Nu, nu se lasă. Aleşii neamului se gândesc, în continuare, la ei şi la penalii lor. Ideea lor este clară şi a revenit, brusc, zilele trecute, în spaţiul public, odată cu avizul din Comisia Juridică a Senatului, pentru Legea graţierii: scăparea corupţilor de închisoare. Asta îi frământă pe ei, asta nu le dă pace, acesta este scopul lor, asta este misiunea lor supremă: să-şi scape amicii politici de puşcărie.
Nu contează că nu pentru asta au fost votaţi, că nu pentru asta au fost trimişi acolo, că nu pentru asta sunt plătiţi de cei care i-au votat. Ei ştiu una şi bună. Că e noaptea, că e ziua, că e prin ordonanţe de urgenţă sau legi, ei urmăresc cu orice preţ să-i scape pe corupţi din puşcărie – şi, odată cu aceştia, şi pe infractori mai bătrâni gen Voiculescu sau pe criminali notorii, gen Vişinescu şi Ficior. N-au nicio jenă, nicio ruşine, nicio remuşcare. Uitaţi-vă la pesedistul Şerban Nicolae cu cât avânt susţine cauza infractorilor. Dar, mai ales, uitaţi-vă la Traian Băsescu, devenit „arhanghelul” corupţilor, în special femei. Mai trebuia să ceară direct graţierea femeilor blonde, ca lucrurile să fie foarte clare în ceea ce-l mână pe el în luptă.
Oricum, spectacolul pe care îl oferă PSD, ajutat de unii membri ai PNL – absenţa a doi senatori liberali făcând de fapt posibil votul din Comisie - este trist. Ca şi „indignarea” lui Dragnea pe care, brusc, senatorii jurişti parcă nu mai vor să-l asculte.
Comisia Juridică a dres ieri busuiocul, după ce Liviu Dragnea şi-a exprimat „dezamăgirea” faţă de această „năzbâtie”, dar jocurile nu sunt nicidecum încheiate. Se va vedea la votul final, în plenul Camerei Deputaţilor – forul decizional. Sau se va vedea după ce preşedintele Iohannis va întoarce legea în Parlament, de la promulgare.
Apropo, nu ştiu dacă v-aţi dat seama, dar deja nu se mai discută despre respingerea ideii de graţiere, ci doar despre cine să poată fi graţiat. Existenţa unei legi a graţierii, în ciuda faptului că nici măcar CEDO nu ne-o solicită, aşa cum minţeau televiziunile penalilor, a devenit o chestiune de la sine înţeleasă. Ceva inevitabil.
Dacă toţi aceşti politicieni şi-ar fi direcţionat energia consumată pentru scăparea penalilor în alte scopuri pentru care chiar ar fi fost cazul, poate că acum aveam vaccinuri pentru toţi copiii, poate că nu aveam epidemii de Evul Mediu, poate că aveam nişte legi mai eficiente şi în interesul cetăţeanului, nu al penalilor, sau poate că aveam măcar nişte drumuri mai bune. Până şi hoţii au nevoie de drumuri mai bune, ca să poată fugi mai repede.
