Zeci de copii s-au bucurat premii şi de spectacole chiar de ziua lor, la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati".
Vineri după-amiază s-a desfăşurat festivitatea de premiere a Concursului judeţean de creaţie literară "Din lumea celor care nu cuvântă", ediţia a VIII-a, adresat elevilor de clasa a III-a şi a IV-a, competiţia fiind structurată pe două secţiuni, proză şi poezie. La această festivitate a fost lansată şi o culegere de compuneri premiate anul trecut, la acelaşi concurs. Manifestarea a fost organizată de Biblioteca Judeţeană şi Şcoala "I. L. Caragiale".
Tot la bibliotecă s-au putut bucura micuţii şi de un spectacol dedicat lor. Momentul artistic a fost susţinut de trupele Whisk şi Meloritm ale Cercului Militar Brăila, antrenate de instructorul Claudia Popea. De asemenea, 14 copii, membri ai Clubului de teatru "Mini-ambiţioşii" din cadrul bibliotecii, coordonaţi de actorii Ioana Zărnescu şi Daniel Mecu, au interpretat într-o manieră originală piesa "Albă ca Zăpada", după povestea cu acelaşi nume a Fraţilor Grimm.