Mergi la conţinutul principal

Ziua Veteranilor de Război, sărbătorită la Ianca

Programul a cuprins vizitarea Muzeului Ianca, participarea invitaţilor la ceremonialul de depunere de coroane la Monumentul Eroilor din faţa Casei de cultură "Ion Teodorescu Sion", precum şi la Cimitirul Orăşenesc "Aleea Eroilor". Au urmat un serviciu religios, vizionarea filmului documentar din al Doilea Război Mondial, un program artistic prezentat de elevii de la Grupul Şcolar "Nicolae Oncescu" Ianca, cuvântări şi alocuţiuni ale participanţilor, precum şi evocări şi amintiri de pe front ale veteranilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro