Local
Daună totală în urma incendiului de pe strada Piața Poporului
• în timpul incendiului de duminică seara, proprietara unui imobil învecinat a suferit un atac de panică, fiind asistată medical de echiajul SMURD • locuința cuprinsă de flăcări a bătrânei de 84 de ani a ars în totalitate și au fost deteriorate izolația și gardul vecinilor • la sfârșit de săptămână, pompierii brăileni au mai intervenit pentru stingerea a încă șapte incendii
În urma incendiului de duminică noapte, de pe strada Piața Poporului, despre care v-am informat în ediția online a cotidianului nostru, a ars locuința în totalitate și s-au deteriorat 10 metri pătrați de izolație și circa 12 metri liniari de gard din tablă ondulată la o locuință învecinată. Acestea au fost constatările pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Dunărea” (ISU) Brăila. Aceștia ne-au mai transmis că proprietara unui imobil învecinat a suferit un atac de panică, fiind asistată medical de echipajul SMURD.
Reamintim că, în locuința cu pricina se afla o femeie de 84 de ani, care locuia singură și nu avea curent electric sau vreo altă sursă de căldură. Cel mai probabil aceasta a aprins o lumânare pentru a avea lumină și a lăsat-o nesupravegheată.
Un weekend plin pentru pompierii brăileni
În week-end, subunitățile ISU au intervenit pentru stingerea a încă șapte incendii.
Astfel duminică la ora 02.20, Detașamentul 1 de pompieri Brăila a intervenit cu o ASAS (autospecială de stingere cu apă și spumă) pentru stingerea unui incendiu la un container de colectare a gunoiului pe Aleea Cocorilor din municipiu. „Au ars două mese, diferite bunuri din material plastic. Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată”, au precizat reprezentanții ISU. O altă pubelă a ars sâmbătă pe str. Cezar Petrescu din municipiu. La ora 15.25, Detașamentul 1 de pompieri Brăila a intervenit cu o ASAS pentru stingerea unui incendiu la un container de colectarea gunoiului. Conform informațiilor date de pompieri, au ars o pubelă de gunoi și cca 100 kg. de gunoi menajer. Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost un rest de țigară aprinsă aruncată la întâmplare. Tot duminică, la ora 05.20, aceeași subunitate a intervenit cu o ASAS pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată în apropierea Târgului Obor din municipiu. Au ars vegetație uscată pe cca. 5 mp și aproximativ 20 kg gunoi și reziduuri menajere. Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost un foc în aer liber lăsat nesupravegheat. La ora 21.30, Garda de intervenție Făurei a intervenit cu o autospecială de stingere pentru limitarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată pe raza localității Drogu. „Au ars cca 3 ha de vegetație uscată și stuf. Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost un foc în aer liber lăsat nesupravegheat”, au mai precizat reprezentanții ISU.
Un cablu defect a dus la izbucnirea unui incendiu pe B-dul Independenței
Sâmbătă la ora 16.50, Detașamentul 1 de pompieri Brăila a intervenit cu trei ASAS pentru limitarea și lichidarea unui incendiu pe B-dul Independenței din municipiu. Au ars o magazie și un foișor cu bunurile din interior, la doi proprietari diferiți. Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost un cablu electric defect, neizolat corespunzător.
În cursul zilei de vineri pompierii au intervenit la alte două incendii. La ora 14.40, Detașamentul 1 de pompieri Brăila a intervenit cu două autospeciale de stingere (ASAS) și o ambulanță SMURD pentru limitarea și lichidarea unui incendiu la o locuință de pe str. Pictor Ion Negulici din municipiul Brăila. „Au ars cca 50 kg gunoi menajer, trei saltele de pat și cca 12 ml gard din lemn. Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost un foc în aer liber lăsat nesupravegheat”, ne-au transmis pompierii. Tot vineri, fix peste patru ore, Garda de intervenție Însurăței și Punctul de Lucru Dudești au intervenit cu două ASAS pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată pe un teren viran din localitatea Roșiori. Au ars circa 2 ha de vegetație uscată și stuf. Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost un foc în aer liber lăsat nesupravegheat.
În perioada 12-15 ianuarie subunitățile inspectoratului au mai intervenit pentru deblocarea a patru uși la apartamentele unde nu răspundeau proprietarii, pentru asigurarea zonei în urma producerii unui accident rutier și pentru acordarea asistenței medicale de urgență.
Pentru modul de comportare în diferite situații de urgență pompierii recomandă consultarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență prin accesarea linkului https://fiipregatit.ro.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















