Visători de nota 10 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Visători de nota 10

Anul acesta, la Bacalaureat s-au obţinut opt medii maxime. Opt elevi au reuşit să scrie lucrări excelente şi să ia punctajul maxim la toate cele trei probe. Opt visători care şi-au întins aripile crescute frumos şi acum vor să zboare. Astăzi vă prezentăm patru dintre ei, primii în ordine alfabetică, iar mâine îi vom prezenta pe ceilalţi patru.

"Am fost etichetată, mie nu-mi trebuie matematică"

Sabina Ioana Bolohov a absolvit la Colegiul "Bălcescu", profil ştiinţele naturii, şi a luat zece la Bacalaureat după ce a învăţat foarte bine şi la clasă, şi la pregătirile efectuate în particular. "Tot ce am făcut am făcut pentru mine. Acum chiar mi-am propus să iau zece. Am vrut să dau tot din mine să văd ce iese. Am făcut pregătire mai ales la matematică pentru că de mică, toată lumea îmi spunea că ce caut eu la profil real, nu am nicio treabă cu matematica, să merg pe uman. Am fost etichetată, mie nu-mi trebuie matematică, şi la un moment dat chiar am început şi eu să cred asta, dar îmi plăcea chimia şi în clasa a VIII-a am ales ştiinţele naturii. De atunci am ştiut ce liceu, ce profil, ce facultate vreau să fac", ne-a povestit Sabina. În ultimul an s-a concentrat pe facultate pentru că vrea să devină farmacist şi a ales Universitatea "Carol Davila" din Bucureşti. "Am ales farmacia pentru că am o pasiune pentru chimie şi pentru că a fi farmacist înseamnă că poţi face multe pentru cei din jur. Chimia este materia la care am o sclipire, o strălucire şi s-a văzut asta din clasa a VII-a. M-a atras, probabil datorită profesorului, domnul Daniel Panţuru. Modul în care preda, în care se exprima, s-a făcut foarte bine înţeles şi am ştiut de atunci că o să-mi placă şi apoi s-a văzut progresul, dedicaţia, ambiţia", este convinsă Sabina Bolohov.

"Sunt o perfecţionistă şi vreau să ajung cât mai sus"

Următoarea absolventă de 10 este Lavinia Chiţuleasă, care a terminat mate-info la Colegiul "Murgoci". Ea a dat examen la română, matematică şi fizică, dar merge la Facultatea de Drept pentru că a ştiut de mică ce vrea să se facă: judecător. "Mă duc la drept din pasiune, din clasa a VII-a ştiu ce vreau să fac, să devin judecător. Sunt o perfecţionistă şi vreau să ajung cât mai sus, am decis că acesta este drumul meu. În generală pur şi simplu luam note mari şi apoi, văzând respectul pe care-l obţii, cum se uită lumea la tine după ce termini cu zece, sau când ai note mari, rezultate, s-a alimentat tot timpul această dorinţă de a fi cea mai bună şi de a avea zece, de a fi sus", crede Lavinia. Pentru a atinge această performanţă şi ea a învăţat şi la clasă, dar şi în particular. Este convinsă însă că oricâte pregătiri ar face un elev, dacă vrea succes, trebuie să lucreze mult individual. Ea va da examen la Facultatea de Drept de la Universitatea Bucureşti şi nu crede că va pleca din ţară.

"O să fac atât de multe cu viaţa mea, încât să nu fiu definită de profesia mea"

Ecaterina Damian, absolventă de "Murgoci", de la mate-info, este o visătoare. "Consider că, dacă ştii ce vrei, asta te limitează într-un fel. Am vrut să fiu actriţă, jandarm, medic şi acum mă duc pe informatică. Mă gândeam cât de nenorocoasă sunt că niciodată nu am ştiut ce-am vrut să fac eu cu viaţa mea. Şi apoi am ajuns la concluzia că este în regulă să nu ştii ce vrei pentru că asta îţi dă libertatea să ai mai multe pasiuni. Dacă ai una singură care te cheamă aşa de mult, într-un fel toată viaţa ta se centrează în jurul acestei experienţe, iar mie îmi place să cred că o să fac atât de multe cu viaţa mea, încât să nu fiu definită de profesia mea. Vreau să mă definească alte lucruri: că am urcat pe Everest, că am fost în Africa, că am ajutat oameni. Mi se pare că sunt atât de multe de făcut în viaţa asta, încât nu trebuie să tai şi să am o profesie pentru că asta îmi spune societatea, că trebuie să mergi la facultate, să câştigi un salariu după aia, pentru că trebuie să-ţi întemeiezi o familie. Toate lucrurile astea sunt date şi parcă zici că îţi dă cineva nişte haine mai mari şi tu trebuie să le tai ca să-ţi vină ţie. Nu mi-a plăcut niciodată ideea", a mărturisit Ecaterina. Ea vrea să studieze informatica în Anglia, robotică şi inteligenţă artificială, apoi să plece în SUA şi să facă cercetare, dacă nici Anglia nu-i va oferi cadrul necesar ca să se dezvolte profesional.

"Un muzician complet şi complex nu poate să fie aşa fără cultură, muncă, ambiţie"

Ana Diaconu, de la Liceul de Artă, este o altă excepţie a promoţiei sale. A terminat liceul cu zece, a luat bac-ul cu zece şi nici nu s-a pregătit în particular pentru asta. La limba română a lucrat cu prof. Radu Muşat, la Istorie cu Cornelia Pârlog, iar la Logică a studiat cu Daniel Voinea. Timp de patru ani ea a reuşit să ţină totul din scurt, şi muzica şi şcoala, planificând totul şi făcând performanţă peste tot. "Dacă vrei să faci performanţă, faci peste tot, pentru că domeniile se sprijină unul pe celălalt. Nu am făcut nimic special pentru aceste rezultate, ele au venit ca o consecinţă a ceea ce am făcut în timp. Nu mi-a plăcut niciodată să las ceva nefăcut, plus că în cariera pe care mi-am ales-o, pianistică, este important să ştii cât mai multe, din cât mai multe domenii. Un muzician complet şi complex nu poate să fie aşa fără cultură, muncă, ambiţie. În general, învăţătura îţi dezvoltă gândirea, perspectiva asupra lucrurilor", crede Ana Diaconu. Ea merge mai departe la Facultatea de Drept şi la Conservator în Bucureşti şi nu are de gând să plece din ţară. "Consider că fiecare îşi are originea undeva şi nu sunt de acord ca oamenii care pot să facă ceva, să schimbe lumea, să plece. Dacă ai iniţiativă şi vrei să faci ceva, cel mai bine te descurci în ţara ta".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro