După o săptămână de zile şi nopţi de teatru la Brăila, a căzut cortina peste cea de a XI-a ediţie a festivalului în care noi, brăilenii, ne-am bucurat că am gustat comedia în fel şi chip. Timp de opt zile, am avut privilegiul de a fi alături de mari nume ale scenei româneşti, dar, în aceeaşi măsură şi de tineri actori, de a urmări spectacole magnifice şi de a savura replici uluitoare, desprinse din textele magice ale comediei şi ale marilor dramaturgi şi descifrate cu rafinament de regizori de înaltă clasă. Pe toată durata festivalului, Teatrul “Maria Filotti” a devenit o adevărată citadelă a culturii brăilene, dar şi un magnet care a atras sub impozanta cupolă arhitecturală 15 trupe din cele mai renumite teatre din ţară, care ne-au oferit spectacole de excepţie. Seară de seară, am trecut pragul Teatrului cu pioşenie, ca într-ul altar al culturii naţionale şi universale şi mi-am ostoit setea de frumuseţea profundă sorbind replică după replică şi spectacol după spectacol. Alături de mine se aflau, de fiecare dată, în sălile arhipline, brăileni iubitori de frumos, spectatori care ştiu să aprecieze adevăratele valori şi să răsplătească din plin eforturile celor care slujesc muza comediei şi trudesc în peisajul Thaliei ca actori, regizori, scenografi, sau prin alte profesii care pun în evidenţă miracolul scenei.
Brăilenii chiar ştiu să aprecieze arta. Şi mă refer aici la acel segment al populaţiei care nu vede în fiecare zi doar partea goală a paharului, gropile de pe străzi sau câinii vagabonzi. Mă refer la brăilenii care, deşi ştiu din start că vor pierde şi ultimul mijloc de transport care brăzdează oraşul, preferă să rămână până târziu, în noapte, alături de artiştii care merită aplaudaţi la scenă deschisă.
Iar ediţia din acest an a Festivalului Zile şi nopţi de Teatru la Brăila chiar a meritat din plin recunoştinţa şi aplauzele noastre. Comedia în fel şi chip, tema acestei ediţii, a oferit publicului spectator o paletă largă de spectacole, a fost o ediţie sinteză, după cum preciza regizorul Lucian Sabados, managerul Teatrului “Maria Filotti” într-un interviu acordat pentru Suplimentul cultural al festivalului.
“Spectatorul brăilean este foarte special, a prizat teatrul de cea mai bună calitate- vorbim despre spectatorii profesionişti, care gustă spectacolul în sine. Dar, mai are o calitate-e foarte mândru brăileanul, nu poţi să îl păcăleşti. De aceea, creşte provocarea şi nivelul prestaţiei mele ca director, a calităţii proiectelor promovate şi a echipei”, sublinia regizorul Lucian Sabados în acelaşi interviu.
Pe noi, spectatorii care, seară de seară “am semnat condica” la Teatrul “Maria Filotti”, această ediţie a festivalului chiar nu ne-a păcălit. A fost o adevărată sărbătoare pentru inimă şi minte, o oază de frumuseţe într-o perioadă de criză continuă, de nelinişti şi furtuni de tot felul. Să vorbim la Brăila despre un întreg festival dedicat comediei, cu o paletă de spectacole care ating un spectru foarte larg, chiar înseamnă un act de curaj pentru organizatorii acestui eveniment cultural. Un risc asumat şi un festival în care piesele de teatru sau recitalurile de muzică şi poezie susţinute până târziu, în noapte, ne-au îmbogăţit sufletele, ne-au încălzit inimile şi ne-au dat de gândit. Pentru toate acestea, nu putem spune decât: jos pălăria! Pentru câteva zile şi nopţi, Brăila a respirat prin comedie în fel şi chip!