Vă urez alegeri călduroase! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Vă urez alegeri călduroase!

Ori nişte facturi către nişte furnizori de marfă. Vi se blochează conturile după câteva luni, iar vreun partener de afaceri mai nerăbdător se duce imediat şi cere insolvenţa firmei dumneavoastră în instanţă. Nici primarul, nici nimeni altcineva nu vă poate ajuta, indiferent în care din situaţiile de mai sus v-aţi afla.

În cazul CET, ca şi în alte situaţii în care implicată este o firmă de stat, lucrurile nu au stat aşa şi nu au evoluat în natura firească a unei relaţii comerciale ori a unei economii libere. CET a fost lăsat să facă datorii la buget cu anii, a fost lăsat să nu-şi achite facturile la gaz şi a tot beneficiat de păsuiri. Dacă CET nu ar fi fost de stat, nu s-ar fi ajuns aici. Dacă acţionarul nu era o autoritate de stat, problema ar fi fost de mult tranşată. CET ar fi fost de mult în insolvenţă, închis şi vândut la fier vechi.
Într-o economie reală, sănătoasă, nimeni nu şi-ar fi permis să nu-şi achite restanţele cu anii. Nici locatarii rău-platnici, nici asociaţiile de proprietari, nici CET-ul şi nici Primăria. Dar întotdeauna, în jurul sistemelor centralizate de încălzire au gravitat interese obscure. Un amalgam de interes economic-electoral care, de fapt, s-a dovedit a fi toxic. Nu s-a găsit încă primarul care să spună "gata, nu mai vreau să permit ca din banii celorlalţi contribuabili să susţin un sistem ineficient. Nu mai vreau să tolerez neplata întreţinerii, nu mai vreau să permit asociaţiilor să facă datorii, nu mai vreau să subvenţionez o marfă adresată doar câtorva mii de căpuşe ale societăţii, care trăiesc la bloc doar din ajutoare sociale şi de căldură". Nu s-a găsit un astfel de primar, ca să nu mai vorbesc de un astfel de ministru, şi nici nu se va găsi. Nu doar în Brăila, ci în toată ţara asta încălzită centralizat.
De ani de zile, în preajma alegerilor, întotdeauna a fost cald şi bine în apartamentele racordate la CET-uri.
Dacă încă sunteţi racordat la sistemul centralizat, dacă faceţi parte din categoria celor care nu plătesc nimic la întreţinere şi dacă rezistaţi până la primăvară, pentru iarna viitoare veţi putea sta liniştiţi. Pun pariu că în noiembrie-decembrie 2012, alegerile vor ţine din nou de cald, iar caloriferele vor dudui. Comasate chiar.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro