Una din trei femei a fost, cel puțin o dată în viață, victima violenței domestice, arată un raport al Organizației Mondiale a Sănătății, care consideră această formă de brutalitate un risc major de sănătate la adresa femeilor de pe toate continentele, din toate rasele, etniile și clasele sociale. Izolarea impusă pentru limitarea răspândirii coronavirusului a acutizat însă dincolo de orice studii această problemă, recent, OMS arătându-și îngrijorarea printr-o formulare de genul: ”violența domestică este în sine o pandemie”.
Nu încercați să vă convingeți dacă aceste comentarii sunt corecte, căutând cifre oficiale. Datele pe care le-ați putea găsi la poliție sau la diverse autorități nu reflectă nici pe departe realitatea, exact ca și concluzia raportului pe care l-am citat mai sus. Pentru că cele mai multe astfel de fapte nu sunt raportate niciodată.
Și uite așa, ”Stai acasă!”, mesajul promovat cu insistență la debutul pandemiei tocmai pentru a ne proteja sănătatea, pentru multe femei a însemnat o condamnare la agresiune fizică, psihologică, dar și sexuală, la umilințe, la abuzuri și teamă pentru viața și siguranța proprie, dar și a copiilor. Căci, mai spune raportul, copiii au fost obligați și ei să asiste la violențe ori chiar să fie la rându-le agresați, într-un număr mai mare ca niciodată în istoria recentă.
Dacă pereții ar putea vorbi ... după acest an de izolare, s-ar scrie studii întregi despre vulnerabilitate, suferință, neîncredere, teamă sau lipsă de curaj.
La Brăila, în ultimul an, au fost raportate aproape 1.000 de astfel de infracțiuni. Lucrul de acasă, școala de acasă, lipsurile financiare, șomajul, izolarea socială, evident că au pus presiune asupra psihicului și relațiilor, drept urmare, în pandemie a crescut considerabil și consumul de alcool. Ori alcoolul, se știe, provoacă boli psihice și le acutizează pe cele preexistente, deci o combinație mai nefastă nici că se putea.
ONU, OMS, Comisia Europeană – pentru că problema chiar e una globală – au transmis guvernelor tot felul de mesaje și directive, să ia măsuri astfel ca ”acasă” să nu fie un loc în care să domine frica. În puține țări însă, atenuarea e una vizibilă.
La Brăila nici nu se pune problema. Pentru că, la urma urmei, toate recomandările acestea erau valabile și înainte de pandemie și nu au avut puterea să diminueze problema în vreun fel: linii telefonice 24/24 și servicii de consiliere, acces la adăposturi pentru victime, ordine de restricție, protecție și intervenții rapide din partea poliției.
Din punctul meu de vedere, explozia aceasta de cazuri de violență domestică ar trebui să fie încă una din lecțiile triste ale pandemiei, din care să învățăm că o problemă gravă nu se va rezolva niciodată cu jumătăți de măsură. E nevoie de decizii și acțiuni temeinice, pe termen lung – de exemplu, să iei o femeie și copiii ei dintr-o casă a groazei și să-i duci pentru câteva luni într-un adăpost, după care Dumnezeu cu mila!, e doar o soluție temporară – și de foarte multă consiliere.
Spunea un psiholog că, până își va părăsi definitiv agresorul, o femeie se va reîntoarce de 7 până la 9 ori. Și cred, am auzit de multe ori asta. Pentru că ziua de mâine a copiilor ei – casă, școală, haine, hrană – va prima întotdeauna pentru o mamă în fața umilințelor sau a unei bătăi, oricât de cruntă ar fi ea.
