Mergi la conţinutul principal

Când crezi în trecut, crezi în durere

Ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei" a inițiat rubrica "Vorbe din Duh", menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

 

Dorința acerbă de a nu șterge de tot trecutul, deși Cerul a fost șters din minte ca și cum ar fi din trecut, te face să pierzi prezentul cu totul. Astfel, fratele care este acum în fața ta devine altcineva decât este în realitate. Nu îl vezi așa cum este, ci așa cum credeai că era în trecut. Nevinovăția lui devine imposibil de văzut, pentru că, pentru tine, condamnarea lui pare mai importantă.

O minte clară nu uită niciodată Cerul și rămâne în prezent. O minte neclară nu-și amintește Cerul — îl face să dispară prin magie — se bazează doar pe trecut și doar în trecut trăiește. Pentru că astfel poate judeca, adică poate condamna.

În acest fel, durerea este asigurată, pentru că în afara Cerului nu există bucurie adevărată. Dumnezeu nu a creat trecutul și nici durerea, ci doar ceea ce este acum și aici. Restul sunt iluzii, create subtil din dorința de a judeca, de a victimiza, de a învinovăți și de a te autoînvinovăți.

Nu-ți poți oferi iubirea totală decât în prezent, ștergând cu totul trecutul. Aici este iertarea adevărată: atunci când accepți că nimic nu a fost.

 

„Atunci Dumnezeu a răspuns lui Moise: "Eu sunt Cel ce sunt". Apoi i-a zis: "Aşa să spui fiilor lui Israel: Cel ce este m-a trimis la voi!"

(Ieşirea - a doua carte a lui Moise, III, 14)

„Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.”

(Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, XIII, 5)

„... uitând cele ce sunt în urma mea, şi tinzând către cele dinainte, alerg la ţintă, la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus.”

(Epistola catre Filipeni a Sfantului Apostol Pavel, III, 14)

„Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei.”

(Sfânta Evanghelie după Matei, VI, 34)

„Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.”

(Sfânta Evanghelie după Matei, V, 8)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro