Dintre cei opt absolvenţi de liceu care au reuşit să ia la examenul de Bacalaureat nota 10, vă prezentăm astăzi încă patru, ultimii din listă în ordine alfabetică. Şi ei au visat când erau mici cu ochii deschişi apoi au muncit ca visul lor să devină realitate. Planurile lor, gândurile cu care pleacă mai departe, le putiţi citi mai jos.
"Dacă tot învăţ, măcar să fiu răsplătit şi să am un salariu bun"
Andrei Mardale a fost coleg de bancă, la Colegiul "Murgoci" cu Ecaterina Damian (o altă absolventă de zece pe care am prezentat-o în ediţia noastră de ieri), iar pasiunea comună pentru învăţat i-a mobilizat pe amândoi pentru că, spune Andrei, este important să ai cu cine să colaborezi. El a visat să facă mate-info bilingv engleză de mic pentru că era convins că această specializare îi oferă cea mai mare deschidere. A fost sigur că la matematică şi fizică va lua zece, pentru că a muncit, însă surpriza a fost limba română. "Voiam o notă mare, am «tocit» foarte mult, dacă a fost să iau zece, este foarte bine. Am făcut pregătire la mate, fizică şi română. Am vrut eu să fac, dar munca individuală este secretul reuşitei", a punctat Andrei. Acum va da examen la Facultatea de Automatică din Bucureşti pentru că vrea o bază solidă în calculatoare şi toţi specialiştii i-au recomandat România. "Vreau să am baze în limba română, solide, apoi master în străinătate. În final, voi vedea, dar nu cred că voi veni în România pentru că dacă tot învăţ, măcar să fiu răsplătit şi să am un salariu bun", mărturiseşte tânărul.
"Mai întâi să mă adaptez şi apoi să văd dacă vreau să mai plec"
Ana Maria Milea, absolventă de mate-info la Colegiul "Bălcescu", este pasionată, pe lângă ştiinţele exacte, şi de poezie. "Îmi place să scriu poezie. Din clasa a VII-a am început pentru că îmi plăcea foarte mult să citesc. Am încercat să scriu şi eu, am văzut că iese bine, am participat la concursuri, am văzut că le plăcea şi altora ceea ce scriam şi am continuat. Nu am ales la liceu profilul uman pentru că simţeam că nu prea am ce să fac acolo. Îmi plăcea poezia, dar îmi plăceau şi ştiinţele exacte", a declarat Ana-Maria. Ea a explicat că media mare de la Bacalaureat şi-a dorit-o foarte mult pentru că are nevoie de ea. Merge la ASE, la informatică economică, acolo e concurenţa cea mai mare şi admiterea e pe baza mediei de Bac. "Am ştiut că am nevoie de o medie cât mai mare şi m-am pregătit de la începutul anului, am făcut pregătire în particular la toate disciplinele. Afară m-am gândit să fac un masterat. Am zis mai întâi să mă adaptez şi apoi să văd dacă vreau să mai plec. Oricum, nu mă văd plecând şi trăind afară", ni s-a destăinuit Ana-Maria.
"Îmi place să fiu între primii, să fac bine ceea ce fac"
Şi Alina Mustaţă, absolventă a Colegiului "Bălcescu", şi-a dorit o notă mare la Bacalaureat pentru că avea nevoie la facultate de un punctaj cât mai bun. Va urma specializarea "Imunologie" la o universitate din Scoţia şi avea nevoie de 9.50 la matematică şi la chimie şi peste 9.00 la limba română. S-a pregătit, şi în particular, şi a reuşit. "La noi nu se pune accentul pe acest domeniu, imunologie, genetică. Imunologia mă atrage pentru că pot afla mai multe despre corpul uman, vreau să lucrez apoi în cercetare. Îmi place să fiu între primii, să fac bine ceea ce fac. Consider că asta mă deosebeşte de restul şi am mai multe şanse de reuşită", este convinsă Alina. Ea este acum ca şi acceptată la facultate şi aşteaptă cu mare nerăbdare şi emoţie momentul plecării către Scoţia.
De la baschet profesionist, la stomatologie
Ionuţ Picuş, şi el absolvent de "Bălcescu", şi-a propus să devină medic stomatolog ca şi sora lui, acum deja în anul V. "Am ales stomatologia pentru că îţi oferă o perspectivă financiară, dar şi pentru că îmi place. Din clasa a XI-a m-am decis pentru că până atunci am făcut baschet de performanţă şi voiam să continui. Am avut o discuţie cu părinţii mei şi m-au pus să aleg între baschet şi învăţat pentru stomatologie. Am ales Medicina pentru că în România nu este foarte dezvoltat baschetul, şi pentru a putea profesa şi a trăi din baschet trebuia să plec afară şi nu am vrut. Aş fi fost prea mic acum, am nevoie de susţinerea părinţilor. Oricum, după ce termin, vreau să plec din ţară, nu vreau să profesez în România, nu-mi place, nu sunt atras de România. Sunt ţări mult mai dezvoltate şi de ce să nu trăiesc mai bine acolo? La noi, când am avut o problemă cu o mână ruptă am stat cinci ore să aştept. În Franţa, într-o situaţie similară în zece minute s-a rezolvat totul", ne-a explicat Ionuţ decizia sa. Pe viitor însă, sportul va rămâne o permanenţă în viaţa sa pentru că l-a practicat de mic: înot, tenis, iar din clasa a V-a baschet de performanţă.
Dacă ți-a plăcut articolul, citește și Visători de nota 10