Voia lui Dumnezeu este fericirea ta | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Voia lui Dumnezeu este fericirea ta

De la începutul lunii octombrie 2020, ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei" a inițiat o nouă rubrică, "Vorbe din Duh", menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. Am început astfel o Călătorie spre altceva, spre ceva frumos într-o lume pe care noi am urâțit-o! Vom fi însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

 

Voia lui Dumnezeu este fericirea ta, dar nu confunda plăcerea cu fericirea, cu bucuria ori iubirea.

O asemenea confuzie a minții naște suferință.

Dacă bucuria îți lipsește, este pentru că nu produci, constant, bucurie în frații tăi, care sunt totuna cu tine.

Ceea ce dai, primești, dar nu pentru că dai fraților tăi, ci pentru că dai, de fapt, Lui, iar ceea ce El îți returnează este mai mult decât ți-ar putea da frații tăi.

Nu-ți limita bucuria atunci când o dai, și așa nu-ți vei pune limite s-o primești.

Dă-le bucuria ta, fraților tăi, constant, și vei primi, constant, bucuria Lui.

Privește mereu lumina din frații tăi, și așa îți vei vedea mereu lumina.

Tot ceea ce vezi real în alții, vezi real în tine.

 

Astăzi, ce vrei să vezi în celălalt?

 

34.Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.

35.Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit;

36.Gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine.

37.Atunci drepții Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând și Te-am hrănit? Sau însetat și Ţi-am dat să bei?

38.Sau când Te-am văzut străin și Te-am primit, sau gol și Te-am îmbrăcat?

39.Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniță și am venit la Tine?

40.Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut.

(Matei, cap. 25)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro