Sub ameninţarea celor trei agenţii americane de rating, care par să se ocupe exclusiv de spaţiul non-american, ţările UE au decis să reimpună respectarea cu stricteţe a unor parametri economici - prevăzuţi de altfel în acordurile asumate de toţi membrii, dar toleraţi cu multă generozitate chiar şi azi, la patru ani de la primele semne ale crizei. Primul dintre aceştia - deficitul anual de 0,5%, în locul nivelului generos de 3%. Pentru România, asta ar însemna în bani cam cât o autostradă de-a noastră, nici prea ieftină, nici foarte scumpă, cum se negociase iniţial nu se ştie de către cine. După ce se va termina de strâns cureaua la nivelul fiecărui membru UE - pentru că fiecare trebuie acum să adopte rapid aceste ultime măsuri în Parlament - "scăparea" peste 0,5% va putea duce fără multă tevatură la excluderea "vinovatului" din rândurile UE.
Preşedintele a râs mai mult ca de obicei la prezentarea în faţa jurnaliştilor a programului comunitar de austeritate, semn că "nenorocirea" pare să fi venit la ţanc pentru mai multe proiecte care intraseră în aşteptare. Primul şi cel mai simplu de depăşit a fost austerul buget de stat pe anul viitor. În aceeaşi zi (joi), Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament pentru comasarea tuturor alegerilor de la anul într-o singură zi, dar şi pentru numirile de la Curtea Supremă.
Ultima bătălie se va da pentru schimbarea Constituţiei, visul preşedintelui încă din primul său mandat. Dar, dacă tot se modifică legea fundamentală, ispita regionalizării va reveni şi ea în prim-plan, alături de ajustarea structurii parlamentare. Se va resemna opoziţia să sprijine proiectele - pentru salvarea României, nu-i aşa? - sau va fi pusă la zid pentru că li se va opune? Votul celor din opoziţie este esenţial, Constituţia putând fi schimbată doar cu acordul a două treimi din numărul parlamentarilor (plus un referendum unde prezenţa trebuie să treacă de jumătate din efectivul populaţiei cu drept de vot). Ba chiar şi problema avioanelor care să înlocuiască vechile MIG-uri până în 2015 a revenit în prim-plan. Măcar un avion militar pe an să cumpărăm, a lăsat de la el preşedintele, după şedinţa de joi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Flota aeriană ar trebui să fie de 24 de avioane, însă aparatele sunt scumpe chiar şi la mâna a doua.
Între timp, pe frontul de Vest al crizei, speculatorii de la burse au trecut şi de ultimul obstacol ridicat de UE şi deja cer mai mult. O terapie de şoc aplicată mai devreme poate că ar fi salvat comunitatea, aşa cum şi României i-a lipsit acest tratament economic la timpul potrivit. Dar cine poate şti cu certitudine ce va fi de-acum înainte?
