Și nu departe, peste mări și țări, ci aici, în coasta noastră. Sau, cum scria Ștefan Mandachi, la o aruncătură de praștie – războiul e dramatic de aproape de Suceava!
Fiecare generație are încercările ei, foamete, boli, conflagrații, asupriri ori umilințe politice. Istoric, generația noastră a trăit cele mai prospere vremuri de până acum. Nu gândiți mic – salarii, spitale, drumuri, șosele... da, ne amărăsc viața și ne țin într-o continuă tensiune și stare de nemulțumire, dar prin comparație cu experiențele cutremurătoare trăite de părinții și bunicii noștri, toate lipsurile acestea la un loc sunt NIMIC!
Când s-a declanșat pandemia, m-am gândit că poate aceasta este încercarea noastră, tributul cu care, cumva, și noi eram datori. Așa gândeam în primele săptămâni, când totul era vacarm psihologic, frică fizică și pericol nevăzut. După un timp, mi-am dat seama că nu. Prin comparație cu istoria noastră și prezentul din Orient, fără nici cel mai mic gând de-ai duce în deșert efectele, și pandemia este aproape NIMIC.
Ieri dimineață, însă, cum am deschis telefonul, toate mesajele aveau aceleași text: a început războiul! Și toată ziua au tot curs: celulă de criză, blindate, parașutări, explozii, ... un băiat a fost ucis, ... a închis spațiul aerian, ... a cerut reuniune de urgență, situație extrem de gravă la graniță, militari, civili, morți, răniți, atac, invazie... Declarații peste declarații, vină aruncată dintr-o parte în alta, imagini cutremurătoare, reacții.
Iar acesta este doar începutul.
Vieți făcute ferfeniță pentru orgoliul unui dictator. De săptămâni bune urmăresc știrile despre Ucraina, dar nicio secundă nu m-am gândit la modul serios că se va ajunge atât de departe. Ba chiar, săptămâna trecută, miercuri, făceam glume pe seama asta.
Astăzi nu mai râd. Și mă rog cu toată puterea pentru fiecare copil ucrainean, pentru fiecare mamă de soldat, pentru fiecare bărbat în putere care va trebui să care pe umeri un război absurd și nedrept.
Nu știu cât va dura, dar sunt convinsă că, la un moment dat, la graniță, vor fi oameni care ne vor cere ajutorul, o masă caldă și un pat. Sper să fim suficient de capabili și generoși și să le oferim.
Incredibil, războiul a atât de aproape... la o aruncătură de praștie de noi!
