Tragedie la Movila Miresii. Preotul din localitatea brăileană va sluji de acum înainte în Ceruri, alături de Dumnezeu, Celui căruia I-a slujit până zilele trecute pe pământ. Părintele Stelian Hornea a murit, duminică seară, într-un cumplit accident de maşină. Acesta a vrut să depăşească o maşină, neştiind că manevra îi va fi fatală. Oamenii din sat susţin că de vină ar fi gropile de pe carosabil, pe care ar fi încercat să le evite în timpul depăşirii. Pe de altă parte, poliţiştii au ajuns la concluzia că preotul nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum. Cert este că părintele Hornea nu a mai avut nicio şansă să supravieţuiască în urma accidentului, trupul său fiind aruncat pe câmp, la câteva zeci de metri de maşina sa, marca "Dacia Logan", fapt ce i-a adus decesul pe loc. Nu au mai rămas decât o urmă imensă de frânare şi o carte bisericească deschisă la capitolul "Rânduiala înmormântării la Paşte". Înmormântarea preotului va avea loc miercuri, ora 11.00, în curtea bisericii din localitate.
O plapumă neagră de tristeţe, udată cu lacrimi de durere şi regrete, s-a aşternut peste localitatea brăileană Movila Miresii. Sătenii au rămas muţi în faţa cumplitului accident în care şi-au pierdut duhovnicul, omul la care alergau pentru a-şi spune of-urile, păcatele, dar şi pentru a cere sfaturi. Nenorocirea s-a întâmplat duminică seară, în jurul orei 19.15, zi de mare sărbătoare pentru creştinii romano-catolici: Învierea Domnului. Preotul Stelian Hornea, în vârstă de 38 de ani, a plecat din Movila Miresii spre Ţepeş Vodă, pe DJ 202B. Pe drum, a vrut să depăşească un Audi, condus de un localnic. Ceva s-a întâmplat în timpul manevrei, iar maşina părintelui a lovit în partea laterală stângă autoturismul "Audi", apoi s-a răsturnat de câteva ori. Trupul acestuia a fost proiectat la o distanţă de câteva zeci de metri de autovehicul. Poliţiştii susţin că maşina a derapat în timpul depăşirii, iar sătenii îi completează spunând că gropile adânci din carosabil ar fi de vină pentru producerea cumplitului accident.
Preotul şi-a dat ultima suflare pe câmp, pe pământul rece de martie. Fără lumânare aprinsă sau alte orânduieli creştineşti. Faptul că nu mai avea nicio şansă de supravieţuire o dovedeşte şi raportul medico-legal: victima avea capul zdrobit, ca urmare a accidentului rutier.
Molitfelnicul, cea mai importantă carte pentru un preot, găsită deschisă la capitolul «Înmormântarea de Paşte»
Un alt detaliu ce i-a făcut pe localnici să se cutremure este o carte bisericească găsită în apropierea trupului neînsufleţit al preotului. "Molitfelnicul", o carte liturgică des întrebuinţată de slujitorii Sfintelor Altare, stătea deschisă în plin câmp, chiar la capitolul "Rânduiala înmormântării cum se face la Sfintele Paşti şi peste toată Săptămâna Luminată". Oamenii din sat susţin că este un semn divin, că ar fi prea mare coincidenţa că în seara în care preotul lor murea, catolicii marcau Învierea Domnului, plus că ortodocşii se află în Postul Sfintelor Paşti.
"Ce poate fi mai trist decât să moară cineva într-o mare zi de sărbătoare, Paştele catolicilor? Şi mai e şi cartea deschisă la pagina respectivă, sunt semne! Mi se face pielea de găină când mi-aduc aminte de carte ... Doamne fereşte!", ne-a spus un localnic din Movila Miresii.
"Molitfelnicul" este cea mai importantă carte de slujbă a preotului. "Această carte este menită să devină în mâna preotului ceea ce este trusa medicală în mâna doctorului: gata pentru orice împrejurare grabnică, neprevăzută, acasă, pe drum, în cară sau pe câmp", se specifică pe site-ul crestinortodox.ro. Din păcate, pentru preotul Stelian Hornea, "doctorul de suflete", nu a mai avut cine folosi "trusa medicală - Molitfelnicul".
Pe de altă parte, reprezentanţii Arhiepiscopiei Dunării de Jos ne-au declarat că nu se poate interpreta în niciun fel faptul că "Molitfelnicul" era deschis la capitolul legat de înmormântarea de Paşte. "Nu se poate interpreta în niciun fel acest lucru. «Molitfelnicul» este cartea de căpătâi a preoţilor. De fiecare dată când acesta merge la om acasă pentru a-i citi rugăciuni, are această carte la el. Faptul că s-a deschis la acel capitol e doar o întâmplare. Este o pură coincidenţă şi trebuie tratată ca atare. În momentele de felul acesta, datoria noastră este să înmulţim rugăciunea, ne rugăm mai mult alături de ceilalţi preoţi", ne-a spus pr. Gabriel Molocea, consilier misionar şi mass-media al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
Bărbaţii, indignaţi de starea drumului. Femeile îşi plângeau în hohote duhovnicul
Preotul Stelian Hornea era căsătorit şi avea doi copii, unul de 10 ani, celălalt de 14 ani. Soţia sa este educatoare la grădiniţa din localitate. De aproximativ 6 ani, părintele se stabilise cu familia în Movila Miresii, după ce un alt preot din localitate a murit. Este vorba de pr. Ştefan Munteanu, care s-a stins din viaţă în urmă cu aproximativ 7 ani, fiind răpus de boală.
Părintele Hornea era foarte iubit de săteni, iar faptul că acum nu mai este printre ei e o adevărată nenorocire pentru comunitate.
Vestea tragică despre accidentul rutier mortal s-a răspândit rapid printre localnici. Zeci de oameni au sosit la locul evenimentului nefericit, sperând până în ultima clipă că zvonul că duhovnicul lor nu mai e printre ei să fie doar o răutate sau o dezinformare. În timp ce bărbaţii "inspectau" şoseaua şi craterele din ea, aruncând cu noroi în cei responsabili cu starea drumurilor din judeţ, femeile au izbucnit în hohote de plâns. Martori: "A dat într-o groapă şi ... de ani de zile sunt gropile astea aici! Doamne fereşte! Aşa ceva nu se poate! Până nu moare cineva, nu se face nimic în ţara asta! Uitaţi-vă la urma de frânare. A căutat să evite ceva. Fiind în depăşire ... uitaţi două gropi una lângă alta!", îşi arătau oamenii revolta faţă de starea deplorabilă a carosabilului.
"Nu mai am nimic de zis, nu ştiu ce să zic. De ce ne-a părăsit părintele? Nu pot să judec, nu ştiu cine e vinovat. Era un om foarte bun! Aoleu...Ce slujbă frumoasă a ţinut astăzi ...", îl plângea o femeie în etate.
"Era un om deosebit, se înţelegea bine cu toată lumea. Era activ, se implica în toate activităţile comunităţii. Era priceput în toate ... El mai slujea şi la parohia Salcia Tudor, am înţeles că îl înlocuia pe preotul paroh de acolo, pentru că are probleme de sănătate.Sunt doi preoţi. Dânsul era al doilea preot, preot paroh este altcineva la noi în sat. Păcat de copilaşi, că acum aveau cea mai mare nevoie de el! Băiatul cel mare va susţine examenele. Soţia e o femeie blândă, liniştită ... Părintele nu a dat niciodată înapoi când a fost vorba să facem ceva pentru comunitate. Era priceput în toate, îl vedeai în salopetă, construind, reparând un gard, prin curtea bisericii, era o fire energică", ne-a mărturisit un alt localnic, vizibil afectat de cele întâmplate.
«A fost cerut de Dumnezeu ca să slujească în Ceruri!»
O altă femeie din sat susţine că preotul Hornea şi-a prevestit moartea în urmă cu câteva luni. Părintele i-ar fi spus că, atunci când va muri, îşi doreşte să fie înmormântat ca pr. Ştefan Munteanu (n.r. - preot în Movila Miresii, care a murit din cauza unei boli necruţătoare, în urmă cu aproximativ 7 ani). La auzul acestor vorbe, localnica s-a îngrozit şi i-ar fi replicat slujitorului Domnului să nu se gândească la moarte, pentru că este încă tânăr şi mai are mult de trăit pe acest pământ.
"Drumul e de vină, pentru că e plin de gropi! Şi cartea deschisă ... Doamne! El şi-a prevestit moartea, pentru că a venit la mine la magazin în urmă cu o lună de zile şi mi-a zis că va muri. «Când va fi să mor şi eu, să-mi faceţi şi mie ce s-a făcut pentru preotul Ştefan». Noi am mai avut un preot mort. Şi în momentul în care mi-a zis asta, i-am spus să nu mai vorbească aşa, pentru că e tânăr. Era un om minunat! În momentul în care predica, era ca un izvor de lumină, avea har! Ne ajuta foarte mult. Îţi dădea un sfat din tot sufletul! Numai dacă-i spuneai un necaz pe care-l aveai, lăcrima înaintea ta şi te ajuta. A fost cerut de Dumnezeu ca să slujească în Ceruri!", a afirmat localnica.
Părintele Hornea va fi înmormântat miercuri, în curtea bisericii din localitate
Trupul neînsufleţit al preotului Stelian Hornea a fost adus ieri de la Morgă şi depus în biserica din Movila Miresii, pentru ca oamenii să-şi poată lua rămas bun de la duhovnicul lor.
Înmormântarea va avea loc miercuri, la ora 11.00, chiar în curtea lăcaşului sfânt din localitate. Slujba va fi oficiată de un sobor de preoţi. În cazul feţelor bisericeşti, ritualul este unul special. Slujba este mult mai amplă, cuprinde mai multe Evanghelii, iar la finalul acesteia, se înconjoară biserica o singură dată cu trei opriri, iar câţiva preoţi poartă pe umeri sicriul.
"Este un moment nefericit pentru toată lumea, pentru familie, pentru toţi preoţii. Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, e foarte afectat, e îndurerat. Vom înmulţi rugăciunile în această perioadă şi vom fi alături de cei rămaşi în urmă, de familie şi de copii. Este o pierdere mare pentru Arhiepiscopia Dunării de Jos", ne-a precizat pr. Gabriel Molocea, consilier misionar şi mass-media al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
Primarul din localitate susţine că va depune şi mai mari eforturi pentru refacerea carosabilului
Starea deplorabilă a DJ 202B, cel care face legătura între DN 23 şi DN 2B, mai exact între localităţile Latinu şi Urleasca, este cunoscut şi de primarul din Movila Miresii, Dumitru Panţuru. De-a lungul anilor, autorităţile responsabile cu drumurile judeţene, în speţă Consiliul Judeţean, au preferat plombarea gropilor, în loc de turnarea unui covor asfaltic.
Craterele din şosea sunt o adevărată capcană pentru şoferii care circulă des pe acolo, dar mai ales pentru conducătorii auto care ajung pentru prima dată pe acel drum. Microbuzul şcolar din Movila Miresii circulă, de asemenea, zilnic pe DJ 202B, iar pericolul la care sunt expuşi copiii pare a fi necunoscut de administratorul de drum, care nu ia nicio măsură, de ani de zile.
Potrivit localnicilor, până în urmă cu ceva timp, şoferii preferau să meargă pe drum de pământ, croit pe lângă aşa-zisa şosea. Însă, recent, a fost introdusă o conductă pentru alimentarea cu apă potabilă a localităţilor Movila Miresii şi Ţepeş Vodă, iar drumul de pământ a dispărut.
Primarul din localitate, Dumitru Panţuru, susţine că, la un moment dat, a făcut front comun cu omologul său din Gemenele şi au adus la cunoştinţă Consiliului Judeţean starea drumului DJ 202B, în urmă cu ceva timp, însă tot nu s-a intervenit, decât timid, cu plombări. "Măcar acum să se ia măsuri, după nenorocirea asta. Chiar am de gând să fac şi eu o adresă către Consiliul Judeţean, să vină să-l reabiliteze", ne-a declarat primarul din Movila Miresii.
Deşi drumul preotului Stelian Hornea s-a sfârşit brusc pe pământ, pe unul judeţean plin cu gropi imense, un alt drum a început pentru acesta: cel spre Împărăţia Cerurilor.
Alţi preoţi brăileni morţi în accidente rutiere
Nu e prima dată când un slujitor al Domnului îşi pierde viaţa într-un teribil accident rutier. În 2001, în noaptea de 17 spre 18 mai, pe DN 2B, şoseaua care leagă Brăila de Buzău, preotul Ştefan Copae şi-a pierdut viaţa într-un grav accident rutier, alături de soţia sa şi de fiul lor. Evenimentul s-a produs între localităţile Urleasca şI Traian, pe fondul oboselii acumulate şi al unei clipe de neatenţie din partea şoferului, maşina părăsind carosabilul şI lovindu-se frontal de un copac. Pr. Ştefan Copae era paroh la Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Brăila. În maşină se mai afla şi fiica soţilor Copae, care a scăpat ca prin minune cu viaţă.
Un alt accident rutier în urma căruia un paroh brăilean şi-a pierdut viaţa s-a produs pe 6 martie 2009, tot pe DN 2B, în afara localităţii Silistraru. Pr. Dragoş Popa, din oraşul Ianca, era paroh al bisericii din satul Plopu. Acesta se întorcea cu soţia sa de la Brăila spre casă. Din sensul opus, venea un gălăţean care s-a angajat în depăşirea unei coloane de maşini, deşi afară era ceaţă densă. Maşina în care se afla preotul din Ianca s-a ciocnit frontal cu cea condusă de gălăţean, ambele fiind aruncate în câmp. Din păcate, părintele Dragoş Popa era grav rănit la momentul sosirii medicilor de pe Ambulanţă şi, în ciuda eforturilor depuse de aceştia din urmă, victima a decedat. Alte cinci persoane au ajuns la spital.