Social Media

LOCAL

Lipsa educației este în floare cu semințe de Florea Soarelui

Publicat

în

• în decurs de aproape 8 luni, în Brăila au fost aplicate 85 de sancțiuni contravenționale persoanelor care aruncau cojile de semințe pe domeniul public • valoarea totală a sancțiunilor este de 85.000 de lei
 
Brăilenii își doresc un oraș civilizat și prosper, dar din păcate lipsa educației atinge noi recorduri în fiecare zi, iar civilizația rămâne la stadiul de vis. Pe bulevarde, în fața magazinelor de cartier, în parcuri și pe Faleză nu pot lipsi covoarele bine lucrate de spărgătorii de semințe experimentați, care creează un decor de-a dreptul mizerabil. Numărul amenzilor aplicate în acest an până în momentul de față este de ordinul zecilor, iar valoarea acestora de ordinul zecilor de mii de lei. În ciuda amenzilor grase, personajele negative care pătează imaginea orașului se înmulțesc de la zi la zi. „De la începutul anului și până acum s-au aplicat 85 de sancțiuni contravenționale persoanelor  surprinse în timp ce consumau semințe și aruncau cojile pe domeniul public. În majoritatea cazurilor, persoanele au fost depistate fie în părculețele de joacă pentru copii, fie în Parcul Monument ori pe strada Fața Portului, pe Faleza Dunării, pe strada 1 Decembrie 1918, pe strada Rahovei, pe Aleea Învățătorilor sau pe B-dul Al.I.Cuza și B-dul Independenței. Valoarea totală a sancțiunilor este de 85.000 lei” , a precizat purtătorul de cuvânt al poliției locale, Liliana Spoeală.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile