Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Weekend teatral

In fiecare vineri, ziarul nostru gazduieste aceasta rubrica in care toti
iubitorii de teatru vor putea afla amanunte despre productiile
teatrale sustinute la sfirsit de saptamina, oferite chiar de actori sau
regizori. Primul spectator care va cumpara un bilet la piesa in care
joaca actorul sau actrita prezentata, va obtine o fotografie a
acestuia cu autograf.
Vineri, de la ora 18.30, in sala Mare se va juca spectacolul "Sotie de rezerva", de Ray Cooney, regia Ecaterina Muresan. Simbata sint planificate doua spectacole in sala Mare. Primul, "Peatra din casa", de Vasile Alecsandri, regia Mircea Valentin, va fi prezentat de la ora 11.00, iar de la ora 18.30, tot in sala Mare se va sustine o reprezentatie cu "Infirmul din Inishmaan" de Martin McDonach, regia Szabo Istvan. Duminica, de la ora 11.00, se prezinta comedia "Danila Prepeleac" dupa o poveste de Ion Creanga, regia Szabo Atilla, iar de la ora 18.30 se joaca "Lupii si oile", de A. N. Ostrovschi, regia Petru Vutcarau. Si in "Lupii si oile" si in "Infirmul din Inishmaan" va putea fi vazuta actrita Ludmila Filip, care realizeaza doua partituri complet diferite.

"Poti sa fii talentat, dar daca nu te modeleaza cineva, plamada aceea ramine bruta"

- Din punctul tau de vedere, care este diferenta intre rolurile pe care le joci in cele doua piese?
- Spectacolul "Infirmul" ma solicita foarte putin fata de "Lupii si oile". Acolo fac un rol de compozitie, pentru ca nu am 50 de ani, si eu oricum nu-mi recunosc virsta biologica. Ma simt mult mai tinara decit arata buletinul. Asta vine si din faptul ca eu am un stil de viata in care nu las sa ma copleseasca nimic rau din afara. Incerc sa ma inconjor de fiecare data cu tot ce este frumos: un chip frumos, un zimbet, o floare, o frunza, un copac, iarba. Ma omoara vremea care este afara. Cind vad ca este atita lumina, atita soare, este imposibil sa nu treaca prin mine aceste frumuseti.
- Cum ai reusit in aceste conditii sa faci un rol de persoana virstnica?
- Nu este greu. Asta imi este meseria. Nu am lucrat obsesiv la acest spectacol. Am venit de fiecare data si am facut ce mi-a trecut prin cap, iar regizorul a pastrat ce era curat, bun, pentru ca au fost momente cind era ori prea putin, ori gros. Era in functie de starea de preaplin pe care o aveam in ziua respectiva, pentru ca eu mereu am un preaplin. In fiecare zi eu stau si ma gindesc cui daruiesc astazi preaplinul meu, pentru ca, din nefericire, in ultima perioada am lucrat doar la "Visul unei nopti de vara" si sint suficiente productii care s-au facut. Nu stiu care sint motivele, pentru ca nu pot sa cred ca nu trebuiesc.
- Rolul din "Secretele Mariei" a fost o intimplare?
- A fost un proiect care s-a ivit in momentul in care din punct de vedere financiar eram la pamint. Poate este umilitor sa spui asemenea lucruri, dar asta este societatea in care traim, asta este valoarea pe care o dau, financiar, actorilor. Imi amintesc ca m-au sunat si initial am crezut ca este vorba de o gluma, pentru ca in lumea noastra se practica. M-au intrebat daca sint disponibila si daca vreau sa joc in serial. Nici nu m-am uitat pe contract ce semnez. Dumnezeu imi ascultase ruga si a aparut acest contract ca sa-mi rezolv problemele financiare. A fost o experienta noua. Camera de luat vederi umbla la detalii, la fineturi. Nu e acelasi lucru pentru ca se micsoreaza brusc distanta dintre actor si spectator. Chiar daca sala Studio apropie actorul de spectator nu e acelasi lucru.
- Unde este mai greu?
- In teatru, dar este atit de placut. Ca structura sint asistenta anestezista. In anul in care am intrat la teatru trebuia sa plec la SMURD. Am fost 7 ani asistent anestezist. Am terminat liceul sanitar, am facut apoi o postliceala sanitara, am lucrat citiva ani intr-o clinica universitara, intr-o sala de operatie la anestezie. La un moment dat mi-am dat seama ca mi se atrofiaza sensibilitatea. Intrasem in rutina, lucram cu copii, dar totul era atit de tehnic! Aveam in cap numai gramaje, miligrame, compozitii, solutii. Si nu am rezistat. O mare parte a traseului meu se datoreaza unei persoane care a aparut pur si simplu in viata mea. Eu cred foarte mult in Dumnezeu si in faptul ca ce ti-e scris in frunte ti-e pus, indiferent ce ai vrea tu. Persoana respectiva era student la arte plastice, la grafica, si imi tot spunea ca am un simt ludic nemaipomenit si sa dau la teatru. Eu aveam o dragoste pentru teatru, dar in calitate de spectator. Atunci mi s-a parut usor deplasata ideea, cu atit mai mult, cu cit eu intotdeauna am fost o persoana plinuta si aveam ideea ca la teatru sint acceptate numai fete inalte si cu maxim 70 de kilograme. Ma gindeam ca nu pot sa ma duc acolo, poate doar la teatru de papusi sa joc ursuletul. Intr-o seara am apucat sa promit ca ma voi interesa de actele necesare. Apoi mai era ceva. Toata lumea se coalizase in jurul meu si imi spunea sa dau la teatru. Asa mi-a intrat carabusul in cap. M-am dus si am vazut apoi ca am trecut probele eliminatorii, cele mai grele, probele de talent. Am ramas siderata. In acelasi timp am dat examen si la SMURD, pentru un post de asistenta, insa am ales teatrul. Am intrat la o clasa super, am avut niste colegi super, parte din ei imi sint si acum colegi, si niste profesori extraordinari.
- Cum te-au influentat profesorii?
- La momentul acela, in studentie, iti vin foarte multe informatii pe care nu le intelegi si pe care nu ai cum sa le intelegi decit in momentul in care devii actor intr-un teatru. Emil Coseru si Cornelia Gheorghiu au fost pentru patru ani de zile parintii mei spirituali. Mama si tatal meu. Tata ma iubea mai mult decit mama, dar mama incerca sa corecteze acele defecte cu care eu nu aveam voie sa ies din scoala. Fiecare student a fost modelat. Poti sa fii talentat, dar daca nu te modeleaza cineva, plamada aceea ramine bruta. Multa energie pozitiva am avut de la acesti oameni. La clasa acestor doi mari profesori au terminat Marius Manole care nu mai are nevoie de prezentare, Florentina Tilea - nominalizata in acest an la UNITER, Liviu Pintileasa, Emilian Oprea, Elena Andron, Cristi Popa. Am fost 11 frati.

"Mi-am luat ciinele de lesa, rucsacul in spate si am plecat in tara, sa dau concurs"

- Cum ai ajuns la Braila?
- Am terminat Institutul si am fost trei luni la Botosani, actrita, pentru ca imi doream foarte mult sa fac parte din trupa de la Teatrul National din Iasi si am vrut sa ramin pe linga Iasi. Nu mi-a fost bine acolo, mi-era rau fara colegii mei, nu suportam sa stau fara Manole si Manole deja plecase la Focsani. Eu am avut cu Manole o relatie mai speciala. Am fost mai potriviti, mai mult decit frati. Multa lume din Institut a crezut ca noi sintem iubiti, dar era ridicol sa crezi asa ceva. Eram doi parteneri foarte buni. Chiar azi am vorbit cu el la telefon. Ne place telefonul pentru ca ne auzim vocile. Sa revin. Am plecat de la Botosani si am lucrat sase luni la Iasi, neretribuita, la Teatrul National din Iasi. Am intrat intr-un spectacol al lui Alexander Hausvater si mi-au spus ca nu au cum sa ma plateasca. Dupa sase luni mi-am dat seama ca nu aveam bani nici sa ajung la teatru. Am zis ca este o umilinta pe care nu o mai puteam indura. Era perioada concursurilor in tara. Mi-am luat ciinele de lesa, rucsacul in spate si am plecat in tara, sa dau concurs. Am fost la Timisoara, dar voiau o ingenua, am fost apoi la Cluj, dar era concursul numai pentru baieti, la Tirgu Mures era limita de virsta, eu am terminat facultatea la 31 de ani, apoi la Brasov, unde nu comentez ce s-a intimplat. Tot acest traseu l-am facut cu Liviu Pintileasa. Plecaseram noaptea din Brasov si ii spusesem ca eu acasa nu ma intorc. In timpul acesta ne-a sunat Manole si ne-a spus ca este concurs a doua zi la Braila. El era deja aici. Asa am venit la Braila. Am tot asteptat ca aici sa se intimple ceva si pentru mine.
- Si "Visul unei nopti de vara"?
- E o poveste. Eu trebuia sa fiu mama lui Bolovan, unul dintre mesteri. Aveam o singura replica. Am citit replica si am plecat acasa. Ramasese stabilit ca vom fi anuntati daca va mai fi nevoie de acesti "apendici". Am fost teribil de dezamagita. A doua zi s-a anuntat ca nu este nevoie de noi. Am vorbit cu ai mei si am spus ca plec acasa. Dupa o saptamina m-a sunat Radu Nichifor sa depun cerere pentru rolul Hipolita si Titania. Am trimis hirtia prin fax, a fost aprobata, m-au chemat la repetitii, am stat la trei sferturi din ele si urma sa joc ca dublura. Mai incolo nu comentez pentru ca nu este treaba mea si eu chiar cred in vorbele lui Blaga, "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii".
- Ce-ti doresti?
- In primul rind imi doresc sa fiu sanatoasa, pentru ca daca nu esti sanatos nu poti face nimic si nu folosesti nimic. Singura bogatie pe care o poseda omul cred ca este el insusi si cit de bogat e depinde numai de el. Daca vrei sa fii bogat trebuie sa faci zilnic exercitii de fericire si sa stii sa primesti ceea ce ti se ofera. Si imi mai doresc un lucru, care va suna teribil, vreau ca Puiu, ciinele meu, sa nu moara niciodata. Eu cred ca nu ai cum sa fii un om bun daca nu iubesti animalele, iar ciinii sint singurele fiinte care nu asteapta sa le dai dragostea inapoi. Ele te iubesc neconditionat. Cind voi gasi un om care sa stie sa iubeasca neconditionat, imi voi schimba parerea despre oameni. Pina atunci, ramin la convingerea ca singurele fiinte care te iubesc neconditionat sint ciinii.




Categorie articol: 

Din cauza unor probleme ce țin de platforma Facebook, secțiunea “Comentarii” de pe platforma noastră online nu este, pentru moment, funcțională. Ne cerem scuze pentru acest incovenient și sperăm că situața va fi rezolvată cât mai curând.

Va puteți exprima opiniile, în continuare, pe pagina Facebook a cotidianului nostru,

https://www.facebook.com/Obiectiv.VoceaBrailei

Like / Share

Comentarii