Social Media

Social

Exemplu de omenie. 5.000 de vârstnici și 2.000 de copii se înnoiesc de Sfintele Paști

• luna aprilie a debutat cu programul eparhial „Ne înnoim de Sfintele Paști”, prilejuit de marea sărbătoare a Învierii Domnului • rând pe rând, zeci de parohii din Protopopiatele Brăila, Galați și Tecuci au împărțit alimente, îmbrăcăminte și încălțăminte persoanelor vârstnice și copiilor din familii nevoiașe • valoarea ajutoarelor distribuite până în preajma Sfintelor Paști depășește 500.000 de lei

Actualizat:
Timp de citire: 3 minute
Exemplu de omenie. 5.000 de vârstnici și 2.000 de copii se înnoiesc de Sfintele Paști

Exemplu de omenie și iubire față de aproapele aflat în suferință, acum, în Sătămâna Mare, în preajma celei mai mari sărbători a creștinătății: Învierea Domnului Iisus Hristos.

Din data de 31 martie, în Arhiepiscopia Dunării de Jos, se derulează unul dintre cele mai mari programe social-filantropice, inițiate de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian, intitulat „Ne înnoim de Sfintele Paști”. Programul are în vedere sprijinirea vârstnicilor, bolnavilor, familiilor cu mai mulți copii, a semenilor nevoiași și marginalizați social.

Până pe 10 aprilie, 5.000 de persoane vârstnice din Brăila și Galați și circa 2.200 de copii ce provin din peste 500 de familii nevoiașe primesc din partea Bisericii, a protopopiatelor și parohiilor creștin-ortodoxe, alimente, îmbrăcăminte și încălțăminte de peste 500.000 de lei, ca să aibă cele de trebuință la Sfintele Sărbători ale Învierii Domnului. Centrul Eparhial Galați contribuie cu 60% din valoarea produselor oferite în cadrul acestui program, iar protopopiatele și parohiile din Brăila și Galați cu câte 20%.

Astfel, după Protopopiatul Galați, a venit rândul Protopopiatului Brăila să împartă daruri vârstnicilor și micuților proveniți din famii nevoiașe, cu mai mulți copii. Miercuri, 8 aprilie, au fost împărțite daruri și în Protopopiatul Tecuci, din județul vecin. Și tot așa, până în preajma Sfintelor Paști. Numai în localitatea Ivești, Galați, au fost 50 de copii care au primit daruri în biserica parohială. 

„Întrucât, în aceste zile, se desfăşoară şi cealaltă componentă a acestui program prin care persoanele vârsnice, bolnave şi cu posibilităţi materiale reduse primesc daruri din partea parohiilor, preoţii au mers la casele unor bătrâni pentru a le oferi pachete cu alimente de bază şi alte produse. Toţi beneficiarii acestei campanii au primit cu mare bucurie darurile, mulţumind, în primul rând, Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, iniţiatorul şi susţinătorul acestui tradiţional program eparhial, precum şi clericilor şi voluntarilor parohiali implicaţi în astfel de acţiuni de binefacere. În zilele următoare, până aproape de Sfintele Paşti, alţi copii şi vârstnici din Arhiepiscopia Dunării de Jos vor primi sprijin în cadrul acestui program”, a precizat părintele Rareș Bucur, purtătorul de cuvânt al Eparhiei Dunării de jos.

Social

Familie cu patru copii, sprijinită de „Îngerii lui Costel”. „Poftiți în curte… nu avem mare lucru, dar averea și puterea mea sunt copiii”

• voluntarii asociației brăilene le-au oferit copiilor nevoiași, cu vârste între 4 și 12 ani, alimente și îmbrăcăminte • tânăra mămică tocmai ce fusese externată din spital

Publicat

în

Familie cu patru copii, sprijinită de „Îngerii lui Costel”. „Poftiți în curte... nu avem mare lucru, dar averea și puterea mea sunt copiii”

Voluntarii Asociației „Îngerii lui Costel”, din municipiul Brăila, ajutați de oameni cu suflet mare (Elena Stama, membrii comunității locale „Run Brăila”) au mai trecut în palmaresul faptelor bune o acțiune caritabilă de toată lauda, care s-a desfășurat în weekendul trecut.

Astfel, sâmbătă, 17 octombrie 2026, membrii asociației brăilene au poposit în localitatea Scorțaru Nou, județul Brăila, la o familie nevoiașă cu patru copii micuți, cu vârste între 4 și 12 ani (trei fetițe de 4, 6 și 9 ani și un băiat de 12 ani).

Ajutorul oferit a constat în alimente de primă necesitate și îmbrăcăminte, numai bună pentru anotimpul în care ne aflăm, ami ales că micuții trebuie să meargă la școală.   

„Poftiți în curte… nu avem mare lucru, dar averea și puterea mea sunt copiii”, le-a spus tânăra mămică de la Scorțaru Nou oaspeților. Femeia tocmai ce se externase din spital. „Într-un colț, patru copii ne zâmbeau… și așteptau surprizele. Le-au primit cu bucurie, iar imbrățișările le-am primit noi”, povestesc, emoționați, membrii asociației brăilene.

Ca să-și poată hrăni copiii, părinții de la Scorțaru Nou muncesc cu ziua pe la gospodarii din localitate.

În plus, au grijă și de bunicii copiilor. Voluntarii Asociației „Îngerii lui Costel”, care au ca deviză: „Împreună reușim să ajutăm!”, le mulțumesc, cu acest prilej, tuturor celor care au făcut donații pentru ajutorarea semenilor aflați în suferință și care nu-și pot asigura „pâinea cea de toate zilele”. Totodată, îi îndeamnă pe brăileni la dărnicie.

Citește articolul complet

Social

Călătorie printre stele și galaxii, la Brăila Mall. Participarea copiilor este gratuită

Publicat

în

Călătorie printre stele și galaxii, la Brăila Mall. Participarea copiilor este gratuită

Copiii cu vârste între 6 și 11 ani sunt invitați să descopere universul în cadrul unei experiențe interactive organizate la Brăila Mall, în perioada 22–25 octombrie. „Călătoria Cosmică” le propune celor mici o aventură printre stele, planete și galaxii, într-un planetariu gonflabil.

Evenimentul se desfășoară pe parcursul a patru zile și le oferă copiilor ocazia să afle mai multe despre sistemul solar într-un mod atractiv, care îmbină învățarea cu distracția. Activitățile sunt organizate sub forma unor sesiuni interactive, în care micii exploratori pot descoperi misterele universului.

Experiență într-un planetariu gonflabil

Punctul central al evenimentului este o cupolă specială, amenajată sub forma unui planetariu gonflabil. În interiorul acesteia, copiii vor putea vizualiza stele, planete și galaxii, într-o experiență imersivă dedicată explorării spațiului cosmic.

Activitățile sunt concepute pentru copiii cu vârste între 6 și 11 ani, care vor avea ocazia să își dezvolte curiozitatea și să descopere informații noi despre univers.

Care este programul evenimentului

  • Joi, 22 octombrie – vineri, 23 octombrie: între orele 08:00 și 16:00;
  • Sâmbătă, 24 octombrie – duminică, 25 octombrie: între orele 12:00 și 20:00.

În fiecare zi sunt programate opt sesiuni, iar participarea este gratuită. Locurile sunt însă limitate, astfel că părinții sunt încurajați să facă rezervări în avans.

Pentru înscrieri și rezervarea unui loc, organizatorii pun la dispoziție numărul de telefon 0730 207 556.

Mai multe informații despre evenimentele organizate la Brăila Mall pot fi găsite pe site-ul oficial al centrului comercial și pe pagina sa de Facebook.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧