Social Media

Religie

Brăilenii sărbătoresc hramul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”

* sâmbătă, 15 august, credincioșii sărbătoresc „Adormirea Maicii Domnului”, dar și Ziua Marinei Române * este și hramul ctitoriei de pe Strada Unirii nr. 220, „Adormirea Maicii Domnului” * creștinii se roagă Sfintei Fecioare Maria pentru belșug pe ogoare, ploi binefăcătoare, dar și pentru pentru sufletele celor adormiți, cărora le aduc ofrande la mormânt

Actualizat:
Timp de citire: 4 minute
Adormirea Maicii Domnului

Sâmbătă, 15 august, creștinii ortodocși sărbătoresc „Adormirea Maicii Domnului”. Marea sărbătoare coincide cu Ziua Marinei Române și cu evenimentele organizate, în zona Falezei Dunării, de Primăria Municipiului, Flotila Fluvială „Mihail Kogălniceanu” și Brigada 10 Geniu „Dunărea de Jos”.

Este și hramul bisericii de pe Strada Unirii nr. 220, închinată „Adormirii Maicii Domnului”. O zi binecuvântată în care ne rugăm Sfintei Fecioare pentru belșug pe ogoare, ploi binefăcătoare, dar și pentru pentru sufletele celor adormiți, cărora le aducem ofrande.

În marea sărbătoare creștină a Adormirii Maicii Domnului – ocrotitoarea marinarilor și a celor ce au nevoie de ajutor de la Dumnezeu -, brăilenii participă la hramul bisericii de pe Strada Unirii nr. 220, păstorită de părintele Cătălin Hurmuzache. Se roagă, aprind lumini și aduc pomelnice la Altar. Totodată, credincioșii se roagă pentru sufletele celor adormiți și aduc ofrande pentru a fi binecuvântate la Sfânta Liturghie.

Le dau de pomană celor dragi, plecați din această lume. Vineri seară (14 august), la Vecernie, în ajunul marii sărbători, credincioșii au cântat Prohodul Maicii Domnului, cu lumânări aprinse în mâini, așa cum au făcut-o și în Vinerea Mare, când Hristos a murit pe Cruce.

Conform documentelor, prima biserică ridicată pe vechea Stradă a Unirii, în anul 1844, a rezistat numai 50 de ani, ea fiind mistuită de flăcări în anul 1895 (incendiul ar fi fost iscat de neglijența muncitorilor tinichigii care reparau acoperişul). În locul acesteia a fost ridicat un  paraclis din lemn, din fondurile sfântului lăcaș și donațiile primite de la enoriași. În anul 1909 s-a început construirea actualei biserici, aceasta fiind finalizată cinci ani mai târziu.

Construcţia din cărămidă a fost realizată de către arhitectul Mihai Nicolescu în stil bizantin românesc, cu plan în formă de cruce, cupolă rotundă şi două turle. Constructorul șef al bisericii a fost Dumitru Dumitrescu. Sfințirea lăcașului sfânt a avut loc cu ocazia hramului Sfinteii Marii, în anul 1914, prin bunăvoinţa Prea Sfinţitului Episcop al Dunării de Jos, Miron Miculescu.

Pe lângă Biserica „Adormirea Maicii Domnului” își desfășoară activitatea, începând cu anul 2000, un cabinet medical parohial care poartă același nume cu al așezământului religios și care deservește, în fiecare an, aproape 600 de persoane.

În cadrul parohiei funcționează, de asemenea, din anul 2001 – în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Primăria Brăila – Grădinița parohială „Familia“. Aici sunt îngrijiți 43 de copii care provin fie din familii monoparentale sau dezbinate, cu posibilităţi financiare reduse, copii luaţi în plasament sau din familii de rromi sau copii lăsaţi în grija rudelor de părinţii plecaţi în străinătate.

Aceasta se numără printre puținele instituții de învățământ care oferă un program special pentru copiii cu dizabilităţi sau cu probleme speciale. Cheltuielile sunt suportate de parohie, cu sprijinul unor donatori. Grădiniţa are program prelungit, cantină proprie, iar copiii sunt îndrumaţi de trei educatoare şi un asistent social.

Sărbătoarea „Adormirii Maicii Domnului” este celebrată, an de an, pe 15 august, dată la care se comemorează trecerea Fecioarei Maria din această lume. Potrivit Tradiției, Sfânta Fecioară Maria și-a trăit ultimii ani pe pământ în cetatea Efes (la acea vreme, inclusă în Imperiul Roman), alături de Sf. Ioan Evanghelistul, ucenicul Domnului. Maica Domnului nu a gustat moartea, ci pur și simplu a adormit, curând după aceea fiind ridicată cu trup și suflet la ceruri, exact ca Domnul Iisus Hristos, în prezența Sfinților Apostoli.

Vorbe din duh

E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

Publicat

în

Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.

„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)

„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)

„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)

Citește articolul complet

Religie

Cei 450 de preoți din Brăila și Galați, reuniți la Catedrala Arhiepiscopală

• marți, 10 noiembrie, la Galați, a avut loc conferința semestrială a clericilor din cele două județe ale Eparhiei • Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian, înconjurat de un sobor de preoți • după Sfânta Liturghie, a fost primită solemn, în Catedrala Arhiepiscopală, icoana-relicvar ce conține un fragment din moaștele Sfântului Constantin Sârbu

Publicat

în

Cei 450 de preoți din Brăila și Galați, reuniți la Catedrala Arhiepiscopală
Rugă la icoana-relicvar a Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu

Marți, 10 noiembrie 2026, la Catedrala Arhiepiscopală, a avut loc conferința semestrială a clericilor din judeţele Brăila și Galați.

„Evenimentul a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de slujitori care duc crucea grea a suferinţei celor din familiile lor. La slujba arhierească au fost prezenţi cei aproximativ 450 de preoţi din cele opt protopopiate ale Eparhiei Dunării de Jos”, a precizat purtătorul de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos, părintele Rareș Bucur.

În cadrul slujbei, ierarhul a rostit cereri speciale către Bunul Dumnezeu pentru slujitorii Sfintelor Altare şi pentru familiile acestora, precum şi pentru toţi tinerii şi credincioşii din cuprinsul Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

După Sfânta Liturghie, a fost primită solemn în Catedrala Arhiepiscopală icoana-relicvar ce conține un fragment din sfintele moaște ale Sfântului Constantin Sârbu, sfințită pe 21 octombrie 2026, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi oferită în dar Arhiepiscopiei Dunării de Jos în ziua proclamării locale.

Mai apoi, Părintele Arhiepiscop a citit Acatistul acestui nou sfânt al Bisericii şi a ţinut o meditaţie teologică despre viaţa pământească presărată cu multe încercări şi neajunsuri a Sfântului Constantin Sârbu, dar cu multe bucurii duhovniceşti dobândite prin rugăciune, smerenie, jertfelnicie şi iubire milostivă faţă de semenii săi.

Ierarhul i-a îndeamnat pe clerici la rugăciune intensă, cultivarea păcii și urmarea unor modele spirituale precum Sfântul Constantin Sârbu și Sfânta Filotimia, pentru pregătirea duhovnicească a familiilor creștine în perioada postului Nașterii Domnului.

„Mare binecuvântare și bucurie ne-a oferit, în această zi, în cadrul dumnezeieștii Liturghii, prezența păstorilor sufletești din toate parohiile Arhiepiscopiei Dunării de Jos! Constituindu-se sfințiile lor și în fața Sfântului Altar, dar mai ales făcând altar din inimi și primind preacuratele și îndumnezeitele Taine ale Domnului, au format aducând bogăția de roade duhovnicești, timp de un an de zile, în familiile personale parohiale ale dânşilor, familia de acasă și parohială, acum în comuniune în luna Sfântului Andrei, bucurându-se însă în chip special de întărire duhovnicească prin primirea solemnă, în catedrală, a modelului de păstor, în cer și pe pământ, Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu, spre a intensifica și mai mult rugăciunea, cum el a făcut-o în toate împrejurările.

Spre a înmulți fapta filantropică în Postul Crăciunului, cum ne cheamă pastorala Sfântului Sinod și a spre a răsădi pacea, armonia și binecuvântarea, așa cum ne ocrotesc sfintele femei românce, unindu-se azi rugăciunea preoților din Galați, ajutați de Sfântul Constantin Sârbu și cei din Brăila, ajutați în special de Sfânta mamă ţărancă de la Târlele Filiului, Sfânta Filotimia.

Fie ca toate mireasmele duhovnicești să ne pregătească și mai mult pentru a intra bucuroşi în Postul Nașterii Domnului și a-i face loc Domnului și în inimile și în sufletele, în familiile preoțești, ca modele în cele mai multe cazuri pentru familiile creștinești”, a spus ierarhul.

În continuare, cei prezenți au vizionat filmul documentar „Tainele familiei creștine și roadele ei cerești”, realizat de Biroul de Presă al Eparhiei Dunării de Jos, cu sprijinul Televiziunii Patriarhiei Române, Trinitas TV. Pelicula prezintă proclamările locale ale canonizărilor Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu și ale Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu, reperele biografice ale Sfintei Cuvioase Filotimia, de la Târlele Filiu, precum și sfințirea bisericilor din Cavadinești și Smârdan – obiective legate de viața Sf. Constantin Sârbu.

La final, Înaltpreasfinţia Sa s-a rugat Sfântului Constantin Sârbu şi a mulţumit preoţilor pentru comuniunea euharistică de la acest eveniment de înălţare duhovnicească, oferind fiecăruia posibilitatea de a se închina şi a săruta cu evlavie icoana-relicvar a Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧