Un eveniment expoziţional cu tradiţie pentru Brăila şi de referinţă la nivel naţional este reluat în acest an şi reintrodus pe lista evenimentelor cu impact organizate de Camera de Comerţ Brăila: Târgul Naţional de Agricultură. Am avut o discuţie pe această temă cu Ştefan Fusea, preşedintele Camerei de Comerţ Industrie şi Agricultură - CCIA Brăila.
- Târgul Naţional de Agricultură din acest an este poate cel mai important eveniment al Camerei de Comerţ brăilene de când aţi preluat conducerea acestei instituţii. Înainte de toate, ce înseamnă AgriCultura?
- Pentru Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură Brăila este în mod cert cel mai mare eveniment al anului. Conceptul AgriCultura (noua denumire a târgului) vine cu o moştenire foarte puternică din urmă: primul târg agricol românesc, organizat acum 22 de ani. Într-adevăr, în judeţul Brăila, în anul 1992, a fost organizată prima manifestare de acest gen din ţară. La nivel naţional impactul a fost foarte mare, încât, în fiecare an, Instituţia Camerală brăileană a desăvârşit această manifestare, ajungându-se la un etalon puternic în domeniul agricol, motiv pentru care am încercat să conceptualizăm, de fapt, ideea târgului naţional de agricultură, cu implicaţii regionale. Şi aşa a apărut «AgriCultura» care rezumă perfect ceea ce noi promovăm în cadrul Camerei de Comerţ Industrie şi Agricultură Braila: excelenţa în cultura agricolă.
- Ce înseamnă pentru Brăila "AgriCultura" şi cu ce vine nou acest târg? Care au fost motivele întreruperii acestui eveniment vreme de câţiva ani?
- Din păcate, târgul a fost întrerupt timp de 6 ani, organizarea acestuia nemaifăcând parte din strategia Camerei. Din toamna aceasta, AgriCultura va deveni un veritabil proiect naţional de agricultură unde îşi vor da întâlnire principalele ramuri agricole. Astfel vor fi alături oficialităţi şi somităţi din domeniu, majoritatea producătorilor şi comercianţilor agricoli din domeniile inputurilor pentru agricultură (seminţe, soluţii pentru protecţia culturilor), a echipamentelor pentru eficienţă agricolă, consultanţă bancară specializată pe domeniul agricol şi cadre universitare din învăţământul superior, specialişti din cadrul staţiunilor de cercetare. Toţi aceştia vor sta alături de agenţii economici sau agricultorii brăileni şi împreună vor aduce plus-valoare târgului.
AgriCultura, 8 - 11 octombrie, în parcarea Promenada Mall
- Care este perioada de desfăşurare şi locaţia, mai exact?
- Evenimentul va debuta miercuri, 8 octombrie, în parcarea Promenada Mall şi se va încheia sâmbătă, 11 octombrie. Am vrut să dăm şansă egală tuturor reprezentanţilor ramurilor acestei industrii să îşi etaleze produsele, rezultatele şi inovaţiile din domeniu. Practic, târgul AgriCultura o să fie foarte divers: de la expoziţie cu vânzare Legume/Fructe până la utilaje agricole, inputuri, maşini de teren, bănci, societăţi de asigurări etc. Pe această cale, mulţumim partenerilor noştri locali, Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Brăila şi Administraţia Pieţelor şi Târgurilor Brăila, fără de care acest eveniment nu s-ar fi ridicat la standardele pe care le ţintim. Doresc să mulţumesc în mod special pe această cale domnului preşedinte al «Agricost», Lucian Buzdugan, care a contribuit enorm la atragerea unor expozanţi de marcă. Ca referinţe utile de contact, consultaţi cu încredere siteul Camerei de Comerţ: cciabr.ro.
"Excelenţa în Cultura Agricolă" alături de "Împreună pentru afacerea ta"
- Care este următorul eveniment notabil pe care îl aveţi în vedere în activitatea CCIA Brăila?
- Următorul mare eveniment va fi Topul Firmelor Brăilene, unde vor fi decernate diplomele şi trofeele celor mai merituoase firme din judeţ pentru activitatea din anul 2013 şi din anii anteriori. Acest eveniment se va organiza în data de 23 octombrie şi dorim să fie un eveniment de marcă, o sărbătoare a comunităţii de business. Am dori ca la acest eveniment să aibă loc şi o manifestare culturală. Ne dorim, de asemenea, realizarea unui târg de cadouri în preajma Crăciunului.
- În încheiere, ne puteţi rezuma într-o frază ideea AgriCultura?
- Excelenţa în Cultura Agricolă. Noi deschidem un context propice socializării, conexiunilor şi parteneriatelor, prin intermediul ediţiei cu numărul XVIII a târgului AgriCultura. Suntem convinşi că această ediţie va parafa revenirea cu succes a manifestaţiei de gen din această regiune cu un caracter preponderent agricol, care vine să întărească specificul local.