Vineri, intr-un interval de 15 minute, s-au inregistrat doua evenimente rutiere, ambele pe drumurile din afara orasului. Astfel, la ora 19.00, Daniel S. (27 de ani) a accidentat in localitatea Tudor Vladimirescu, in timp ce conducea un autoturism "Peugeot", un tinar de 19 ani din comuna Chiscani, care circula aproape de acostament, in aceeasi directie de mers. Victima a fost transportata la spital pentru ingrijiri medicale, nefiind necesara internarea. La 19.15, Marian A. (41 de ani) din comuna Branesti, judetul Ilfov, in timp ce conducea o autoutilitara "Dacia Logan" pe DE 584, a intrat in coliziune cu un atelaj hipo care a iesit de pe un drum secundar, nesemnalizat corespunzator, condus de Viorel F. (38 de ani), din comuna Tufesti. In urma impactului a rezultat vatamarea corporala grava a carutasului, care a fost internat la spital. In aceeasi stare au ajuns la spital, in dimineata zilei de simbata, si Radu M. (52 de ani) si Petrica V. (73 de ani), dupa ce masina in care se aflau s-a rasturnat in afara carosabilului. Soferul acesteia, Radu M., s-a angajat in depasirea unui autotractor stationat pe DN 22, dar a derapat si a ajuns in cimp. Citeva ore mai tirziu, Claudiu A. (31 de ani) nu a respectat semnificatia indicatorului "Stop!" si a patruns cu un autoturism "Dacia Super Nova" in intersectia Mihai Bravu cu strada Apollo, tamponind o autoutilitara "Renault", condusa regulamentar de Auras B. (29 de ani). Soferul "Daciei" a suferit rani grave, fiind internat la spital. Tot acolo a ajuns si un brailean de 50 de ani, dupa ce s-a angajat in traversarea strazii prin loc nepermis. Valeriu R. a fost lovit din plin, pe Calea Calarasilor, de un autoturism "Opel Astra Caravan", condus de Ionut P. (22 de ani) din Braila.
Toti cei implicati in aceste evenimente rutiere au fost testati cu aparatul etilotest si apoi dusi la spital pentru recoltarea probelor biologice de singe in vederea stabilirii gradului de alcoolemie. Ulterior, oamenii legii au intocmit si dosare de cercetare penala pentru stabilirea vinovatiilor si a imprejurarilor in care s-au produs accidentele.