* brăileanul Ion Sterian, directorul general, și-a pus semnătura pe un document important * este vorba despre un acord cu BEI salutat și de prim-ministrul României, Nicolae Ciucă
Ieri, 16 mai, Banca Europeană pentru Investiții (BEI) și Transgaz SA au semnat un Acord privind furnizarea de servicii de consultanță pentru elaborarea și dezvoltarea unei strategii de decarbonizare a rețelei de transport gaze naturale din România.
Actor cheie în sistemul energetic românesc asigurând accesul cetățenilor și companiilor din România la energie sigură, accesibilă și curată, Transgaz își propune să stimuleze tranziția energetică curată a României, contribuind astfel la atingerea ambițiilor climatice ale țării.
Pachetul de asistență tehnică furnizat de BEI și de experți externi în contextul Platformei Europene de consiliere în materie de investiții - European Investment Advisory Hub (EIAH) va include pregătirea și dezvoltarea unei strategii de decarbonizare pentru Transgaz în vederea tranziției etapizate către o activitate neutră din punct de vedere climatic.
“Încheierea acestui acord cu Banca Europeană de Investiții în vederea elaborării strategiei de decarbonizare a SNTGN Transgaz SA, Operatorul Sistemului Național de Transport Gaze Naturale din România, reprezintă un pas important pentru România în dezideratul său de a tranziționa către o economie verde și, în același timp, deschide calea pentru acțiuni similare din partea altor societăți și instituții de stat. Felicit cu această ocazie SNTGN Transgaz SA și Banca Europeană de Investiții pentru eforturile depuse în vederea atingerii obiectivelor României cu privire la neutralitatea climatică”, a declarat Nicolae CIUCĂ, prim-ministrul României.
„Suntem bucuroși să extindem cooperarea cu Transgaz și să oferim asistență tehnică pentru elaborarea strategiei sale de decarbonizare. Sunt convins că sprijinul nostru va accelera tranziția companiei către un model de afaceri neutru din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon și va contribui la realizarea obiectivelor de acțiune climatică ale României și Europei”, s-a arătat convins vicepreședintele BEI, Christian KETTEL THOMSEN
La rândul său, Ion STERIAN, Directorul General al Transgaz, a punctat: „Elaborarea strategiei de decarbonizare a SNTGN Transgaz SA confirmă încă o dată angajamentul companiei pentru tranziția către o activitate neutră din punct de vedere climatic. Suntem bucuroși că în acest demers important suntem susținuți de BEI, ca Bancă Europeană pentru Climă. Este o dovadă suplimentară a angajamentului companiei noastre pentru dezvoltarea sustenabilă a economiei și a sistemului energetic din România.”
În comunicatul transmis presei, se afirmă că experții BEI vor colabora cu reprezentanții Transgaz pentru a analiza starea rețelei de transport gaze naturale a României, precum și inventarul emisiilor de GES și politicile privind vulnerabilitatea climatică.
Strategia va include măsuri care să contribuie la reducerea emisiilor în cadrul rețelei, precum și criterii de adaptare pentru atenuarea riscurilor climatice, subliniind necesarul investițional și sursele de finanțare relevante, acolo unde este cazul.
În contextul unui alt acord de consultanță, furnizat de BEI, Transgaz a finalizat recent procedura de Evaluare Strategică de Mediu pentru Planul de Dezvoltare al Sistemului Național de Transport gaze naturale. Această evaluare a creat premisele pentru elaborarea strategiei de decarbonizare.