Conducerea AJVPS Braila neaga cu fermitate ca italienii ar fi vinat fara autorizatie. "Este vorba despre doi italieni a caror documente sint in regula. Potrivit reglementarilor in vigoare, asociatia noastra a facut toate demersurile legale pentru intrarea in tara a acestor vinatori si le-a eliberat autorizatia necesara. Cei ce lanseaza astfel de zvonuri sint, din pacate, chiar colegi de-ai nostri care intentioneaza sa faca rau AJVPS", opineaza Laurentiu Radu, directorul asociatiei vinatoresti. Potrivit acestuia, "chematorile interzise de lege" ar fi fost, de fapt, doar niste atrape, adica giste din plastic, a caror folosire nu este ilegala.
"Cei care au ceva impotriva vinatorilor straini ar trebui sa tina cont ca banii platiti de acestia pentru partidele de vinatoare tinute pe fondurile noastre, mentin cotizatiile membrilor braileni la una dintre cele mai mici cote din tara. La noi, cotizatia anuala este de 560 lei, in timp ce la alte asociatii de profil, membrii platesc, in medie, 850 lei. Sint si asociatii cu cotizatii anuale de peste 15.000 lei. Partidele de vinatoare cu straini reprezinta o sursa importanta de venit, fara a se aduce prejudicii speciilor de vinat. Strainii vizeaza specii neinteresante pentru vinatorii braileni, cum ar fi ciocirlia, prepelita, sturzii, rata sau gisca. In general, e vorba despre pasari de talie mica, prezente din abundenta pe fondurile noastre, a caror impuscare necesita indeminare si consum mare de munitie", ne-a mai explicat directorul Radu.
In ceea ce priveste acuzatia potrivit careia ar fi fost impuscata o lebada pe un fond al asociatiei, conducerea AJVPS recomanda celui care a facut sesizarea ca, data viitoare, sa semnaleze incidentul imediat dupa producerea lui. "Daca anunti dupa citeva zile, nu se poate lua nici o masura. Ar fi trebuit sa ne sune imediat, pe mine sau pe seful pazei, fiindca telefoanele noastre sint cunoscute, in general, de membrii vinatori. Daca l-am fi asteptat la bac, noi sau Politia, pe braconierul care a omorit lebada, am fi avut sansa sa il prindem cu dovada braconajului asupra sa. Acum, chiar nu mai putem dovedi un astfel de gest care dezonoreaza pe orice vinator veritabil, fiindca, pe linga faptul ca sint protejate de lege, lebedele nu pot fi considerate o tinta, din moment ce sint atit de blinde incit vin si-ti maninca din palma", ne-a mai declarat directorul AJVPS.