Muzeul Ianca a găzduit vineri, în sala de conferinţe, o serie de evenimente dedicate sărbătorii Zilei Veteranilor. Devenită deja o tradiţie, manifestarea, ajunsă anul acesta la a treia ediţie, a cuprins momente emoţionante, la care au fost martori veterani de război, unii foşti prizonieri în lagăre, dar şi văduve ale eroilor morţi pe front. În deschiderea evenimentului, prof. Ion M. Bărbuceanu, fondatorul şi directorul Muzeului Ianca, a prezentat etapele importante din istoria locală, pledând pentru păstrarea vie a amintirii eroilor. În cinstea celor 429 de localnici care au căzut pe câmpurile de luptă în toate războaiele pentru apărarea patriei, la cimitirul orăşenesc s-a amenajat peluza eroilor. În prezent, pe raza oraşului Ianca mai sunt în viaţă 20 de veterani de război. Pentru faptele de vitejie, 13 dintre ei au primit decoraţia "Bărbăţie şi credinţă".
De asemenea, au fost subliniate momente de referinţă la care şi-au adus contribuţia, în cel de-al Doilea Război Mondial, tineri din Ianca, înrolaţi în aviaţia militară. Primul aviator brăilean căzut în prima zi a războiului pentru eliberarea Basarabiei, din 22 iunie 1941, a fost lt. aviator Lipan Mitrea. Ultima inspecţie a mareşalului Antonescu pe frontul din Moldova din 20 august 1944 l-a avut ca însoţitor pe aviatorul adjutant Mitrea Radu din Oprişeneşti. De la primul aviator, Muzeul Ianca a primit din partea familiei lada de campanie a acestuia, iar de la celălat păstrează două carnete de zbor, în care este consemnată şi misiunea de însoţire a mareşalului Antonescu. De la Baltă Riţa din Oprişeneşti, în vârstă de 97 de ani, Muzeul Ianca a primit o manta militară a răposatului soţ, Baltă Vasile, fost "călăraş cu schimbul" în Regimentul 4 "Cavalerie".
Emoţionant a fost momentul în care s-a prezentat, cu ajutorul videoproiectorului, cimitirele româneşti din străinătate, din peste 15 ţări. Totodată, au fost prezentate momente din ultimul război mondial, sub genericul "Veterani pe drumul Onoarei şi jertfei", memorial alcătuit de către Muzeul Ianca. Printre cei prezenţi la această activitate s-au găsit şi foşti prizonieri de război: Oţelea Ion, în vârstă de 91 de ani, care a stat 16 ani în lagăre din fosta URSSS, şi Perianu Dumitru, în vârstă de 92 de ani, care a stat 4 ani în lagărul sovietic.
În finalul acţiunii a fost prezentat un scurt program artistic de către elevii clasei a VI a B, sub îndrumarea prof. Elena Gheorghiţă, de la Grup Şcolar "Nicolae Oncescu". După aceea s-a vizitat Sala de istorie militară în care a avut loc vernisajul expoziţiei "Brevete, decoraţii şi medalii din timpul războaielor pentru apărarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii României".