• nici în acest an nu se întrevede vreo speranţă ca staţiunea să iasă din mizeria în care s-a afundat în ultimele decenii • mult aşteptata asociere între Chiscani, Brăila şi Consiliul Judeţean bate pasul pe loc, fapt ce anihilează posibilitatea ca investiţiile în reabilitarea aleilor sau în ecologizarea spaţiilor verzi să poată fi demarate • pentru cei care nu îşi pot imagina o altă faţă a acestei staţiuni, reproducem un articol publicat în săptămânalul “Gazeta Ilustrată”, în urmă cu 105 ani • ziariştii de atunci descriau o adevărată perlă a staţiunilor balneoclimaterice din România, incredibil de evoluată faţă de staţiunea din zilele noastre
Staţiunea Lacu Sărat este condamnată să mai treacă printr-un sezon estival la fel de plină de gropi, de gunoaie şi de câini maidanezi ca şi până acum. Anunţata asociere între comuna Chiscani, municipiul Brăila şi Consiliul Judeţean, care să ajute la reabilitarea staţiunii, este încă departe de a fi definitivată, iar asta înseamnă că nici în această vară nu sunt şanse să se dea drumul la investiţii. Primarul Marian Dragomir ne-a declarat că, deocamdată, încă se mai lucrează la întocmirea statutului asociaţiei, care este gata în proporţie de 90%. După definitivarea statutului, urmează ca acesta să fie supus votului consilierilor locali din Chiscani şi Brăila, dar şi a consilierilor judeţeni. Odată primit girul consilierilor, se vor depune actele la Judecătorie, pentru înregistrarea asociaţiei, operaţiune care va dura cel puţin două luni de zile. Abia după aceea, cele trei entităţi - Chiscani, Brăila şi Consiliul Judeţean - vor putea să contribuie cu bani, în proporţii egale, pentru a se organiza licitaţii şi atribui lucrările de refacere a aleilor, de înfrumuseţare a spaţiilor verzi, ecologizări etc etc.
“Va mai dura o perioadă până când vom ajunge în situaţia de a vira bani în contul asociaţiei, pentru a demara licitaţiile şi lucrările propriu-zise. Numai înregistrarea la Judecătorie va dura cel puţin două luni. Deocamdată, ne aflăm în stadiul de întocmire a statutului şi de avizare a acestuia în consiliile locale, respectiv în Consiliul Judeţean. Pe urmă, va trebui să mai punem la punct şi alte detalii. De exemplu, va trebui să stabilim dacă asociaţia va fi condusă prin rotaţie, de reprezentanţi ai celor trei entităţi, sau dacă la conducere va fi un reprezentant al Consiliului Judeţean, ca for tutelar al asociaţiei”, ne-a declarat primarul Brăilei, Marian Dragomir.
Acesta spune că speră, totuşi, să poată fi demarate un minim de investiţii, măcar spre sfârşitul verii, care să se axeze pe curăţenie şi reabilitarea aleilor. “S-a stabilit ca, în acest an, după ce se finalizează înregistrarea actelor la Judecătorie, fiecare dintre cele trei entităţi componente să vireze către 2 miliarde de lei vechi din bugetul propriu către bugetul asociaţiei, pentru a putea scoate la licitaţie lucrările ce vor fi considerate prioritare”, ne-a mai spus edilul-şef al Brăilei.
Proces încheiat, timp pierdut
După cum se ştie, actuala situaţie precară a staţiunii este cauzată de lipsa investiţiilor în infrastructură, problemă care s-a întins pe parcursul ultimilor 15 ani, cât a durat procesul dintre municipiul Brăila şi comuna Chiscani. Cele două Unităţi Administrativ Teritoriale (UAT) s-au dat în judecată, fiecare revendicând dreptul de proprietate asupra staţiunii şi dreptul de a încasa taxe şi impozite de la agenţii economici care activează aici. Procesul s-a încheiat, definitiv, în vara anului trecut, când Justiţia i-a dat câştig de cauză comunei Chiscani. După cum v-am informat în repetate rânduri, cel care a marşat mult pe acest litigiu este fostul primar al Chiscaniului, Ion Crăciun. Acesta a avut mai multe mandate în fruntea comunei vecine, iar de-a lungul anilor a refuzat constant să accepte ca staţiunea să fie administrată de Brăila, spunând că de fapt şi de drept, aceasta se află pe teritoriul Chiscaniului, deci taxele trebuie încasate de chiscăneni. Întâmplarea a făcut, însă, ca, exact atunci când s-a finalizat procesul, Crăciun (ex PNL şi UNPR) să nu mai fie ales primar. În locul său a venit PSD-istul Ion Coja, prieten bun cu noul primar al Brăilei, Marian Dragomir. Cei doi edili proaspăt investiţi în luna iulie a anului trecut au îngropat din start securea războiului, spunând că nimic nu îi va împiedica să pună bazele unei asocieri între cele două UAT-uri, pentru ca staţiunea să aibă o bază puternică pentru modernizare. Lor li s-a alăturat şi Francisk Chiriac, noul preşedinte al Consiliului Judeţean. Apropiat ca vârstă de cei doi primari, Chiriac le-a împărtăşit viziunea şi a promis că CJ va face parte din asociaţie, pentru a contribui la puterea financiară a acesteia. În luna iulie a anului trecut, cei trei declarau cu fermitate că formalităţile privind înfiinţarea asociaţiei vor fi finalizate cât mai curând posibil, pentru ca mult aşteptatele investiţii să poată intra în lucru.
Mizerie fără leac
Între timp, a trecut toamna, a trecut şi iarna, sezonul cald bate la uşă, iar mult aşteptatele lucrări n-au cum să înceapă, fiindcă asocierea este încă în stadiul de teorie. Staţiunea se află în aceeaşi situaţie precară, cunoscută de toţi brăilenii care au trecut în ultimii ani pe acolo. Aleile principale sunt pline de găuri în asfalt, suprafaţa împădurită arată ca o junglă crescută sălbatic, din care ies la atac haite de câini înfometaţi. Pe lângă aceste probleme ce ţin de lipsa unor investiţii de reabilitare, persistă, însă, şi aspecte cauzate de delăsare sau proasta organizare. Gunoaiele revărsate din tomberoane sau aleile sufocate de maşini, în contextul în care parcarea din afara staţiunii este complet goală, sunt chestiuni administrative pentru rezolvarea cărora nu este nevoie de foarte mulţi bani.
Cine intră în staţiune este întâmpinat de acelaşi rondou în care s-a încropit o scenă din scânduri de lemn, în bazinul degradat al unei foste fântâni arteziene, dar şi de ruina unui hotel neterminat de la începutul anilor '90. Lângă vechile hoteluri funcţionale, cu arhitectură specifică perioadei comuniste, au apărut altele noi, care însă nu reprezintă neapărat un câştig din punct de vedere estetic. Cât de cât decent este parcul din zona mănăstirii de lemn ctitorite pe vremea fostului primar Anton Lungu. Şi acela este străbătut, însă, de grupuri de câini fără stăpân ce amplifică senzaţia de loc uitat de Dumnezeu pe mâna unor oameni lipsiţi de idei şi de putinţa de a întreţine ceva frumos.
În mijlocul staţiunii tronează în continuare un spaţiu îngrădit, care pe vremuri făcea parte dintr-un faimos parc englezesc. Spaţiul în cauză a încăput - încă nu se ştie pe ce considerente - pe mâna unor persoane private, în mandatul primarului Cibu. Proprietarii respectivi au împrejmuit locul cu un gard de beton şi nu par să mai fi trecut pe acolo în ultimii ani, dacă ne ghidăm după vegetaţia crescută sălbatic şi după grămezile de gunoaie aruncate în perimetrul împrejmuit.
În ceea ce priveşte plaja din jurul lacului sărat, nu ne putem exprima, pentru că, evident, încă e prea frig, iar sezonul estival propriu-zis se află la câteva luni distanţă. Din experienţa anilor anterior, putem bănui că administratorul Unita Turism va găsi din nou o scuză pentru amânarea investiţiilor necesare în amenajarea malului la standardele care existau pe vremuri.
Uimitor cum stăteau lucrurile în 1912!
Apropo de standardele de demult şi de felul cum arăta această staţiune în urmă cu peste 100 de ani, reproducem mai jos, cu ortografia specifică vremii, un articol publicat în revista săptămânală naţională “Gazeta Ilustrată”, în 11 august 1912, pus la dispoziţie de colecţionarul brăilean Valerică Butoi. Iată ce fel aveau ocazia ziariştii de acum 105 ani să scrie despre staţiunea Lacu Sărat:
“Dintre staţiunile noastre balneare, Lacul-Sărat e una dintre cele mai căutate de suferinzi. Apa lacului e uneori de o eficacitate miraculoasă, iar poziţiunile acestei staţiuni, deşi lipsite de poezia pe care o crează natura, nu au rămas totuşi fără farmec.
Drumul de la Brăila la Lacul-Sărat se face cu tramvaiul electric. Şinele acestui tramvai brăzdează o pădurice de salcâmi, lăsând privirile să se odihnească cu drag în timpul drumului pe frunzele plăpânde de un verde deschis al delicaţilor copaci.
Ajunşi în staţiunea Lacul-Sărat, ochiul e înveselit de frumosul parc englezesc, aranjat cu multă pricepere de d. Ulrich, simpaticul grădinar al staţiunii. Munca d-sale e cu atât mai meritoasă, cu cât e ştiut că pâmântul sărat e foarte puţin îngăduitor cu plantele şi florile care în alte localităţi cresc din belşug.
Cazinoul, pentru a cărui renovare s'au făcut mari sacrificii, pare o cutie elegantă de mătase, odihnindu-se pe un fond de aur şi argint.
Aici poezia naturei e în toată splendoarea ei în frumoasele apusuri de soare ale zilelor senine de vară. Prin vaporii de sare cari se ridică din undele lacului, apar ca fantome ale amăgirii, forme nedesluşite, pierdute în zarea străvezie a înserării.
Vilele drăguţe şi confortabile, presărate ici, colo, dau şi ele farmec localităţii. Dintre cele mai frumoase e vila Segărceanu, cu turnul ei înalt ca pe vremuri medievale şi de unde se poate admira panorama oraşului Brăila, Dunărea presărată cu vapoare şi, la distanţe mari, trenurile arergând ca nişte şerpi uriaşi.
Hotel Popescu e unul dintre cele mai mari şi, deşi e simplu, e totuşi foarte curat şi bine servit. Un grup de vile: Bristol, Gorovei, Regal etc, alcătuind o societate în nume colectiv, dă posibilitate localităţii să ia din ce în ce mai mult avânt.
O muzică militară, aceia a reg. 36 Vasile Lupu, sub conducerea d-lui Ianculescu, încântă cu ariile cele mai frumoase urechile celor veniţi să-şi caute sănătatea şi să se recreeze.
De trei ori pe săptămână reprezentaţii de cinematograf şi alte distracţii nelipsite ori cărei staţiuni balneare sau climaterice, fac din această localitate una dintre cele mai căutate ale ţării”.
