CULTURĂ
Omulețul lui Gopo, în viziunea elevilor de la Colegiul Național „Ana Aslan”
• porțile Casei Umorului Desenat s-au deschis, luni, 19 octombrie, pentru elevii de clasa a V-a, de la „Ana Aslan” • îndrumați de Elena Nicoleta Albu, educator muzeal, cei mici l-au modelat în lut pe „Omulețul lui GOPO” și au vizitat expoziția găzduită de instituția de pe Strada Ana Aslan nr. 27
Luni, 19 octombrie, porțile Casei Umorului Desenat din cadrul Muzeului Brăilei „Carol I” s-au deschis pentru o zi plină de inspirație și energie. Instituția de pe Strada Ana Aslan a găzduit atelierul de modelaj „GOPO, o scurtă istorie în lut” – o inițiativă de educație muzeală coordonată de Elena Nicoleta Albu, educator muzeal în cadrul Serviciului Relații cu Publicul al Muzeului Brăilei „Carol I”.
Protagoniștii acestei activități au fost elevii de clasa a V-a, de la Colegiul Național „Ana Aslan”, îndrumați de prof. Viorel Bratosin.
„Pentru acești tineri exploratori, întreaga experiență a stat sub semnul premierelor absolute. Dincolo de faptul că au pășit pentru prima dată pragul Casei Umorului Desenat, elevii au descoperit universul fascinant al cinematografiei românești printr-un tur ghidat interactiv. Momentele de relaxare nu au lipsit, aceștia distrându-se și fotografiindu-se alături de faimosul Omuleț al lui Gopo, conturat pe pereții muzeului nostru”, a consemnat organizatorul evenimentului, Elena Nicoleta Albu.
Punctul culminant l-a reprezentat, fără îndoială, prima interacțiune a elevilor de la „Ana Aslan” cu magia modelajului în lut. Inspirați de geniul vizionar al lui Ion Popescu-Gopo și de profunzimea minimalistă a celebrului său personaj, „Omulețul”, copiii a dat frâu liber imaginației. Cu răbdare și atenție, micii creatori au transformat materialul inert – lutul în mici sculpturi tridimensionale, pline de personalitate, ale căror rezultate finale s-au situat peste așteptări.
Atelierul a fost dezvoltat pe baza expoziției „GOPO. O scurtă istorie a marilor colecții”, un proiect realizat sub coordonarea curatorului Elena Nicoleta Albu. Manifestarea culturală de excepție s-a bucurat de sprijinul partenerilor Casei Umorului Desenat: Fundația GOPO, Arhiva Națională de Filme, Colecționarul Lucian Oancea, Uniunea Cineaștilor din România, Centrul Național al Cinematografiei, Dacin Sara și Asociația „Prietenii Muzeului Brăilei”.
„Adresăm mulțumiri speciale instituțiilor partenere, domnului profesor și, în mod deosebit, tinerilor creatori care ne-au demonstrat că pasiunea pentru frumos și artă învinge cu ușurință orice zi ploioasă! Expoziția rămâne deschisă la Casa Umorului Desenat, din Strada Ana Aslan nr. 27, până la data de 24 ianuarie 2027”, a mai precizat sursa citată.
Programul de vizitare este de miercuri până duminică, de la 9:00 la 17:00.
CULTURĂ
„Ziua Marelui NU”. Spectacol și dansuri tradiționale grecești la Teatrul „Maria Filotti”
• evenimentul va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, în Sala de Conferințe a Teatrului „Maria Filotti” • vor evolua: Grupul „Asteraki” și Ansamblul „Parnassos”, din Brăila, precum și Ansamblul Artistic „Olympos” al Comunității Elene Galați • în aceeași zi, brăilenii sunt invitați să viziteze expozițiile deschise la Centrul Diversității Culturale
Comunitatea Elenă din Brăila, în sărbătoare. Sâmbătă, 24 octombrie 2026, la Teatrul „Maria Filotti” și la Muzeul Brăilei „Carol I” – Centrul Diversității Culturale vor avea loc mai multe manifestări cultural-artistice, de Ziua Marelui NU („Ziua OHI”), sărbătoare națională în Grecia, Cipru și în comunitățile elene din diaspora, inclusiv din România.
În Ziua Marelui NU, Comunitățile elene din toată lumea comemorează atitudinea premierului grec Ioannis Metaxas, cel care a respins ultimatumul dat de dictatorul Benito Mussolini la 28 octombrie 1940.
Programul manifestărilor
Ora 10:30, la Teatrul „Maria Filotti” Brăila, Sala de Conferințe: alocuțiuni și prezentări: Adrian Mavrochefalos, preşedintele Comunității Elene Brăila și Veronica Macri, secretar al Comunității Elene Brăila, subprefect al Județului Galați; spectacol de muzică și dansuri tradiționale grecești, susținut de Grupul „Asteraki”, coordonat de prof. Ioana Luminița Vasile și Ansamblul „Parnassos”, coordonat de prof. Ioanna Makarona și Eugen Daniel Ioanides, ale Comunității Elene Brăila, precum și Ansamblul artistic „Olympos” al Comunității Elene Galați, coordonat de Alexandru Spiridon.
În aceeași zi, de la ora 13:00, brăilenii sunt invitați să viziteze expozițiile deschise la Muzeul Brăilei „Carol I” – Centrul Diversității Culturale. Este vorba de expozițiile: „Cafea… afaceri și taifas”, cu obiecte din sec. al XIX-lea, de la Biserica Greacă cu hramul „Buna Vestire”; „Obiecte și fotografii de epocă din sec. al XX-lea”, din colecțiile Comunității Elene Brăila și de la familiile Jana Andreescu, Laura Andreev, Alexandra Demetriade, Beatrice Dobrescu, Boris Ispir, Elena Salomeea Kaloxilos Moraru, Vasiliki Kesikis – Bobocescu, Florentina Cristina Mușat, Cecilia Necșuțu, Adriana Raftopol – Mihai, Neculai Samaras, Constantin Stefanidis, Nadia Daniela Chințoiu, Felicia și Dan Petrescu, Carmen Priceputu; Cărți poștale, reclame, documente din arhive digitale; fotoexpoziția „Cafenele istorice incluse în registrul național al patrimoniului cultural imaterial al Greciei și în ruta cafenelelor istorice europene, certificată de Consiliul Europei”; Lucrări de artă semnate de artiştii plastici (din Brăila, Brașov, București, Galați, Tulcea): Jana Andreescu, Gheorghe Andreescu, Marilena Ioanid, Cristina Ionescu Berechet, Irina Ionescu Berechet, Elena Salomeea Kaloxilos Moraru, Mioara Mitu, Gheorghe Mosorescu, Elena Orbocea, Iulia Pastorcici, Dennis Teodorescu, Marius Teodorescu, Traian; „Automobilul – 140 de ani de istorie. Începututrile automobilismului în România. Familii celebre la Brăila și Galați cu automobile în perioada interbelică”. Cu fotografii de epocă din colecțiile Centrului Diversității Culturale, de la familii membre ale Comunității Elene Brăila și din arhive digitale și informații istorice.
Nu în ultimul rând, brăilenii pot vizita Expoziția „Toamna călătoare – de la Dunăre la Marea Egee”, cu felicitări realizate de elevi în cadrul proiectului educațional „Culori, Acorduri și Credință”, sub îndrumarea prof. Elena Salomeea Kaloxilos Moraru, artist plastic. Prezintă: Camelia Hristian, şef Serviciul Relaţii cu Publicul, coordonatoarea Centrului Diversității Culturale.
CULTURĂ
Nicu Alifantis a donat orașului natal primul instrument muzical pe care l-a primit în dar de la părinții săi
Nicu Alifantis, artistul brăilean, care nu ratează nicio ocazie de a vorbi frumos despre Brăila, a donat orașului natal primul instrument muzical pe care l-a primit în dar de la părinții săi, în 1961.
Despre acest gest special am aflat dintr-o postare pe pagina personală de Facebook a primarului Marian Dragomir.
”Mulțumim, Nicu Alifantis! Vă mulțumesc în numele Brăilei și al tuturor brăilenilor!
Cetățean de onoare al Municipiului Brăila și un artist uriaș, Nicu Alifantis donează orașului natal primul instrument muzical pe care l-a primit în dar de la părinții săi, în 1961”, sunt cuvintele primarului Marian Dragomir.
Este vorba despre un acordeon Timiș, cu 32 de bași, parte a unei colecții personale impresionante.
”Domnule Alifantis, sunteți unul dintre cei mai iubiți cantautori ai țării noastre, un nume de referință în istoria muzicii românești, și O LEGENDĂ VIE A BRĂILEI !!!
V-ați câștigat demult locul în „marea galerie de suflet a Brăilei” și ați făcut-o, mai ales, prin dragostea pe care ați arătat-o orașului în care v-ați născut și despre care ați vorbit mereu cu emoție !!!”, a continuat primarul.
„Fie ca acest instrument să vă rămână în amintire, spre a hotărî dacă mă primiți în marea galerie de suflet a Brăilei”, a spus Nicu Alifantis. Acordeonul donat Primăriei Brăila va fi expus la Teatrul „Maria Filotti”, locul în care Nicu Alifantis și-a început cariera.
























