Pur şi simplu, Emil Boc nu are acel "muşchi" vital care să-l recomande drept un redutabil adversar politic şi, mai ales, drept un lider. Mai exact, Emil Boc este total incapabil de gestionarea cu rece discernământ a acelor situaţii letale ordinii şi funcţionalităţii politice ale unui partid. Şi anume: 1. ţinerea în frâu a mercenarilor politici (a.k.a "baronii"), căci, să nu ne amăgim cu merişorul de aur al moralităţii de haită, orice partid îşi are nucleul de lichele - vezi delirul de factură organizatorică comunistoidă instaurat în PDL de tripleta Blaga-Berceanu-Videanu; la acest capitol, ori eşti bărbat ori rişti să fii tratat de propriii "colegi" doar ca o damă de companie; 2. proba de foc a împăcării extremelor, adică tactul de-a face să coexiste şi, câteodată, să coopereze inteligent, fără a-şi da cu bâtele-n cap şi fără a face troc de clientelă, valorile cu diletanţii (da, şi diletanţii joacă un rol-cheie în tacticile ofensive ale unui partid, dar asta e o altă poveste). Una peste alta, Emil Boc este un excelent diplomat - repet: un excelent diplomat! -, o raritate frapantă într-un mediu politic în care grohăiala retorică şi linşajul pe la spate ţin loc de raţiune, dar, în opinia mea, nu putem vorbi sub nicio formă de un om politic în persoana premierului. De ce? Pentru că e prea ţâfnos. Mai departe, descifraţi voi. Însă se impune o întrebare simplă. Dacă Emil Boc îşi va da demisia, cine i-ar putea lua locul? Întreb, deoarece, din câte observ, PDL-ul nu se poate lăuda cu vreun careu de aşi în materie de posibili premieri şi, în general, cu politicieni dotaţi cu nervi tari (căci, trebuie să recunoaştem, la cât de batjocorit este Emil Boc, acesta stă foarte bine cu nervii). Ba, din contră... Atunci? UDMR-ul? Să fim serioşi! UNPR-ul? Prea
dandy. Deci, suntem într-o dilemă.
Aceasta a fost prima faţetă a problemei. A doua, o telenovelă de adormit gospodine deprimate. Personajul principal: "kantianul" Crin Antonescu. O dată la nu ştiu cât timp, musculiţa unei inspiraţii eroice se aşază pe fruntea lui Crin şi liberalul vrea brusc să salveze naţiunea. Lui Crin i-a mai venit o idee. Aceeaşi idee. A vrut să-l ia de mânuţă pe Ponta şi, ca în filmele cu revoluţionari senili, să înlăture guvernul. Numai că, surpriză! Ponta nu a fost de acord. Nu ştiu cum face Crin, dar întotdeauna reuşeşte să plonjeze în ridicol. Nu, nu vă imaginaţi că avem de-a face cu poticneala unui individ confuz, ci e ghemul de complexe nevrotice ale unui imatur ros de invidie. Or, în politică, mixtura de imaturitate şi invidie sunt semne clare ale unui agitator de spirite. Şi atâta tot. Adică: un BANAL. În ultimele luni, am urmărit cu foarte mare atenţie ieşirile lui Crin la tribună, încercând să descopăr măcar o scamă de personalitate politică care să-mi lase impresia că merită să fie luat în serios. Ei bine, după aceste luni, n-am reţinut decât atât: că Traian Băsescu e rău şi că Emil Boc e rău. În rest, nimic pertinent şi, cel mai grav, nimic inteligent. Doar o gargară sforăitoare. Altfel spus, lumea se îneacă, iar Crin îşi face unghiile.
În fine, va trece şi această viitură, se vor construi la loc case, Traian Băsescu va fi la fel de detestat, Emil Boc va fi la fel de înjurat, iar România va continua să trăiască cum a făcut-o şi până acum: fiind una dintre cele mai gălăgioase căpuşe ale Europei.
Vizionare plăcută!
