Chiar dacă Brăila e mică şi rămasă cumva în negura istoriei comuniste, va intra şi ea în malaxorul timpului care nu mai are răbdare. Deja, o mică duhoare a politicii aberante care s-a dus şi se duce în Brăila a intrat pe nările tot mai multor brăileni. E vorba, evident, de CET. Cei cuplaţi la caloriferele Primăriei au rămas cu ochii în ger, iar cei decuplaţi de la CET, cu buzunarele goale. Cu alte cuvinte, jaf, nedreptate, frig, frustrări, prostie, şmecherie. Cine suportă nota de plată? Cum cine? Noi. Toţi. Cam asta-i "formula", vorba primarului Simionescu.
Dacă până acum s-a putut aşa, cu o politică a învrăjbirii, a dezrădăcinării, a lipsei oricărei orientări, a aroganţei şi a golănelii declasate, a minciunii sfruntate şi a teatrului bestial, de acum încolo nu cred că va mai merge. Nici nu mai contează care-i mai breaz în alegeri. Nici nu mai contează care dintre aşa-zişii noştri politicieni câştigă. Cu o rapiditate impresionantă, a început să se taie canalul cu bani - dinspre Europa înspre România, dinspre România înspre Brăila. Mai mult, presiunea publică europeană, ca şi cea americană şi, mai nou, cea rusească şi chineză (China, de pildă, este plină de autostrăzi magnifice, dar absolut pustii, şi de cartiere întregi de blocuri pe care nu le vrea nimeni - e şi asta o formă de "presiune") indică un lucru: ori se pun bazele unui nou contract social, ori se menţin cele vechi cu forţa poliţienească. În scurt timp, ceea ce nu dorea să creadă nimeni se va împlini: va trebui să ne descurcăm singuri. Ca să ne descurcăm singuri, fiecare trebuie să aibă un rol social activ. De la bătrâni nu mai putem pretinde decât înţelepciune, asta dacă o au. De la tineri, muncă, asta dacă vor s-o facă. Iar ca tinerii să dorească să muncească, e nevoie de înţelepciunea bătrânilor. Acest ultim lucru lipseşte cu desăvârşire din tigvele mai marilor noştri. Cu "merge şi aşa" s-au făcut băieţi mari, cu putere la buzunar. Însă acest "merge şi aşa" a îmbătrânit, abia se mai mişcă, chiar dacă târăşte după el toată salba de galbeni a oraşului. Fier mort se numeşte aurul care nu circulă.
Dar gata cu parabolele! S-o spunem direct. Tartorii Brăilei trebuie să-şi tragă glugile pe cap. Gata! Feţe noi, tinere şi o altă dorinţă de viaţă trebuie să împingă oraşul mai departe. Nu mai sunt bune de nimic fentele şi jocul de picioare. Se joacă căluşarul pe mormânt. Dacă până la sfârşitul anului 2012 nu apar nume noi, figuri proaspete, idei mobile şi o determinare categorică, nu mai rămâne decât un singur cuvânt de pus pe "succesul" actualei clase politice brăilene: FALIMENT. Pentru că toată bătălia nu se dă pe terenul unor viziuni despre viitor, ci pe cocina linşării oricărui nou adversar politic care ar putea apărea.
