La Brăila, perspectiva datei de 10 iunie a adus după sine o serie de mutări, prefaceri, mişcări de trupe şi răsturnări de situaţie. Primul lucru care atrage atenţia este abundenţa de candidaţi la Primărie. Apoi, la CJ, a urmat un adevărat serial cu retrageri, reveniri, răzgândiri. La o asemenea efervescenţă politică, mă gândesc că ar trebui să existe şi o participare la vot masivă. Scena politică se împarte în alianţe politice, alianţe electorale, partide mici şi candidaţi independenţi. O ofertă demnă de toată atenţia, ţinând cont de faptul că avem de-a face cu vot uninominal într-un singur tur de scrutin. Primul care trece linia de sosire câştigă, cam asta-i regula. Iar regula care decurge de aici este următoarea: cu cât mai puţini la vot, cu atât de puţine voturi vom avea un câştigător. Parcă şi aud în următorii 4 ani reproşul generalizat că primarul sau preşedintele CJ au câştigat cu prea puţine voturi în raport cu listele de alegători. Deci, cu cât prezenţa la vot va fi mai mare, cu atât câştigătorii vor avea mai multă "legitimitate". Şi spun asta covârşit de nesfârşitele discuţii care se fac de 20 de ani pe marginea "legitimităţii". Trăim într-o democraţie populară, cu toate imperfecţiunile ei, dar, până la urmă, tot votul linişteşte, cel puţin pentru o vreme, spiritele.
Deci, pentru a doua oară: veniţi la vot!
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.