceeași zi, copiii au avut prilejul de a admira serele, stupina, biblioteca și muzeul Mănăstirii Măxineni
Excursie binemeritată, de o zi, pentru mai mulți copii de la Parohia „Sf. Spiridon Nou”, păstorită de părintele paroh Mircea-Ionuț Băncilă, fost protopop al Brăilei, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Grupul de copii a fost însoțit, de asemenea, de cadrele didactice de la disciplina Religie, Gabriela Ion și Alina Mocanu, de la Școala Gimnazială „Fănuș Neagu” Brăila.
Astfel, în ziua de marți, 21 iulie, copiii de la „Sf. Spiridon Nou” au purces într-o excursie de suflet, după spusele părintelui paroh, „în care credința, tradițiile românești și frumusețea copilăriei s-au împletit armonios într-o experiență ziditoare și plină de lumină”.
Primul popas a fost la Casa Colecțiilor Etnografice din cadrul Muzeului Brăilei „Carol I”, unde s-au întâlnit cu grupul de copii de la Parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” Brăila, însoțiți de preotul Narcis Gabriel Boabeș. Sub ghidajul de excepție al doamnei muzeograf dr. Brîndușa Ilie, participanții la eveniment au descoperit frumusețea patrimoniului etnografic și au pătruns în universul satului tradițional brăilean, admirând exponatele și aflând informații valoroase despre obiceiurile și viața de odinioară a locuitorilor Brăilei.
Excursia a continuat la Mănăstirea „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, din Măxineni. Aici, copiii au fost întâmpinați cu multă căldură de părinții călugări, care le-au vorbit despre istoria acestui edificiu domnesc și au evocat personalitățile care s-au implicat în reînfiinţarea și în efortul de rezidire a mănăstirii, pe ruinele vechii ctitorii a domnitorului Matei Basarab.
„Vizitând cele trei Sfinte Altare, care demonstrează cum a înflorit această vatră monahală, cei prezenți au putut descoperi etapele prin care a trecut această mănăstire. Copiii au avut prilejul de a admira serele, stupina, biblioteca și muzeul mănăstirii, descoperind nu doar istoria acestui așezământ monahal, ci și frumusețea unei vieți întemeiate pe credință, ascultare, hărnicie și iubire față de aproapele și față de întreaga creație a lui Dumnezeu”, a spus părintele Mircea Băncilă, la întoarcerea din popasul duhovnicesc.
Tot la Măxineni, copiii au participat la activități recreative și jocuri în zona de agrement situată în apropierea mănăstririi, pe malul Siretului, unde au petrecut clipe pline de veselie și voie bună. Agapa frățească a completat bucuria acestei zile de neuitat, masa servită la mănăstire fiind un prilej de comuniune, recunoștință și împărtășire a impresiilor despre cele văzute și trăite.
„Astfel de întâlniri reprezintă adevărate prilejuri de creștere sufletească pentru copii, contribuind la cultivarea dragostei față de Dumnezeu, față de Biserică, de valorile autentice ale neamului românesc și de frumusețea creației Sale. Mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos pentru binecuvântare și monahilor de la Mănăstirea Măxineni pentru ospitalitate!”, a mai spus părintele paroh de la „Sf. Spiridon Nou”.
Activitatea organizată marți face parte din Programul eparhial de tabere pentru tineri „Vacanţa din pridvorul bisericii“, desfăşurat, anual, în Eparhia Dunării de Jos.
RELIGIE
30 de ani de la aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei
• evenimentul de acum trei decenii a fost sărbătorit în toate lăcașele de cult din Brăila și Galați • vineri, 16 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Casian a oficiat Sfânta Liturghie în Capela Seminarului „Sf. Andrei” • vineri seară, a fost organizat un Pelerinaj al Luminii, la care au luat parte elevi de seminar, tineri și credincioși
Zilele de 16 și 17 octombrie reprezintă momente de mare încărcătură spirituală pentru Eparhia Dunării de Jos, întrucât, exact acum 30 de ani, în aceste zile, moaștele Sfântului Apostol Andrei au binecuvântat poporul dreptmăritor de la Galați și Brăila.
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române – pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei -, în data de 16 octombrie 1996, la ceas de Vecernie, ajungeau la Galați moaștele primului Apostol al lui Hristos, Ocrotitorul Galațiului și al întregii eparhii, dar și Ocrotitor spiritual al României.
„Plini de evlavie, de bucurie și de entuziasm, credincioșii de la Dunăre au întâmpinat atunci Sfintele moaște ale Sfântului Andrei, venite la Galați de la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, de la Iași, după ce au stat acolo câteva zile, mângâind și oferind ajutor sutelor de mii de credincioși din întreaga țară. În fiecare an, în aceste zile, în Arhiepiscopia Dunării de Jos sunt oficiate slujbe speciale și sunt rostite rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu de slujitorii și credincioșii acestei eparhii, prin mijlocirea și ajutorul Sfântului Apostol Andrei”, ne-a transmis purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, părintele Rareș Bucur.
În acest an, sărbătoarea a fost deschisă încă de joi, 15 octombrie, când clerici din cadrul Centrului Eparhial și de la parohii au mers la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Andrei” din Galați (unde învață și brăileni) pentru a-i binecuvânta pe elevi. Cu acest prilej, tinerii seminariști au vizionat documentarul „30 de ani de apostolat al Sfântului Andrei la Dunărea de Jos”, realizat de Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
Vineri, 16 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie în Capela din cadrul Seminarului ocrotit de Apostolul românilor, unde a adus spre venerare, din patrimoniul sacru al Reședinței arhiepiscopale, racla ce adăpostește o părticică din moaștele Sfântului Apostol Andrei. La slujbă au fost prezenți elevii de la clasele primare, gimnaziale și liceale din cadrul Seminarului „Sf. Andrei”, clerici, cadre didactice.
În cuvântul adresat celor prezenți la slujbă, Părintele Arhiepiscop a vorbit despre momentul de mare profunzime duhovnicească al primirii Sfintelor Moaște ale Sf. Andrei în Eparhia Dunării de Jos, în urmă cu 30 de ani și le-a mulțumit tinerilor seminariști, urmași ai Încreștinătorului românilor.
Înaltpreasfinția Sa a arătat că peste 500 de elevi au participat la programul închinat Sfântului Apostol Andrei, luând parte la Liturghie, primind Sfânta Împărtășanie și promițând să aprindă ca voluntari candela credinței în familiile lor.
Ierarhul a vizitat mai apoi târgul caritabil organizat în curtea școlii de elevii de la clasele primare. În urma vânzării produselor realizate de ei, un tată din localitatea Tulucești, care își crește singur cei trei copii, va fi ajutat să-și achiziționeze lemne pentru iarnă.
Tot vineri, 16 octombrie, a fost organizat un Pelerinaj al Luminii la care au luat parte elevi de seminar, tineri și credincioși. Manifestările au continuat sâmbătă, 17 octombrie 2026, cu Sfânta Liturghie arhierească oficiată la Catedrala Arhiepiscopală, precum și cu acțiuni de sprijinire a persoanelor aflate în nevoi – acțiuni ce reflectă dimensiunea filantropică a acestei mari sărbători.
RELIGIE
Credincioșii sunt așteptați la hramul Bisericii „Sfânta Parascheva”
• brăilenii sunt așteptați să se închine la Icoana Cuvioasei – Ocrotitoare a Moldovei și a întregii Românii și să se roage pentru binele și sănătatea celor dragi
Mâine este zi de hram la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, din vecinătatea Pieței Concordia. Credincioșii sunt așteptați să se închine, cu credință și cu evlavie, la Icoana Cuvioasei – Ocrotitoare a Moldovei și a întregii Românii; în acest timp, zeci de mii de credincioși din toată România, inclusiv brăileni, participă la hramul Sfintei Parascheva de la Iași.
Ridicată prin strădania preoţilor şi a credincioşilor brăileni, cu binecuvântarea ierarhului Dunării de Jos, noua biserică a Parohiei „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, sfințită în urmă cu mai bine de un deceniu, este cel de-al patrulea lăcaș sfânt închinat Cuvioasei, din cele ctitorite la Brăila în decurs de un secol și jumătate.
Prima biserică, construită la finele secolului al XIX-lea, s-a surpat de la sine, din pricina unui defect de proiectare, a doua a fost mai degrabă un paraclis, iar cea de a treia – copie fidelă a Catedralei de la Timişoara, a fost dinamitată de regimul comunist și făcută una cu pământul în anul 1964, în numele „sistematizării” orașului.
Piatra de temelie a actualei biserici „Sf. Cuv. Parascheva” a fost pusă în decembrie 2005, de către Părintele Arhiepiscop Casian, pe un teren aparţinând parohiei. Construcţia noului lăcaş s-a dorit a fi o reparaţie morală menită să îndrepte nedreptăţile istorice la care a fost supusă Parohia Sfânta Parascheva de-a lungul anilor.
Proiectul a fost întocmit de către Institutul de Arhitectură din Galaţi, fiind vorba de o construcţie solidă, ridicată în stil bizantin, cu trei turle, naos, pronaos şi altar. În anul 2006, s-a turnat fundaţia sfântului lăcaş până la cota zero, iar până în anul 2012 s-au ridicat zidurile şi turlele, întreaga construcţie fiind „la roşu”.
În acelaşi an, biserica a fost acoperită cu tablă din cupru. Au fost realizate, mai apoi, tencuielile interioare şi exterioare, catapeteasma, stranele şi iconostasele de lemn – toate din lemn de stejar sculptat de Grigore Tamaslacaru, din Târgu Neamţ. Biserica a fost sfinţită în anul 2014, de către ÎPS Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos. Tot atunci, bisericii i s-a oferit cel de-al doilea hram, cel al Sfântului Mucenic Sava de la Buzău, sfânt român, martirizat în sec. IV d.H., de către barbarii goţi.
Pictura murală a bisericii a fost realizată în tehnica frescă de către pictorul Ciprian Buzuloi, din Bucureşti, iar icoanele împărăteşti de la catapeteasmă sunt opera pictorului Adrian Rusu. Trebuie precizat faptul că Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a fost construită exclusiv din daniile credincioşilor şi din veniturile parohiei, proiectul iniţial fiind de 3 milioane de lei.
La exteriorul sfântului lăcaș, au prins viaţă sfinţii români, realizaţi în tehnica mozaic de maestrul Daniel Codrescu, pictorul Catedralei Mântuirii Neamului din Bucureşti.























