Rezultatul alegerilor din 11 decembrie şi analizele care încearcă să explice triumful stângii româneşti fac o buclă în timp şi ne întorc la începutul anilor 1990. În opinia mea, harta aproape roşie a României reprezintă o palmă la adresa partidelor de dreapta, un vot de blam pentru politicienii postdecembrişti, care ne-au administrat sistematic promisiuni electorale şi s-au ţinut cu dinţii de scaunele pe care au moţăit un sfert de secol. Din când în când, au aruncat câte un os electoratului adus la pragul subzistenţei şi au mărit birurile de la an la an, iar ei s-au împăunat cu doctorate ori s-au ales cu dosare penale, transformând clasa politică într-o cloacă de puşcăriaşi.
Între timp, românii au strâns cureaua cât au putut, au făcut „ciocul mic” sau au migrat unde au văzut cu ochii, lăsând pământurile pârloagă şi casele de izbelişte.
Şi, dacă tot nu s-a schimbat mai nimic în bine de atâta amar de vreme, dacă încrederea în clasa politică a scăzut abrupt în ultimii ani, sătui de promisiuni şi cuprinşi de deznădejde, votanţii s-au întors în timp, schimbând ordinea priorităţilor şi taxând incompetenţa.
În vremuri normale, când majoritatea unui popor este pe linia de plutire, când există o certitudine şi o siguranţă a zilei de mâine, iar muritorul de rând nu stă cu mâna întinsă la ajutorul social, electoratul merge la urne detaşat şi raţional. Acum însă, când vremurile sunt din ce în ce mai tulburi, când corupţia muşcă la orice pas, iar cei mai mulţi dintre români sunt dependenţi de bugetul public pentru pâinea cea de toate zilele, votul a trecut prin stomac.
Sărăcită de criză şi alimentată cu tot felul de zvonuri, dezamăgită de o „dreaptă” din ce în ce mai şubredă, populaţia României, aceea care s-a prezentat la urne, a renunţat la proiectele de lungă durată şi a ales beneficiile pe termen scurt, promise prin mărirea salariilor şi a pensiilor sau prin reducerea impozitelor. A fost o reacţie normală, dacă ne gândim că nu toţi trăim cu vise şi ne hrănim cu metafore...
După o jumătate de secol de comunism, reflexele noastre au revenit la dependenţa de buget şi de redistribuire, taxând astfel indolenţa celor care şi-au pus amprenta pe primul sfert de secol de democraţie. Nu ştiu dacă, în această perioadă, România avea nevoie de un vot care trece prin stomac sau de un alt vot, care să o reprezinte. Rămâne de văzut dacă electoratul care a înroşit harta României va fi sau nu dezamăgit şi dacă PSD îşi va onora promisiunile, sau a oferit doar cecuri fără acoperire.
