Veşnicul 1 Aprilie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Veşnicul 1 Aprilie

Cu totul întâmplător, firma privată va fi singura soluţie salvatoare, în contextul în care va avea şi singura centrală termică de mare capacitate, care va putea produce energie termică suficientă pentru încălzirea celor 10.000 de apartamente branşate la sistemul centralizat.

Tot întâmplător, firma în cauză se va apuca în curând de construit centrala termică, pe fosta platformă chimică de la kilometrul 10, înainte de a se şti că SC CET SA se va închide. Astfel, centrala privată va furniza agentul termic, pe care îl va factura direct Primăriei la preţul de productie, urmând ca pierderile din reţea, lupta cu datornicii şi restanţele neachitate să rămână în sarcina actualului CET. Această schemă ar urma să fie pusă la cale de primar şi de unii consilieri.
Partea cu adevărat spectaculoasă urma după aceea: pentru această potriveală nelicitată, firma în cauză urma să finanţeze neoficial campania electorală a primarului Aurel Simionescu şi să plătească nişte comisioane susţinătorilor din umbră ai proiectului. Povestea a fost aflată de un reporter al cotidianului nostru dintr-o mapă uitată de un consilier distrat, care a notat cu un pix întreaga schemă, inclusiv comisioanele primite, pe verso-ul programului oficial de restructurare.
Evident, materialul din ediţia de ieri a cotidianului nostru a fost o deja clasică păcăleală de 1 Aprilie, cu care "Obiectiv" şi-a obişnuit cititorii de-a lungul anilor. Dacă mai erau dubii în privinţa aceasta, nu există o astfel de mapă cu asemenea notiţe incredibile, totul fiind o glumă.
Partea mai puţin glumeaţă este că, în realitate, CET chiar are probleme şi că, de fapt, nimic nu este exclus în privinţa viitorului sistemului centralizat de termoficare. Partea cu adevărat proastă în Brăila, în particular, ori în România, în general, este că la nivel politico-economic orice scenariu poate deveni posibil, orice glumă se dovedeşte una proastă şi orice promisiune se transformă într-o păcăleală de 1 Aprilie. Dacă cineva ar fi spus acum câteva săptămâni, de exemplu, că pe strada Griviţei, proaspăt reabilitată integral, va fi nevoie de noi reparaţii, ar fi sunat a glumă sadică. Ei bine, Griviţa chiar are nevoie de reparaţii. Dacă în septembrie 2008, profesorilor li s-ar fi spus că legea privind majorarea cu 50% a salariilor va fi o păcăleală, s-ar fi considerat jigniţi. Ce să vezi? Legea nu s-a mai aplicat niciodată. Dacă la alegerile din 2009, când deja politicienii anunţau ca s-a ieşit din criză, cineva le-ar fi spus bugetarilor că peste jumătate de an li se vor tăia salariile cu 25%, dar că numai pentru jumătate de an, lumea ar fi zis că e o glumă proastă. Ei bine, gluma ţine şi în ziua de azi.
Partea deloc glumeaţă a realităţii româneşti este că se asfaltează în glumă, că se fac autostrăzi în glumă, că se majorează TVA-ul în glumă, că se fac alegeri în glumă, că se dau condamnări pentru corupţie în glumă, că se guvernează în glumă.
Suntem ţara lui 1 Aprilie, nu alta!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro