Agricultorii brăileni au scăpat de ameninţarea de calamitare a culturilor din cauza gerului, pentru că au avut norocul de a se forma strat protector pentru culturile aflate în câmp. "Acest viscol a venit ca la carte, adică mai întâi zăpada şi apoi viscol. Au fost şi vor fi temperaturi de - 10, - 15 grade, dar stratul de zăpadă este protector şi lucrurile vor sta bine în vară cu recolta", a precizat Ion Sandu, directorul ANM la un post de televiziune. În buletinul agrometeorologic emis de instituţie pentru perioada 1 - 6 februarie se precizează că pe suprafeţele agricole cu strat protector de zăpadă, deşi temperaturile minime din aer vor putea scădea sub pragurile biologice critice de rezistenţă (-20°C) ale plantelor, nu se vor semnala vătămări ale aparatului foliar.
Dacă fermierii din cultura mare au scăpat deocamdată de pericolul îngheţului, alta este situaţia în cazul legumicultorilor. În comuna gălăţeană Matca, solariile legumicultorilor au fost afectate de căderile masive de zăpadă. "Cei de la Finanţe şi Guvern oare văd cum ne chinuim şi plătim taxe, impozite?", s-a arătat revoltat Mircea Croitoru, preşedintele asociaţiei de producători agricoli din localitate.
La Brăila, în schimb, nu există, deocamdată, sesizări din partea proprietarilor de sere ori solarii, după cum a precizat Traian Cişmaş, directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Brăila. "Chiar dacă nu avem încă semnale din partea proprietarilor de solarii, vom merge săptămâna viitoare în judeţ, să vedem cum stau lucrurile", a dat asigurări sursa citată. Întrebat dacă pe perioada de viscol prelungit au existat, totuşi, semnale de alarmă din partea vreunui producător din judeţ, Cişmaş a explicat că pericolul cel mai mare a fost la o fermă zootehnică din Movila Miresii, unde proprietarul a fost la limită cu stocarea laptelui. "Dacă nu era pauza aceea de o zi între episoadele de viscol, chiar ar fi fost o problemă la ferma respectivă. Dacă mai dura o zi ninsoarea, omul nu mai avea unde să depoziteze laptele", a mai spus şeful DADR Brăila.