114 pacienţi mutaţi în grabă, nou-născuţi, lăuze, gravide, unele în travaliu. Şi totul a pornit de la un banal scurtcircuit la instalaţia de aer condiţionat, instalaţie verificată cu câteva zile în urmă de o echipă de muncitori. Culmea, spun surse din cadrul anchetei, nu ar fi fost vorba de o supraîncălzire, o suprasarcină sau cine ştie ce defecţiune mai "pretenţioasă", ci pur si simplu de nişte fire neizolate, ascunse în spatele unui dulap. Tipic românesc. Parcă-i şi văd pe muncitori: "Dă-l, mă, naibii de dulap, las' că merge şi aşa!".
Mai mult, spun aceleaşi surse, tragedia ar fi putut fi evitată dacă în camera de Terapie Intensivă ar fi fost măcar un cadru medical. Se pare că n-a fost. Directorul unităţii se disculpă: "N-avem personal suficient!". Dar nu ia în calcul nepăsarea, "eroarea umană" în termenii lor. Aceasta în condiţiile în care, în urmă cu doi ani, tot aici, patru bebeluşi au fost arşi cu dezinfectant de pardoseală, din neglijenţa asistentelor.
Poate au fost doar două întâmplări nefericite. "Soarta!", cum zice românul. Dar daţi-mi voie să nu bag soarta în aceste cazuri. Nici în acestea, nici în următoarele.
Duminică seara, un copil de 8 ani din Olteniţa a murit în condiţii suspecte, pornind de la o banală fractură. N-a fost primul, în mai, un alt copil din Olt murind după ce a ajuns la spital cu braţul fracturat.
Luni, în judeţul Ialomiţa, un bebeluş de 5 zile, cu septicemie, a fost la un pas de moarte pentru că, practic, niciun spital din capitală nu a vrut să-l primească. Asistentele din Slobozia au înroşit firul telefonului, dar în zadar. A fost nevoie de intervenţia subsecretarului de stat din Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, pentru ca o ambulanţă SMURD să-l transfere într-o clinică din Bucureşti. Adică, după ce a intrat pe fir Raed Arafat, s-a putut. S-au găsit şi ambulanţă, şi medici, şi loc.
Şi acestea sunt doar câteva exemple. Realitatea e mult mai crudă, anual, în spitalele din ţară, zeci de copii căzând victime ale acestui sistem sanitar muribund, care, de la o lună la alta, se confruntă cu probleme din ce în ce mai mari, lipsă de medicamente, aparatură, personal. Copii bolnavi, care în orice altă ţară ar fi avut o şansă.
Într-adevăr, ce s-a întâmplat acum la Giuleşti este cea mai mare tragedie petrecută vreodată într-un spital din România. O tragedie care, însă, nu ar fi avut loc dacă muncitorii de la întreţinere şi-ar fi făcut treaba, dacă un cadru medical ar fi supravegheat nou-născuţii, sau dacă, măcar, timp de o ora, două, cineva ar fi trecut prin salonul lor. O tragedie care este cu atât mai dureroasă cu cât s-a petrecut într-o unitate bine cotată, cu medici de renume, cu secţii reamenajate, cu dotări mult peste medie. O tragedie în care este clar vorba despre vină şi vinovaţi.
Vinovaţi care ar trebui să plătească, dacă nu pentru ideea de dreptate în sine, de mult compromisă în România, măcar pentru a mai alina (dacă e posibil aşa ceva!) durerea celor patru tinere care nici măcar nu au apucat să îşi strângă pruncii în braţe.
