Doar câteva zile ne mai despart de ziua de 8 Martie, când toate femeile ar trebui să fie întâmpinate de câte o surpriză. Sindicatul Liber al Pensionarilor Brăila a pregătit doamnelor un "8 Martie" festiv, cu o petrecerea la restaurantul "Regal", unde fiecare invitată a primit câte o floare şi un mărţişor din partea organizatorilor. Reuniunea a fost pusă la cale chiar de Comitetul şi Comisia de Femei a sindicatului, care a dorit în acest fel să omagieze toate doamnele din organizaţie. La invitaţia Sindicatului Liber al Pensionarilor a răspuns subprefectul judeţului Brăila, Veronica Macri, care le-a urat participantelor o primăvară frumoasă şi un an mai bun decât cel trecut. Aceleaşi urări le-a adresat şi preşedintele Sindicatului Liber al Pensionarilor, Andrei Novac. "Noi ne străduim să asigurăm un cadru ambiental adecvat şi o atmosferă cât mai plăcută. Ceea ce noi ne propunem în mod deosebit este eliminarea tendinţei de singurătate a pensionarilor şi socializarea între membrii noştri de sindicat. Le mulţumim că au răspuns în număr foarte mare, ceea ce arată dorinţa lor de a fi în cadrul acesta organizat, care-i ajută să mai uite de grijile cotidiene, să se simtă foarte bine, să petreacă plăcut, să meargă acasă cu bateriile încărcate şi cu o atitudine pozitivă", a spus Andrei Novac. De la petrecere nu a lipsit muzica antrenantă, care i-a scos pe pensionari la dans.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.