Local
Polițiștii brăileni, întâlnire cu studenții Facultății de Drept din Galați pe tema anchetei penale
Inspectoratul de Poliție Județean Brăila a răspuns invitației adresate de Clubul Studenților de la Drept și Administrație Publică din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, participând la o activitate informativ-educativă organizată la sediul Facultății de Drept și Științe Administrative.
Un moment de interes l-a reprezentat prezența subinspectorului de poliție Jîrlăianu Radu-Mihai, absolvent al promoției 2023 a facultății gazdă, care le-a prezentat studenților experiența sa profesională la început de carieră, oferind o perspectivă realistă asupra activității de poliție judiciară.
În cadrul evenimentului din 7 aprilie au avut loc discuții interactive cu studenții, având ca temă principală activitatea din cadrul anchetei penale. Au fost abordate aspecte practice precum administrarea probelor, etapele urmăririi penale, colaborarea cu procurorii, dar și provocările specifice muncii operative.
Activitatea a avut drept scop familiarizarea viitorilor juriști cu realitățile din practică și consolidarea legăturii dintre mediul academic și instituțiile de aplicare a legii, contribuind la conturarea unei perspective aplicate asupra profesiilor juridice.
Totodată, evenimentul a evidențiat importanța continuității profesionale și a vocației transmise între generații, subinspectorul de poliție fiind fiul domnului Silviu Jîrlăianu, lector universitar doctor al facultății și fost polițist judiciarist timp de 26 de ani în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, până în anul 2023, cu o carieră dedicată aplicării legii și servirii comunității.
Acest parcurs subliniază rolul modelelor familiale în formarea profesională și în consolidarea unor cariere orientate către domeniul juridic și aplicarea legii. Inspectoratul de Poliție Județean Brăila își reafirmă deschiderea pentru astfel de inițiative educaționale și susține demersurile care contribuie la pregătirea viitorilor specialiști în domeniul juridic.
Local
Elevii de la Liceul cu Program Sportiv, implicați în discuții interactive cu polițiștii
• polițiștii le-au oferit elevilor exemple concrete privind identificarea situațiilor de risc și le-au recomandat adoptarea unui comportament preventiv • s-au abordat teme de interes și s-a pus accent pe prevenirea și combaterea bullyingului, prevenirea portului și folosirii obiectelor periculoase • o echipă canină de la Serviciul Criminalistic a fost printre elevi
Polițiștii au fost alături de elevii Liceului cu Program Sportiv și au purtat discuții pe teme de interes, dar au dat și sfaturi care să îi determine pe tineri să adopte un comportament preventiv.
La data de 10 noiembrie, polițiștii Biroului Siguranța Școlară, Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității, o echipă canină din cadrul Serviciului Criminalistic, Biroul Ordine Publică și Biroul Proximitate au desfășurat o acțiune în sistem integrat, în incinta și zona adiacentă Liceului cu Program Sportiv Brăila.
A fost vorba despre activități dedicate creșterii gradului de siguranță în unitățile de învățământ și prevenirii comportamentelor de risc în rândul elevilor. În cadrul întâlnirilor cu elevii, polițiștii au abordat teme de actualitate și de interes pentru siguranța acestora.
“S-a pus accent pe prevenirea și combaterea bullyingului și a discriminării; prevenirea portului și folosirii obiectelor periculoase în incinta unităților de învățământ; respectarea regulilor de circulație și adoptarea unui comportament responsabil în trafic; siguranța în mediul online și prevenirea riscurilor asociate utilizării internetului”, au spus polițiștii.
Totodată, polițiștii au purtat discuții interactive cu elevii, oferindu-le recomandări și exemple concrete privind identificarea situațiilor de risc, adoptarea unui comportament preventiv și solicitarea sprijinului adulților sau al autorităților atunci când se confruntă cu situații care îi pot pune în pericol.
Potrivit oamenilor legii, siguranța elevilor reprezintă o prioritate, iar astfel de activități vor continua și în perioada următoare, scopul acestora fiind crearea unui climat de siguranță în mediul școlar, dezvoltarea spiritului civic și consolidarea parteneriatului dintre poliție, școală și comunitate.
Local
Polițiștii verifică modul în care sunt protejate animalele
• polițiștii au discutat cu oamenii din municipiu și comuna Chiscani – localitatea Vărsătura cu privire la obligațiile care le au ca deținători de animale • la nivel național a crescut abandonul de animale și incidentele în care sunt implicați câini și pisici
Deținătorii de animale au unele obligații și riscă sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniu. În contextul creșterii la nivel național a abandonului de animale și a numărului de incidente în care sunt implicați câini sau pisici, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila desfășoară în mod constant activități preventive și de informare a cetățenilor.
La data de 10 noiembrie, polițiștii IPJ Brăila au desfășurat trei acțiuni preventiv-reactive, în municipiu și comuna Chiscani – localitatea Vărsătura, având ca principal obiectiv informarea proprietarilor și deținătorilor de animale cu privire la obligațiile care le revin.
”Au fost desfășurate activități de informare privind responsabilitățile proprietarilor și deținătorilor de animale, prevenirea situațiilor de risc și consecințele faptelor de cruzime și rele tratamente aplicate animalelor, fiind prelucrate prevederile O.U.G. nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.
De asemenea, polițiștii au desfășurat activități de informare cu privire la regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, fiind aduse în atenția cetățenilor prevederile O.U.G. nr. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, precum și prevederile Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor”, arată reprezentanții IPJ Brăila.
În cadrul activităților desfășurate au fost purtate discuții cu 78 de cetățeni cu privire la obligațiile legale care le revin în calitate de proprietari sau deținători de câini periculoși ori agresivi, fiindu-le puse la dispoziție și materiale informative.
Polițiștii au urmărit, prin aceste activități, creșterea gradului de responsabilizare a proprietarilor și deținătorilor de animale și prevenirea producerii unor incidente care pot pune în pericol siguranța persoanelor sau bunăstarea animalelor.






















