Întrebare: De ce avem câini comunitari pe străzi? Răspuns: Din vina oamenilor, fie că ne aducem aminte de demolările de odinioară, fie că animalele fără stăpân sunt aruncate pe străzi de locuitorii de la case, după ce le fată căţeaua, fie că accesul la tomberoanele „pline ochi” este prea lejer etc etc. Toate acestea, pe parcursul a zeci de ani în care administraţia locală n-a făcut mai nimic, au condus la transformarea câinilor maidanezi, în unele cazuri, într-un adevărat pericol public pentru cetăţeni. În schimb, pe parcursul aceloraşi zeci de ani, s-au păpat bani publici. Şi nu puţini. S-a vorbit de eutanasiere, s-a făcut o lege, care mai apoi a fost atacată în instanţă. Până la urmă, la acest moment, nici nu mai ştiu dacă e legal sau nu să omori câinii nerevendicaţi de nimeni. Dacă îmi aduc bine aminte a rămas la latitudinea fiecărei administraţii locale gestionarea acestei probleme. Pentru că este o mare problemă! Este cel puţin o problemă de moralitate şi civilizaţie, iar pentru cei cu frică de Dumnezeu este mult mai mult. Ce m-a făcut să scriu despre acest subiect taman acum când români din toată ţara rezistă? Păi, cazul adăpostului de la Unirea, un adevărat lagăr de exterminare cum l-am numit noi, unde câinii sunt trataţi fără milă, inuman, dar pe miliarde de lei vechi, este un nou exemplu de aşa NU în România Europeană. În fond, esenţa protestelor uriaşe din ultima vreme asta au la bază: dorinţa tinerilor sau a mai puţin tinerilor de a trăi şi a munci într-o ţară europeană. Ce înseamnă asta în câteva cuvinte? Democraţie, civilizaţie, respect pentru lege din partea tuturor, respect pentru cetăţean din partea celor aflaţi la butoane, indiferent cum s-ar numi. De altfel, cazurile care au invadat facebook-ul în ultima perioadă, pline de o cruzime înfiorătoare faţă de animale, dar care se poate manifesta oricând şi faţă de oameni, au arătat cât de înapoiaţi sunt unii concetăţeni de-ai noştri. Astfel de specimene de lumea a treia trebuie ferm sancţionate de normele legale.
Dar când o astfel de atitudine se manifestă într-o locaţie administrată de o direcţie a Primăriei, situaţia este mult mai gravă, după părerea mea. În primul rând, cum aminteam şi mai devreme, este vorba despre cum se cheltuie nişte bani publici. Bani publici care în fiecare an, de multe mandate de primar, se duc pe aşa zisa sterilizare, prindere, îngrijire a câinilor. Stimaţi comentatori, nu mai încercaţi populist să spuneţi că banii ăia s-ar putea duce în căminele de bătrâni sau pentru copiii necăjiţi! Nu. Acolo vorbim de alţi bani alocaţi. Fiţi convinşi că în fiecare an vom avea aceeaşi problemă „bugetată”, pentru că este o veritabilă gaură neagră. În afară de chiria lui Nicu Niţă, ce alte cheltuieli pot fi justificate în mod real şi transparent? Cine ne garantează că angajaţii plătiţi cu salariul minim, probabil, chiar fac curăţenie de câte ori „scrie la carte” în padocurile animalelor. Cine ne garantează că, în mod real, s-au cumpărat saci de mâncare suficienţi, câtă vreme – cazul Ahmeya, de exemplu – am văzut aranjamente pe spatele bolnavilor de cancer, când medicamentele au fost plătite, dar nicicând n-au ajuns la cei în nevoie. Şi aici vorbim de oameni care au gură să vorbească. Cum să ţii claie peste grămadă câini mai mari sau mai mici, sterilizaţi sau nu, bolnavi sau sănătoşi, în padocuri peste care plouă şi să le arunci mâncarea, de-a valma, pe jos? Cum să nu se omoare între ei? Apoi, cine ne garantează că sterilizările plătite de primărie chiar au fost realizate, câtă vreme în anii trecuţi am depistat o mulţime de căţele „însemnate”, dar cu căţei în burtă. Nimeni. Este o activitate practic imposibil de contabilizat.
„Ce aş vrea să punctez este că pe primul loc în priorităţile Primăriei este să creăm condiţii pentru oameni şi apoi pentru câini”, ne-a declarat Marian Dragomir. Greşit, domnule primar! Indiferent că este vorba despre oameni sau câini, aici ne referim la responsabilitatea cu care sunt cheltuiţi nişte bani, alocaţi an de an, în acelaşi scop. Vorbim, de asemenea, de responsabilitatea cu care persoanele delegate de dvs, viceprimari, directori de direcţii, înţeleg să-şi facă datoria în concordanţă cu salariile pe care le primesc. Nu vă grăbiţi să le luaţi apărarea! Aţi delegat nişte competenţe, să răspundă! Pentru că nici în cazul căminelor de bătrâni, alea de-au apărut ca ciupercile după ploaie, sub tutela unui anumit ONG, lucrurile nu sunt în ordine!
Şi-o să vedeţi că indiferent că e un bătrân neputincios sau un câine după gratii, tratamentul aplicat este acelaşi, când vorbim de oameni fără Dumnezeu. Nu vă supăraţi pe cei care vă sesizează! Dimpotrivă, mulţumiţi-le! Doar aşa veţi putea să vă faceţi curăţenie în propria ogradă! În fond, rahatul de câine pute urât oriunde s-ar afla.
