Trebuie sa recunosc faptul ca multa vreme mi-a fost greu sa inteleg de ce invierea Domnului, pe care noi, crestinii, o celebram, an de an, in zilele Sfintelor Pasti, este cea mai mare sarbatoare a crestinatatii. A fost o intrebare pe care mi-am pus-o ani de-a rindul, la fiecare ora de religie facuta la scoala. M-am intrebat cum poate fi mai importanta invierea cuiva, decit nasterea, adica aparitia acelui cuiva in lume? Am inteles, mai apoi, ca invierea lui Hristos este, de fapt, unicul lucru care da sens vietii noastre, fie ca ne gindim sau nu la acest aspect. Ce rost are sa te nasti, sa muncesti, sa iubesti, sa colinzi lumea-n lung si-n lat, sa construiesti sau sa darimi la nesfirsit, sa traiesti 80 sau o mie de ani, daca la capatul acestei vieti este mormintul? Ce folos de toate daca la finalul drumului este moartea , nefiinta, neantul? Din fericire, la capatul vietii nu este moarte. Venind in lume, murind si inviind apoi, fiul lui Dumnezeu ne smulge din bratele mortii, ne arata ca pecetile mormintului pot fi rupte. Spre viata. Fara invierea Lui, viata fiecaruia dintre noi ar fi o simpla aflare in treaba, intr-un univers menit pieirii. Nasterea, moartea pe cruce si apoi marea minune a invierii lui Hristos sint o dovada vie a rostului acestei vieti. Si pentru ca la sarbatori se invoca adesea cuvintul "iubire", am sa redau citeva din cuvintele Sfintului Apostol Pavel despre iubire. Este, poate cea mai frumoasa expimare in cuvinte a unui sentiment pe care este cladit, in esenta, crestinismul, cel al iubirii. "De as grai in limbile oamenilor si ale ingerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator. Si de as avea darul proorocirei si tainele toate le-as cunoaste si orice stiinta. Si de as avea atita credinta incit sa mut si muntii, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste. Dragostea indelung rabda, dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de minie, nu gindeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar. Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda. Dragostea nu cade niciodata." Nu este vorba despre o iubire vulgara, consumata precar si profan, in sens uman, ci este vorba despre o iubire mai presus decit noi insine, mai frumoasa decit orice altceva, mai linistitoare decit tacerea! Este vorba despre iubirea de aproape, iubirea de om, iubirea de a face bine si de a ajuta, fara a avea beneficii de orice fel. Este iubirea aceea dezinvolta la care nu accepti nimic in schimb pentru ca este ea insasi de ajuns, nu mai are nevoie de niciun fel de adaosuri.
Se stie ca, mai ales cu prilejul unor astfel de sarbatori cu imensa incarcatura religioasa, se vorbeste si despre o mai mult decit necesara schimbare sufleteasca. Un fel de primenire in virtutea careia ar trebui sa fim mai intelegatori, iertatori si milostivi. De aceea niciodata nu este prea tirziu sa spui unei persoane careia i-ai facut un rau oricit de mic "Iarta-ma, nu am vrut", mai ales acum, in saptamina asta, cind trebuie sa ne amintim cu totii ca, in fond, sintem oameni! Cred ca fiecare dintre noi a gresit mai mult sau mai putin fata de semenii sai. Si cei mai multi dintre noi sintem doar niste ipocriti pentru ca, desi ne consideram crestini, ne este intotdeauna jena sa recunoastem ca am gresit si sa ne cerem scuze. Daca dupa aceste zile, care pentru multi incep inca de astazi sau au debutat poate de ieri, vom trai si astfel de sentimente, vor fi probabil semnele de netagaduit ale unui eveniment implinit. Daca nu, ramine sa mai meditam fiecare dintre noi. Si sa ajungem sanatosi si cu ginduri mai bune la alte sarbatori.
Lumina Invierii Domnului sa va umple sufletele de iubire!