Veste bună pentru brăilenii care au idei de afaceri | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Veste bună pentru brăilenii care au idei de afaceri

• deputatul PNL Brăila Antoneta Ioniţă a atenţionat brăilenii că de acum se pot înscrie la cursuri gratuite de antreprenoriat şi start-up, iar ideile lor pot primi finanţare europeană • se urmăreşte finanţarea cu până la 40.000 de euro a 60 de noi societăţi comerciale şi pregătirea a peste 500 de persoane la cursuri de competenţe antreprenoriale, din întreaga Regiune de Sud-Est

 

Parlamentarul liberal Antoneta Ioniţă a dorit să îi anunţe pe brăileni că indiferent de vârstă, mai nou, au posibilitatea de a urma gratuit cursuri de antreprenoriat şi să îşi deschidă o afacere proprie, cu posibilă finanţare din fonduri europene. Este vorba despre idei de afaceri în cadrul proiectului “Start-up Plus”, care a fost lansat de curând. Pe scurt, potrivit deputatului,  se urmăreşte finanţarea cu până la 40.000 de euro a 60 de noi societăţi comerciale şi pregătirea a peste 500 de persoane la cursuri de competenţe antreprenoriale, din întreaga Regiune de Sud-Est. Interesant este că aceste cursuri, care durează 40 de ore, se vor încheia cu întocmirea unui plan de afaceri şi cu eliberarea unui certificat emis de Ministerul Muncii.

“Cursurile şi finanţarea cu 40.000 de euro se adresează tuturor celor care vor să înfiinţeze o afacere non agricolă în mediul urban, indiferent dacă locuiesc în oraşe sau în mediul rural şi indiferent de vârsta lor. Planurile de afaceri selectate vor beneficia de ajutorul de până în 40.000 de euro acordat pentru implementarea acestora. Doritorii se pot gândi la afaceri care implică producţie, comerţ, servicii, practic orice fel de activitate care nu este în sfera agricolă”, a precizat Ioniţă.

Aceasta a adăugat că liberalii brăileni sprijină acest proiect şi îşi doresc să îl aducă la cunoştinţa a cât mai multor persoane. Din comunicatul emis de Ioniţă aflăm că toţi cei care doresc să se înscrie la cursuri şi ulterior să depună un proiect, au ocazia de a obţine mai multe amănunte la numărul de telefon 0773.865.278 (persoană de contact - Anişoara Manea).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro