Zeci de victime, in urma unei alunecari de teren in Yemen | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Zeci de victime, in urma unei alunecari de teren in Yemen

Cel putin 30 de persoane si-au pierdut viata in urma unei alunecari de teren care s-a produs in noaptea de miercuri spre joi intr-un sat din apropierea capitalei yemenite Sanaa, a anuntat, joi, o sursa din Ministerul de Interne, citata de AFP.
Alunecarea de teren a afectat satul al-Dhafeer, aflat la 40 de kilometri vest de capitala, si a distrus 15 locuinte, potrivit acestei surse.
Un numar de 30 de cadavre au fost descoperite deocamdata printre ruine, dar numarul victimelor ar putea fi mai mare.
Cauzele alunecarii de teren nu se cunosc, in regiune nefiind semnalate cutremure sau ploi puternice.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro